Napoli, cu rufe multe puse la uscat și nemaipomenita lor pizza

Deși am dormit 3 nopți aici, am văzut Napoli pe sărite, printre picături... În prima seară am descoperit cartierul. În a doua, străzile pline de viaţă.

Plimbarea pe Via dei Tribunali a devenit o experienţă exotică. Peste tot mişunau o sumedenie de vânzători ambulanţi (căci cine nu are nevoie de o brichetă, umbrelă, breloc, încărcător de telefon, etc), patiseriile îşi expuneau oferta în stradă, în faţa magazinelor de mirodenii erau aranjaţi săculeţii frumos mirositori, omul care vindea în magazinul cu unt fuma o ţigară în prag... Mergeam cu grijă, încercând să nu dărâmăm standurile temporare dar nu puteam să ne aventurăm prea mult pe şosea fiindcă scuterele apăreau de unde nici nu te gândeai. Napoli este Cairo al Europei, scria cândva un american îndrăgostit de Italia. Nu ştiu, nu am ajuns încă dar, cu siguranţă, este diferit de alte mari oraşe europene.

Şi aici, în centrul vechi, gunoiul e omniprezent. Străzile sunt murdare iar la intersecțiile mai micuțe vezi deseori mormane de cutii de carton şi saci de plastic care stau claie peste grămadă aşteptând ca cineva, cândva, să le ridice. Nici o biserică frumoasă, cu mai mult spaţiu liber în faţă nu e lipsită de 6-7 tomberoane pline ochi, plasate fix la intrarea în piaţetă. 

Ne-am speriat un pic la un moment dat (oare ne-am rătăcit?) dar până la urmă am reușit să ajungem la Gino's, pizzeria despre care am citit în ghid. Restaurantul era plin. Lângă noi, o familie de americani se înfrupta din pizza, mai încolo o familie mult mai numeroasă de italieni se bucura, mâncând, de după-amiaza de sâmbătă. 

La Gino's, meniul este simplu: pizza şi băuturi. Un suc, o bere şi mâncarea soseşte: 2 pizze hand made, cu aluatul subţire ca foaia de hârtie în centru. Nu ni se aduc condimente. Nici nu avem nevoie. Mâncarea în Napoli e tot ceea ce ne-am aşteptat să fie. Când plecăm, găsim la ușă o coadă lungă de oameni care aşteptau să se facă loc înăuntru.

***
În a treia și ultima zi, ziua dedicată orașului, am prins vreme frumoasă, cel puțin până la 5 după-amiaza când a început ploaia. Din păcate, nu am avut timp de prea multe. Muzeul Național de Arheologie (8 euro biletul întreg, 4 redus) ne-a dezamăgit - era pe jumătate închis. Dintre toate artefactele mișto pe care se zice că le au expuse, noi am văzut câteva mozaicuri, vesela romanilor, frescele și statuile ce ornau odinioară bordeluri. În plus, muzeul nu are prea multe note explicative în engleză așa că, dacă nu înțelegi nici pic de italiană, ești pierdut. Să mai adaug că multe dintre aceste etichete sunt, de fapt, detalii seci despre numele obiectului și locul de proveniență? Mă rog, înțelegeți ideea... am pierdut 2 ore aproape degeaba.

De la muzeu am plecat spre piața Plesbicito, locul în care se află și palatul regal. Ieșind din zona centrului vechi și foarte vechi (orașul are rădăcini în vremurile antichității grecești) am dat de străzi mai curate și oameni mai bine îmbrăcați. Probabil, orice oraș arată destul de neprietenos dacă te cazezi lângă gară, mă gândeam eu. Dar Napoli este, totuși, special. Stau dovadă cizmele uitate pe stradă, rufele puse la uscat pe bulevard (adică cu uscătorul de rufe scos în fața ușii), numeroasele umbrele rupte pe care toți le lasă, se pare, pe unde apucă...







Am mâncat de prânz într-o pizzerie antiqua - multe se numesc așa pe-acolo. Pe la 3-4 după-amiaza, localul era aproape gol. La o masă mare, lângă televizor, familia și o prietenă (sau angajată) luau prânzul și se uitau la telenovele. Toți erau dolofani de-a dreptul - soartă care putea să ne aștepte și pe noi dacă mai mâncam multă pizza italiană. Când și-au dat seama că suntem străini, părinții l-au trimis repede pe unul din fii să ne ia comanda. Mâncarea nu ne-a impresionat în mod deosebit dar plecarea a fost amuzantă. Mi-am primit cafeaua la pachet într-o sticlă de Teddy. Nu aveau pahare de plastic dar au făcut tot ce au putut ca să mă ajute. Era un expresso lung, tare și dulce de te băga în diabet.

Revenind la plimbarea prin oraș, am senzația că am văzut mult mai puține ca în alte locuri. Traseul Gară - Muzeul de Arheologie - Port l-am făcut pe străzi mărișoare și, probabil, mai puțin pitorești ca altele. La întoarcere, având ceva mai mult timp, ne-am oprit în piața Dante și am intrat pe aleea anticarilor. Mi-a părut rău că nu am rămas aici mai mult timp văzând cât de simplu era să ajungem în insule - feriboturile veneau și plecau din oră-n oră. Dar, cine știe, poate voi mai ajunge și altă dată prin zonă. Nu m-ar deranja să revăd Napoli.








0 comments:

Trimiteți un comentariu