Ghidurile turistice spun că Belgia este faimoasă pentru trei lucruri: bere, ciocolată și dantelă. Mai există, desigur, clădiri vechi, pictorii (școala flamandă, câțiva impresioniști și suprarealiști) și un lucru important pentru cei care vin de la marginea Europei, la fel ca mine: Parlamentul European. În ordinea priorităților, probabil ăsta era unul dintre simbolurile care făcea Bruxelles-ul important pe harta călătoriilor mele, mai ales cu o săptămână înaintea Brexit-ului.



Am ajuns în oraș într-o dimineață nițel cam ploioasă de vineri iar autocarul dinspre Charleroi ne-a lăsat convenabil lângă Midi Zuid, la o aruncătură de băț de Piața Mare, prin care am și trecut, înainte de a ne îndrepta spre hotel, pentru câteva fotografii, o gofră cu ciocolată și căpșuni și o privire de ansamblu aruncată sufletului orașului. După o porție de somn mai mult decât necesară, am fugit spre Mini Europe (15 euro biletul), un parc tematic unde sunt expuse miniaturi ale clădirilor importante din fiecare țară europeană. Noi suntem reprezentați de o copie a palatului Mogoșoaia, ca exemplu al stilului arhitectural brâncovenesc. Stau să mă gândesc dacă și pentru Rusia era expus ceva. Nu mai țin minte și nici nu vreau să dau un search ca să mă lămuresc. Bănuiesc că voi, cei care ajungeți acolo și sunteți interesați, veți căuta și pentru mine. Mie mi-a plăcut vizita, partenerul meu de călătorie a făcut nazuri - prea scump și kitchos pentru el.






Ne-am întors apoi pentru a vedea pe îndelete centrul și a fotografia statuia băiețelului simbol al orașului. Dacă de Manneken Pis (care se traduce, literalmente, băiețelul care face pipi, în flamandă) aud majoritatea turiștilor, după cum se vede în poza de mai jos, statuia fetiței care face pipi, ascunsă pe o străduță îngustă și plină de baruri, e mai greu de găsit iar când am ajuns noi acolo, fusese luată pentru restaurare. Oricum, ca o poveste amuzantă, se pare că artiștii belgieni au dezvoltat o adevărată obsesie pentru subiect. Aflu acum, zapând printre paginile Wikipediei, că există pe undeva, prin Bruxelles, și statuia unui câine care urinează pe un stâlp de pe trotuar.



Plimbarea relaxată, cu toate turisticăriile ei, inclusiv cina cu midii, luată într-una din zecile de bodegi turistice, se întâmpla vineri. În drum spre hotel, am găsit, la ceas de seară, și câteva din graffitiurile, faimoase în oraș, nu pe toate cele din revistele cu benzi desenate, ce-i drept, dar nici mesajele sexuale explicite, care se pare că poluează, mai nou, zidurile clădirilor lăsate nesupraveghete.






A doua zi am mers în Bruges iar duminică am ajuns, în sfârșit, și la Parlamentul European. Nu era nimeni acolo, doar clădirile și steagurile iar zona degaja o atmosferă eficientă și corporate sau, cel mai probabil, birocratică. Plimbarea ne-a fost umbrită, la întoarcere, de închiderea unei gări prin care ce de-abia trecuserăm cu o oră în urmă. Alertă de bombă, mașini blindate, soldați cu mitraliere, televiziuni și fiori reci pe șira spinării. Europa, cu parlamentul ei cu tot, nu mai e locul sigur pe care ni l-am imaginat noi și, după cum am văzut cu ocazia Brexit-ului, țările încep să considere că e mai avantajos să îți continue drumul prin lume singure.

Dar asta e o poveste nouă și mult mai complicată, așa că să rămânem la călătorii, deocamdată.



În încheiere, vă voi mai spune că în Bruxelles se ajunge relativ ușor și ieftin. Wizz, Blue și Ryan oferă curse zilnice din și spre București. E drept, majoritatea low costurilor aterizează în Charleroi, un oraș aflat la vreo 60 de kilometri distanță de capitala Belgiei, dar să zăbovești aici pentru câteva ore nu e neapărat un lucru rău, după cum veți vedea într-un episod viitor.