Zilele trecute - pe 8 septembrie mai exact, s-au împlinit zece ani de când am plecat, pentru prima dată, în străinătate. S-a întâmplat destul de târziu, tocmai ce făcusem... mă rog, o vârstă însemnată (ceea ce azi mă face o bătrânică sfătoasă care își împrăștie comoara de înțelepciune pe blog 😋), eram om serios, la jobul meu, la casa mea... Nu cutezasem însă, până atunci, să pun vreun picior în afara României. Totul părea foarte complicat: să îți faci pașaport, să vezi cum obții viza pentru țara aia, ce bani se folosesc acolo, apoi să te descurci să îți iei bilet de avion de pe tot felul de site-uri pe care, iarăși, aveai de completat nenumărate formulare...
A venit apoi intrarea în Uniune și am putut călători și noi, la fel ca mulți alții, doar cu cartea de identitate. Îmi aduc aminte și acum emoția pe care am trăit-o la trecerea graniței dintre Germania și Olanda. Mergeam cu trenul și, undeva, pe teritoriul nimănui, ne-am oprit și niște vameși au venit să ne întrebe de sănătate. Am întins cu mâini tremurânde cartea de identitate. Vameșii ne-au măsurat din cap până în picioare, un pic suspicioși aș zice eu, deh, erau deja români întreprinzători care duceau buhul țării de-a lungul și de-a latul Europei, apoi... ne-au mulțumit și ne-au dat actele înapoi. Iată, deci, primul lucru pe care l-am învățat: Uniunea Europeană ne-a adus libertatea de a ne mișca de-a lungul și de-a latul Europei, fără prea multe bătăi de cap logistice. Evident, viața nu se reduce la călătorii, Uniunea nu ne-a adus doar beneficii ci și obligații, dar e plăcut să știi că oricând ai bani și timp poți pleca prin vecini sau chiar mai departe, purtând la tine doar cartea de identitate. Te face să te simți parte a unei familii mari și diverse - cea a cetățenilor europeni.
Să călătorești în altă țară este o experiență pe care fiecare om ar trebui să o trăiască măcar o dată în viață. Îți deschide ochii, la propriu, în privința lucrurilor bune și rele de acasă, căci după ce trece entuziasmul începuturilor îți dai seama că parcă nici la ei nu curge lapte cu miere și nici la noi nu e chiar așa de rău. Nu că așa de rău ar trebui să fie un standard și aș aduce oricând, dacă aș avea posibilitatea, sistemul eficient de trenuri și busuri care îți permit să te încadrezi în timp și în buget într-o vacanță în Germania, aici, în Românica, pentru a vedea și eu odată (goddammit!!!) Maramureșul sau Bucovina fără să fac cinci zile pe drum. Dar de la această dorință legitimă, la a ne închipui că toți străinii sunt niște fericiți e cale lungă. E suficient să călătorești până în sudul Italiei, în Grecia sau chiar în Bulgaria (deși pe ea o scot din calcul fiindcă noi ne considerăm mai cu moț, cu toate că bulgarii știu să își valorifice litoralul mai cu folos), ca să îți dai seama că pensionari săraci, oameni care muncesc din greu pentru un salariu sau, dimpotrivă, hoți și rasiști sunt peste tot. De aceea sunt de părere că nu trebuie să fim jenați, nicăieri, că suntem români. Nu suntem nici mai buni, dar cu siguranță nici mai răi decât alții. E adevărat că la noi sărăcia e mai mare dacă ieșim din bula noastră de proletariat middle class și circul politic greu de egalat, dar asta nu înseamnă că, odată ajunși peste hotare, trebuie să ne pretindem a fi polonezi, nemți sau de orice altă nație. Credeți-mă pe cuvânt, nu e un leac mai bun pentru francezul xenofob care îți zice că nu arăți ca o româncă decât să îl asiguri, cu zâmbetul pe buze, că, la fel ca peste tot în lumea asta, și noi venim pe lume în toate culorile, mărimile și formele și avem ocupații mult mai diferite decât e el îndemnat să creadă, ori de câte ori se izbește de vreun cerșetor în Paris.
Un al patrulea lucru pe care l-am învățat în timp e că să mergi în străinătate, nu e neapărat mai scump decât să fugi o săptămână la mare la noi în Mamaia. De cele mai multe ori poți ieși chiar mai câștigat - atât financiar cât și în privința experiențelor trăite. Bulgaria, spre exemplu, este o țară mai ieftină decât România și are plaje cu stațiuni mai diverse decât ale noastre, la fel și Balcanii, Grecia sau Turcia. Totul e să te informezi, să nu te panichezi în fața noului și să ai curaj să experimentezi, fie că e vorba de un drum nemarcat pe hărți (ceea ce nu e întotdeauna o idee bună) sau despre un fel de mâncare cu care nu te-ai întâlnit acasă. Sper că și blogul meu ajută un pic la risipirea temerilor oricui visează să călătorească, dar nu și-a luat inima în dinți până acum.
Pe de altă parte, România noastră, cu ale ei bune și rele, rămâne un loc tare fain, așa că nu deveniți genul de snobi care sughit dacă nu și-au plimbat fundulețele pufoase în altă țară, în fiecare vacanță. Mi-o spun și mie, ori de câte ori tentația de a adăuga o nouă țară pe listă e prea mare, v-o spun și vouă ca să ținem minte împreună: destinația nu este la fel de importantă ca felul în care te simți acolo. Încercați, deci, să vă bucurați din plin de timpul vostru liber, chiar dacă îl petreceți în Moeciu sau în Budapesta!
De-a lungul celor zece ani de plimbări, în care am reușit să ajung în douăzeci și cinci de țări, mi-am mai dat seama că mă pot descurca și îmi place să organizez vacanțe cu trasee care să cuprindă mai multe destinații. Două săptămâni pline, în care să te rupi de tot de casă, urmând o linie alambicată trasată pe o hartă virtuală, amestecând plăcerea și cultura fac timpul să își încetinească goana nebună. Musai merită și ele încercate, măcar o dată în viață. Mai mult chiar, să călătorești singur(ă) nu e un blestem, ci o binecuvântare pentru cei care au nevoie să își audă gândurile. Dacă vreți să faceți asta și nu aveți curaj, trebuie să vă aduceți aminte că un călător nu este niciodată singur. Pe drumurile planetei va întâlni, mereu, pe alții ca el.
Închei aici, deși ar mai fi multe de spus. Vă doresc ceea ce îmi doresc și mie, un an fain, cu multe vacanțe bine petrecute!
0 comments:
Trimiteți un comentariu