Balconul camerei în care stăm dă într-o stradă destul de înverzită. Peste drum de noi, văd o clădire frumoasă dar cam dărăpănată. Partea dreaptă pare nelocuită de o bună bucată de vreme. În seara asta a plouat mult în Napoli, o ploaie ciudată pentru mine - cu tunete și fulgere dar şi vânt, aproape la fel de rece ca cel care bate acasă.
Am ajuns aici acum câteva ore și, în lungul nostru drum de la aeroport spre hotel, am văzut pe străzi nenumărate umbrele rupte, victime și ele ale vântului de care povesteam mai devreme. De fapt, aeroportul este destul de aproape de oraș. Am găsit stația de Alibus repede și am făcut vreo 15-20 de minute cu autobuzul până la gară. Mai mult ne-a luat să rătăcim prin împrejurimi până să găsim hotelul.
Umbrela femeii care face trotuarul la capătul străduței noastre încă mai rezistă. E albastră, cu mânerul lung și gros. Pare folositoare atât în cazul unei furtuni cât și al unei lupte corp la corp. Femeia e îmbrăcată într-un cojoc lung de piele întoarsă, maro cu guler alb. Botinele cu toc stiletto sunt și ele albe. Se plimbă de cel puțin 10 minute pe lângă aceeași trecere de pietoni cu mici variații, mai scurte de 10 m, în dreapta sau în stânga. Este prima dintre fetele pe care le-am văzut în seara asta "pusă pe treabă". Celelalte, fie se adăposteau de ploaie într-un colț ferit și butonau telefonul, fie preferau să stea la o șuetă. Se pare că zona Gării Centrale din Napoli (Stazione Centrale) este bordelul în aer liber al orașului.
Un gând amuzant îmi trece prin minte în timp ce mă uit la patul dezmembrat, aruncat lângă tomberoanele din fața hotelului în care stăm. Poate gunoaiele Bucureștiului îmi sunt mai dragi fiindcă sunt ale noastre sau, cine ştie, Bucureștiul nu este, totuși, un oraș atât de jegos. Totul depinde, cred, de sistemul de referință.
0 comments:
Trimiteți un comentariu