Herculane (Herculaneum)

Herculane, Ercolano cum îi zic azi italienii, se află la 20 de minute de mers cu trenul de Napoli. Din gară, cobori de-a lungul unei străzi abrupte și, la un moment dat, zărești (sau nu) pe dreapta, intrarea sitului arheologic. În vremea romanilor, Ercolano era un port turistic în care se presupune că locuiau cam 4000 de locuitori. Astăzi, ruinele vechii așezări sunt îngropate sub 25 de metri de lavă iar apa e mai departe fiindcă  la faimoasa erupție de acum 2000 de ani, linia țărmului a înaintat cu vreo 400 de metri în mare.

E o zi mohorâtă, ploioasă și ruinele mustesc de umezeală. Mă gândesc că se vor distruge mult mai repede așa, dezgropate, dacă nu se fac investiții serioase pentru conservarea lor. Din ceea ce văd, ar putea fi protejate mai bine. 

Așezarea e mult mai mică ca Pompeii. O bună parte stă încă îngropată sub orașul nou iar la suprafață nu există construcții monumentale, ca cele pe care le-am văzut ieri. Locul nu este deosebit pentru aspectul lui grandios ci pentru gradul  mare de conservare al clădirilor. Există etaje care încă mai rezistă, amfore sau tejghele de restaurante bine conservate, chiar și podele, paturi și scări de lemn calcinat. Pereții multor case păstrează detaliile zugrăvelii inițiale - de fapt pictură și operă de artă. Iată unul din strămoșii reclamei: pe un perete al unei bodegi vedem desenate diferite carafe inscripționate cu numele băuturilor vândute acolo. Terma femeilor are încă intacte nișele pentru depozitatul hainelor, mozaicul de pe podea și tavanul. 

În Herculane, majoritatea caselor sunt mai mici și le lipsește curtea interioară cu toate că se presupune că locul era locuit mai mult de oamenii cu bani. 

La baza excavației, în buza fostului port vedem scheletele celor care s-au refugiat în încăperile de-aici sperând că acel cutremur se va sfârși ca atâtea altele. 

O ultimă privire, o ultimă fotografie. Pe fundal se conturează Vezuviul, în partea de sus orașul nou iar jos, ruinele orașului vechi. Stilul local de construcție pare că nu s-a schimbat prea mult în ultimii 2000 de ani iar cei care au trăit aici odinioară dau impresia că, uneori, ar fi fost mai sofisticați și rafinați ca noi...

Întorcându-ne în orașul viilor, ne oprim la masă în primul restaurant întâlnit în cale - Gladiator. Nu ne așteptăm la multe lucruri bune văzând că nu e nimeni înăuntru și chelnerul nu vorbește aproape deloc engleza dar acum, că am intrat în horă, trebuie să și jucăm. Prima dezamăgire - comandăm vin roșu și primim vin alb. E clar că ospătarul bravează și că va trebui să folosim la maxim puținele cuvinte în italiană pe care le știm. 

Mâncarea comandată se lasă așteptată. În schimb, pe masa noastră, încep să curgă tot felul de aperitive. De fiecare dată când întrebăm, îngrijorați, ce e cu mâncarea primim același răspuns: "From the chef!". După 2 rânduri de aperitive foarte gustoase suntem aproape sătui. E momentul potrivit pentru a primi felurile principale care erau, de fapt, unica noastră comandă. 

În timp ce noi ne îngrășăm pe minut ce trece, chelnerul nostru face sport intensiv. Poate e și vina noastră. Avem tot felul de dorințe absurde. Ba mai vrem pâine, ba nu putem bea din sticla de vin nedesfăcută, ba ținem morțiș să tăiem friptura cu cuțitul. De fiecare dată, omulețul nostru, un tip grăsuț și foarte stresat de jobul lui,  fuge ca o vijelie spre bucătărie și se întoarce la fel de grăbit cu obiectul cerut. Hmm... sau măcar cu unul dintre ele. 

Mâncăm nemaipomenit de bine, bem un vin bun iar nota de plată este mai mult decât rezonabilă. La plecare, lucrurile devin de-a dreptul emoționante. Aflând că suntem români, chelnerul cel sportiv ne povestește că a vizitat România și a fost cucerit de mici. Ba mai mult, soția șefului e româncă. În scurt timp sosește și șeful. Înțelege româna și presupune că și noi ne descurcăm la fel de bine cu italiana. Mă amuz gândindu-mă că așa e și la el acasă: fiecare vorbește pe limba lui dar se înțeleg perfect. Înainte să ieșim îi lăsăm un mic bacșiș ospătarului. Ne întreabă: "For me?" și când află că da, i se luminează toată fața. Se simte dator să ne facă confidențe: de fapt, el e bucătar dar în noiembrie nu are prea mult de lucru în Herculane așa că s-a angajat temporar aici. Azi era prima lui zi de lucru. 

Mai jos, câteva poze din orașul vechi:
Ercolane, văzut de sus
Forul sclavilor eliberați
Barul cu reclamă
Cameră cu pereți pictați
Atrium-ul unei case
Magazin de băuturi
Rămășițele unei fântâni decorative
Vestiarul femeilor la terme
Locuinta cu "panou de lemn"
Talisman purtător de noroc agățat pe "veranda" unei case
Mausoleul unui senator roman
Încăperile cu schelete
Orașul vechi, orașul nou și Vezuviul



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...