După cum știe deja toată lumea și, mai ales cei care îmi citiți articolele, Moscova înseamnă, mai întâi de toate, Kremlinul, piața Roșie și împrejurimile. Aceste repere sunt însă destinate turistului care stă doar un week-end în oraș. Dacă zăbovești mai mult, cum am făcut noi, și găsești un localnic dornic să îți arate comori ascunse, poți da peste locuri interesante, de care altfel nu ai fi auzit. Lista de mai jos este o compilație cu ce am găsit și ce ni s-a arătat în zilele de hoinăreală în oraș. Locurile nu sunt ordonate în funcție de preferințe. După cum veți vedea, unele au fost revelații, altele dezamăgiri. În cele din urmă, însă, experiența este cea care contează.

Băile Sanduny (Sandunovskye)

Încă înainte de a ajunge în oraș, am hotărât că vrem să încercăm o baie tradițională rusească. După îndelungi consultări, am ales băile Sanduny, cele mai vechi din oraș, vestite pentru interioarele bogat decorate și pentru că îți oferă posibilitatea de a încerca o baie rusească, ca la mama ei acasă
Din păcate, experiența de lux (piscina cu coloane romane și vestiarele din marmură) e destinată doar bărbaților, deoarece secțiile sunt segregate în funcție de sex. Din păcate, prețurile nu țin cont de diferența de confort. Intrarea la femei, top class, costă 2200 de ruble (aproximativ 150 de RON) pentru 3 ore, în timpul cărora te cam plictisești dacă nu iei și servicii extra, pentru că, cel puțin în cazul meu, sauna și turnatul de apă rece în cap nu sunt chiar un izvor nesecat de încântare.
Dat fiind că ajunsesem totuși acolo, am decis să încerc un masaj cu crengi de mesteacăn, în fapt o mângâiere mai aspră cu niște măturici, din nuiele și frunze, cum e cea mai de jos. Măturica costa și ea vreo 350 de ruble (25 RON), pentru întreaga distracție aveai nevoie de două, iar persoana care îți aplica cu multă dexteritate bătaia era și ea remunerată cu aproximativ 1600 de ruble (108 RON). În ciuda exotismului experienței - femeile ălea oficiau ca niște preotese, îmbrăcate în rochițele lor transparente, pe care, la sfârșitul masajului și le dădeau jos cu mișcări ample pentru a merge să se detoxifice în saună - e o experiență one time only. Probabil că data viitoare aș mai intra într-un astfel de complex doar dacă aș fi sigură că primesc aceeași cantitate de răsfăț ca un bărbat.

Piscina romană
sursa
 Cădițele și sauna fetelor, așa cum le-am văzut eu.





Un parc de distracții și târg în aer liber, destul de lăudat pe Wikipedia și, se pare, loc favorit al rușilor pentru nunți și al chinezilor, pentru poze. Se zice că kremlinul de jucărie este modelat după chipul și asemănarea celor din basme și din orașele medievale rusești. În complex mai există o biserică de lemn în aer liber, câteva muzee micuțe, dedicate lucrurilor pentru care rușii sunt faimoși: vodcă, artă folk și multe, multe magazine cu suveniruri. Am urcat și noi într-un turn de lemn, am băut o cafea și am dat o raită prin magazine, dar... nu am găsit nimic care să ne fure inima.
 Alături,  în târg, se vând de toate pentru toți, dar nu neapărat ceva ce ți-ai dori să iei acasă. Dacă nu sunteți fanii carpetelor de tipul Răpirii din Serai și al păpușilor matrioșca cu Putin, Bill Clinton sau Lady Gaga, vă sfătuiesc să îl evitați. 










Cafeneaua PușkinMagazinul Eliseev  și apusul de soare de pe terasa hotelului Ritz
Am grupat locurile de mai sus împreună pentru că am ajuns aici în aceeași seară ploioasă, conduși de o cunoștiință binevoitoare care dorea să ne facă să experimentăm Moscova așa cum nu am fi avut șansa să o cunoaștem, folosindu-ne de ghidurile de călătorie și paginile de wikipedia. 
Cafeneaua Pușkin, în fapt un restaurant elegant, e un loc rămas din altă lume, deoarece designul interior imită casele nobililor ruși de dinainte de 1900, unde se mănâncă și se bea printre rafturi cu cărți vechi, la lumina lumânărilor și unde ospătarii te ajută, doamnă fiind, să cobori ultimele trepte ale unei scări, ceea ce poate deveni amuzant atunci când, cum a fost și cazul meu, nu te-ai simțit vreodată în viață atât de doamnă.

sursa
sursa
sursa
Tot din secolul trecut, perioada antebelică, vine și magazinul Eliseev, primul supermarket deschis în Moscova, în 1901. Clădirea este mult mai veche, un palat construit pe vremea Ecaterinei cea Mare, unde, pe la jumătatea anilor 1800, se țineau saloane literare la care erau invitați, printre alții, și domnul Pușkin, cel care a dat numele cafenelei de mai sus. Din acest motiv, sectorul dedicat magazinului atrage atenția prin pereții bogat ornamentați, în stil neo-baroc, candelabrele ce atârnă din tavan și rafturile de lemn, pe care pungi cu chipsuri își așteaptă cumpărătorii. Un pic nepotrivit, aș zice eu dar, cu siguranță, impresionant, mai ales că în magazin se găsesc, din belșug, și produse culinare de lux. Un al doilea supermarket Eliseev există și în Sankt-Petersburg, și este la fel de out of our time.

sursa
sursa
Despre apusul de soare pe terasa hotelului Ritz, nu am prea multe de spus. Sper ca poza de mai jos să vă convingă că merită încercat. Locația este destul de aproape de centrul Moscovei pentru un cico with a view iar, contrar aparențelor, prețurile nu sunt prohibitive, asta dacă nu vă mutați acolo (pe un pahar de vin am dat aproximativ 8 euro).


E singura galerie de fotografie mai promițătoare pe care am găsit-o survolând, de pe internet, Moscova. Expozitia curenta se voia a fi un mix intre totalitarismul sovietic și felul în care trăiesc nord coreenii astăzi. Mi-a placut mult mai mult astăzi-ul nord coreean, nu fiindcă e ceva de admirat acolo ci pentru că era documentat cu mai multe imagini si filme. Intrarea în galerie e în jur de 450-500 de ruble. În măsura în care există timp, e interesant de văzut și zona din jurul galeriei, unde ruinele fabricilor și uzinelor sovietice, au fost transformate în baruri, cafenele și galerii.



La Parcul Monumentelor Căzute (Muzeon) am ajuns după îndelungi căutări, seara. Intrarea era mai bine ascunsă decât ne închipuiam, așa că am orbecăit o vreme pe străzile întunecate iar, odată înăuntru, am orbecăit în continuare, la lumina telefoanelor, căutând statui celebre din timpul comunismului. Lenini și Stalini, muncitoare dârze și muncitori vânjoși, secere cu ale lor ciocane, adunate de prin diferite colțuri ale Rusiei, sunt expuse astăzi pe pajiștile bine intreținute ale Muzeon-ului. Din partea cealaltă a parcului, de pe malul râului Moskva, se zărește o altă statuie simbol, mulți ar zice pentru prostul gust și corupția primăriei moscovite, dacă e să ne luăm după cei care au votat-o în topul celor mai urâte 10  clădiri din lume. Este vorba de statuia lui Petru cel Mare, inaugurată la aniversarea a 300 de ani de la înființarea flotei rusești. 




Aș vrea să spun despre casa lui Bulgakov că a fost o surpriză frumoasă și ar fi putut să fie, dacă exista vreun suflet caritabil întrupat într-un ghid, în casa aia, care să vorbească engleza. În lipsa lui, ne-am fi mulțumit și cu câteva plăcuțe scrise în limba lui Shakespeare, dar nu a fost să fie. În rest, interiorul e sugestiv decorat - a se vedea pisica neagră de sub biroul din prima poză, holul care duce la etajul doi poartă urmele trecerii fanilor iar la scara vecină există un mic teatru particular, cu o cafenea de modă veche de unde se pot cumpăra suveniruri și o cameră cu mărunțișuri, care ar putea fi numită muzeu, unde cei care se bazează (și) pe stele ca să devină scriitori, pot să se prindă de mână cu un bust de-al lui Bulgakov, în timp ce îți rostesc dorința în gând, cu ochii închiși. Se pare că ritualul poartă noroc.
La plecare, ne-am dus să ne clătim ochii în apele iazului Patriarhului, aflat în apropiere de locuința scriitorului, locul unde diavolul apare pentru întâia oară în viața personajelor din Maestrul și Margareta









26 sept 2016

Alghero - cel mai leneș punct al călătoriei mele și o zi rece, ploioasă, în care nu m-am putut scălda. Vremea e nespus de schimbătoare aici. Soarele încălzește totul până la refuz, dar apoi norii apar pe nepusă masă și răcoarea coboară peste plajă. O jumătate din cer e luminată de soare, în timp ce din cealaltă parte se aud tunete.



Aveam alte speranțe pentru azi, dar e frig și plouă. Voiam să mă mai scald o dată în apa turcoaz care  mângâie țărmurile Sardiniei. Există șanse să fac ăsta și mâine, dar... mi-a plăcut plaja de aici. Nu mai sunt pe San Giovani - Lido, unde am stat ieri, ci pe Maria Pia și e prima dată în viață când îmi închiriez un șezlong. Plaja e îngustă, dar e mărginită de o pădure de pini care cresc direct din dune. 5 euro, o sumă rezonabilă pentru confortul de a nu-ți murdări prosopul.  Mă uit cu speranță după soare, poate, poate voi prinde o jumătate de oră de dezmăț, dar nu pare că voi avea noroc.

***

Aș putea fie să mă întorc, fie să vizitez orașul vechi, fie să mai merg pe plajă. În orașul vechi se cheltuiesc bani, mulți bani pe bijuterii din coral, haine de firmă sau mâncăruri fițoase. Aici, pe plajă, e liniște și pace. Doar ploaia mă deranjează din citit și mă face să dârdâi aiurea...  

***
S-a întâmplat ceva bun. Până la urmă am văzut soarele și m-am scăldat . Un apus minunat, niște culori frumoase, sper că și fotografiile vor fi la fel. Punând cap la cap și experiența de ieri, bag de seamă că apusul e partea cea mai liniștită a zilei sardiniene - vanturile se potolesc, soarele iese din nori, totul e calm.


***
Un lucru rău. Nu m-am plimbat aproape deloc prin oraș pe lumină și am descoperit ca Lungomare, cum îi zic ei falezei, e chiar fain. Mă bate un gând sa mă trezesc mâine la 7 dimineața și să-l încerc. Asta ar însemna să băgăjesc din seara asta, dar văd un avantaj - acela de a mai ajunge pe plaja din Lido. Merită să îmi pun ceasul să sune, să văd dacă reușesc. Faptul ca nu am petrecut prea mult timp în oraș se datorează cazării prost alese. Stau la 3 kilometri de centru și, în fiecare dintre cele 2 dimineți în care m-am trezit aici, am alergat ca să ajung cât mai repede la soare. Nici plajele nu sunt la o aruncătură de băț iar faptul că m-am dus azi la Maria Pia, cale de vreo 4 km de centru, nu m-a ajutat sa mă întorc pentru o scurtă vizită.  Deci - mâine? 


***

Alghero e genul de oraș în care mergi pentru a cheltui, fără grija zilei de maine. Și eu am căzut în capcana ăsta, deși sunt o fată săracă dintr-o tara săracă. Dar oare mai există și altă viață aici, în afară de cea turistica? Când te îndepărtezi de piațetele cu restaurante și magazine deschise până la 10 seara, domnește o liniște suspectă, mai ales pentru Italia cea gălăgioasă. 


Cum se ajunge în Alghero?

Alghero e un oraș vechi, care a fost, odinioară, avanpost catalan, drept urmare catalana e încă vorbită în zonă. Mai mult decât atât, e înconjurat de plaje faine la care s-au gândit și companiile de zboruri low cost când au creat curse de 2-3 ori pe săptămână, în timpul primăverii, verii și toamnei, din București până acolo. WizzAir-ul sigur ajunge în zonă, probabil mai sunt și altele. Cât despre mine, eu am sosit cu autobuzul din Cagliari până la aeroportul din Alghero (companie Logotour, preț bilet 20 de euro, durată călătorie - 3 ore și jumătate).


San Giovani - Lido, plaja din oraș.







Maria Pia, o altă plajă superbă de unde găsiți mai multe poze aici.



Alghero



















Casa în care am dormit 2 nopți. Deși era departe de centrul orașului, avea o livadă mare, în care se coceau rodii, lămâi și portocale.