Probabil am fost un pic dezamăgită când am reușit (în sfârșit!) să văd Balcicul. Nu de alta, dar crescusem cu imaginea exotică de care vorbeau regina Maria în jurnalele ei și Cella Serghi în Pânza de păianjen - un  soi de vamă cosmopolită înainte de Vamă, un loc ce își vrăjea turiștii cu același farmec simplu care i-a inspirat pe impresioniști atunci când au pictat orășele din Normandia sau Provence:

''Vreo două zile ne-am plimbat prin Balcic dezorientați, înmărmuriți de noutatea și frumusețea peisajului, fără să știm, ieșind din casă, dacă o vom lua la dreapta ori la stânga, spre mare sau spre dealuri. Singurul nostru prieten și călăuza noastră era micul Șaban, unul din cei doi băieți cu fes care ne-au dus geamantanele când am sosit. Când îl întâlneam, pe la șase seara, strigând "Bizlii calde, calde bizlii", cu tava plină de prăjiturele ca niște spume albe, atârnată de gât, îl luam cu noi fiindcă lui Michi îi plăcea să cunoască amănunte precise despre Balcic, să pună tot timpul întrebări ca un copil, să ronțăie bezele și să primească răspunsul exacte.
În felul acesta am aflat că mesele acoperite toate de coroana unui copac al cărui trunchi numărat poate secole e că e cafeneaua lui Ismail, alta cu cerdac, la care te urcai pe o scară dreaptă de lemn e cafeneaua lui Mehmet (în anul următor a făcut schimb cu Ismail) că restaurantele se numesc Elita și Riviera. Dincolo vedeam, printre grădini verzi și dealuri cretoase, câteva vile albe (le găseam, nu știu de ce, misterioase), câteva corturi, de unde ajungeau, din când în când, până la noi, sunete de banjo sau de patefon. Nu-mi venea să spun că e mai frumos ca la Mangalia, dar cu atâta liniște, cu atâta farmec fără nume nu mă mai întâlnisem. Marea era întotdeauna liniștită și albastră, ca un cer senin. Amurgul se lăsa de pe dealurile gălbui în umbre mari. Fâșiile de lumină se plimbau din loc în loc.'' (Cella Serghi - Pânza de păianjen)

Nu mai e nevoie să spun că, între timp, orașul s-a schimbat. Au trecut peste el războiul, foametea, schimburile de populație și comunismul iar după '89 vecinii noștri bulgari au intuit (bine) că turiștii vor umple străzile micuței așezări și s-au organizat ca atare. Pe strada care duce spre grădinile reginei nu te mai poți plimba agale, de braț cu soțul sau amantul, dar poți cumpăra de toate, te poți caza sau poți schimba bani. E musai să schimbi bani de altfel, dacă nu ai leve, fiindcă intrarea în complex se plătește doar cash. Dar o iau înainte cu povestea... să începem cu lucrurile plăcute, fiindcă deși Balcicul nu mai e clubul select al elitei României, care împânzește lumea căutând stațiunea de vară perfectă, rămâne o oprire necesară și plăcută pe harta unui călător.

Regina Maria a iubit mult această zonă, poate și fiindcă îi aducea aminte de Malta cea în care crescuse. Ca o paranteză, merită citite jurnalele ei fie și numai pentru descrierea grădinilor fermecate din La Valletta. Evident sunt multe evenimente și oameni interesanți menționați în aceste cărți, dar mintea mea de copil s-a lipit mai ales de locurile fermecate unde a copilărit regina. Complexul din Balcic e o sinteză a tuturor influențelor exotice care i-au marcat viața, adunate în colajul fermecător numit Art Nouveau. Construit în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României, castelul, impropriu numit așa, e format din casa reginei, alintată cuib și alte șase vile, câte una pentru fiecare copil al ei. În parc mai există câteva construcții administrative sau decorative, o capelă, unde i-a fost depusă pentru o perioadă inima, și grădina botanică care, de fapt, ocupă cea mai mare parte a domeniului. Nici nu e de mirare - regina Maria era o englezoaică veritabilă și iubea viața în aer liber. Neavând foarte mult timp la dispoziție, noi am vizitat doar vila ei - construcția cu pereți albi și minaret care se vede în prima fotografie, surprinzător construită într-un stil nepretențios, aș zice chiar auster. Cine locuia aici avea strictul necesar pentru o familie: un living larg și un apartament cu dormitor, baie și salon sus. Nici nu i-ar fi trebuit mai mult pentru că exteriorul este proiectat în așa fel încât viața în aer liber să fie cea care contează. În drumul nostru printre vile (am venit dinspre grădina botanică), am mai dat de o cascadă, terase largi cu vedere la mare, alei pietruite, umbrite de copaci verzi, și bănci primitoare, unde iubitorii de natură își puteau petrece confortabil zilele lungi și toride de vară. 

În total contrast cu oaza de verdeață din domeniul regal, plaja și faleza, aflate la doar câțiva metri de parc, păreau rupte din altă lume, una în care betonul înghite nisipul iar copacii sunt sacrificați fără milă în favoarea hotelurilor fancy dar, surprinzător, goale. Poate într-o zi mai puțin călduroasă, absența oricărei urme de umbră nu m-ar fi deranjat atât de mult, dar în după-amiaza toridă de august în care s-a nimerit să vizităm Balcicul tot ce îmi doream era să ne întoarcem mai repede în campingul nostru de la Krapets, unde corturile și mesele ne erau ascunse de fierbințeala soarelui de vară, sub coroanele unor copaci falnici. 

Prețuri intrare: 8 leve - grădina botanică, 6 leve - vila reginei. Accesul la vilă se poate face fie dinspre grădini, fie de pe faleză.
Cum se ajunge în Balcic? Cel mai convenabil este să mergi cu mașina - orașul se află la doar 64 de kilometri de Vama Veche, dar există și excursii de o zi până acolo, oferite de diferite agenții de turism.