Doctorul își vâră degetul înmănușat sub pielea pacientului printr-o gaură rotundă, mare cât buricul degetului, care trece dincolo de epidermă și țesutul adipos și ajunge în mușchi. E roșu închis mușchiul, plin de sânge, la fel cum e desenat în manualele de anatomie. Controlează. Aici mai e, aici nu mai e... Suntem aproape gata. Urmează cusutul. E uluitor cât de flexibilă e pielea, cum se întinde când e trasă și cât de mult seamănă procesul ăsta, cu acul îndoit, bont și ața albastră cu, îmi imaginez eu, cusutul unei cizme. 

Una dintre deosebiri e că, în situația asta, eu sunt cizma sau, mă rog, pacientul. 

Doare, mă întreabă el. Sunt de o oră pe masa aia și anestezia e pe trecute. Așa că doare, încep să simt cum trece acul de o parte și de alta, coase pe față și pe dos, un fir iese, va trebui să vă mai înțep odată, scuze, îmi zice el. Ne simțim bine împreună, mai ales doctorul, după un tip tatuat care îi leșinase când îi scosese o bubiță eu sunt o raritate, nu numai că mă uit, dar și comentez, întreb, așa că simte că poate să îmi povestească despre toate grozăviile pe care le-a văzut de-a lungul carierei. Asta nu prea mă ajută, dar încerc să nu îi domolesc avântul.

Ce-i drept, a fost un pic suspicios la început, de ce vreți să faceți asta, să mă uit adică, și eu i-am răspuns că sunt curioasă. Da, așa e și se pare că îmi țin bine cumpătul, dar sunt și precaută, vreau să mă asigur că totul se întâmplă așa cum am stabilit fiindcă nu demult a trebuit să fac o injecție în călcâi și, întorcând capul spre doctor, un venerabil profesor universitar pe la vreo 70 de primăveri, să constat că pornise vitejește cu un acoi de vreo 8 centimetri spre piciorul meu. Stați, nu facem și-o anestezie, am întrebat eu, panicată, a, domnișoară, aveți dreptate, cum am putut să uit, m-a felicitat domnul pentru perspicacitate. Într-adevăr, nu ar fi fost mare problemă dacă treceam peste asta, trebuia doar să nimerească zona dintre 2 nervi, fără ca eu să mă mișc. 

Azi totul se termină cu bine. E drept, și "meșteșugarul" e mai tânăr. 

Plec, după o oră jumătate de cizmărit pe pielea mea, cusută cu ață-albastră, de care va trebui să mă îngrijesc vreo 2 săptămâni, după care îmi va mai face alte 2 sau 3 cusături. După nevoie. 

Plec, după cum ziceam, pe propriile picioare așa, târâș grăpiș, cum pot, fiindcă pe dreapta mă doare tăietura iar pe stânga coastele, pe care le-am aranjat eficient pe 2 mai, când am coborât o scară de lemn lăcuit pe fast forward, am căzut pe ea, adică, patinând cu partea stângă a corpului. Am simțit fiecare treaptă în oase și plămâni, ah, probabil e fisură de coaste, mi-a zis un alt doctor, din păcate asta se vindecă doar natural

Iar ăstea sunt doar două dintre durerile pe care le-am trăit de-a lungul ultimelor 30 de zile, doar două dintre momentele în care m-am luptat să încap mai confortabil în biata mea piele tăbăcită și să o mai locuiesc o vreme, cât de cât mulțumită.

Sper ca filmul ăsta să se termine cât mai repede și ca următorul să fie, măcar pentru o perioadă, unul în care mi-ar plăcea să joc. Nu de alta, dar am obosit.
O (14.08.2007 20:48:17): trebi gospodaresti?adik iti despachetezi mancarea?
A (14.08.2007 20:48:36): bah
A (14.08.2007 20:48:41): da ce-aveti toti cu mine
A (14.08.2007 20:48:57): de parca n-as sti cum sa fac
A (14.08.2007 20:49:07): daca vrei sa stii am intentia sa spal si sa matur
O (14.08.2007 20:49:20): stii sa faci mancare?
O (14.08.2007 20:49:29): asta tre s-o vad
O (14.08.2007 20:49:47): si nu-mi spune k faci omleta
A (14.08.2007 20:49:36): bineinteles ca nu.
A (14.08.2007 20:49:47): da stiu ca tu stii si d-aia te astept neinvatata
A (14.08.2007 20:50:05): sa-i gatesti surioarei mai mari care vine de la munca
O (14.08.2007 20:51:04): poi
O (14.08.2007 20:51:04): dak dau la poli cred k o sa ma astepti tu p mine
A (14.08.2007 20:51:24): ma indoiesc
A (14.08.2007 20:51:35): asa ca... pune mana pe cratita si apuca-te sa practici
A (14.08.2007 20:52:00): stiu eu ca poti... spaghetele alea de la mare erau dementiale
O (14.08.2007 20:52:04): ya...right!
O (14.08.2007 20:52:40): poi...dak le compari cu ...hm...sa ma gandesc...NIMIC...cred si io!
A (14.08.2007 20:53:14): deci ramane ca tu vei fi bucataru' casei, daaaa?
O (14.08.2007 20:53:31): dak poti sa manaci spaghete zilnic
A (14.08.2007 20:53:41): pai d-aia zic sa practici
A (14.08.2007 20:53:48): ca sa diversifici meniul
O (14.08.2007 20:56:34): aha
O (14.08.2007 20:56:36): imediat
O (14.08.2007 20:56:54): io zic sa gasesti un job bine platit
O (14.08.2007 20:57:04): si ma ma duci la restaurant
O (14.08.2007 20:57:12): k o surioara dragutza c esti
A(14.08.2007 20:57:22): si tu ce faci in schimb?
O (14.08.2007 20:57:40): eu...t incant cu minunata mea prezenta
A (14.08.2007 20:58:12): sunt incantata... in avans!
O (14.08.2007 20:58:49): are u suggesting smth?
O (14.08.2007 20:59:41): nu ai cum sa t saturi d asa ceva
A (14.08.2007 21:01:48): aaa... da. sigur


14 august 2007

Aproape 9 ani mai târziu, niciuna nu a devenit vreun maestru bucătar, în schimb ne-am împăcat cu ideea că mama nu ne-a făcut gospodine și, da, mergem în restaurante ori de câte ori ne întâlnim în București sau Paris.

Voiam de mult să ajung să vizitez reședința soților Ceaușescu, cam de acum 2-3 luni, de când aflasem că a fost deschisă publicului. Duminica trecută s-a dovedit o zi prielnică pentru o plimbare în Primăverii. Ne-am programat de dimineață pentru ora 15:30 și, minune, am reușit să ajungem la timp. În principiu, vizitele se fac doar cu programare, dar am văzut că dacă grupul nu e întreg, admit și oameni sosiți fără să anunțe telefonic.

Prima surpriză ne-a întâmpinat la... ușa palatului: ghizii zâmbitori și dornici să ne ajute. E printre primele dăți când, vizitând un muzeu românesc, dau peste angajați bucuroși de oaspeți. Nu venise toată lumea, așa că am mai așteptat vreo 10 minute după ora stabilită, timp în care am achitat biletul de intrare (30 de lei întreg, 15 lei pentru studenți, elevi sau pensionari) și ne-am pus papucii de plastic, obligatorii pentru plimbarea pe covoarele țesute manual în România sau Iran. Când am început turul, ne strânseserăm deja vreo 15 persoane: 8 români și un grup de pensionari francezi, având ca lider un român mutat în Franța.

Mai întâi am intrat în holul casei, ca să zic așa, o cameră spațioasă care dă spre biroul lui Nicolae Ceaușescu și un salon, dar și spre apartamentele lui Valentin Ceaușescu, living-room-ul familiei și un alt salon de protocol unde se pare că a fost primit Ronald Reagan, când a vizitat România. Ghidul, deși tânăr, dădea impresia că regretă perioada comunismului - ne descria mobilele, sublinia că tot ceea ce vedeam, fusese produs în România, dar și că, acum, aproape toate fabricile pe care le-a menționat au dat faliment. 
Biroul lui Nicolae Ceaușescu

Înainte de a urca la etaj, am mai văzut crama (decorată în stilul mănăstirii Horezu), unde ni s-a povestit că Nicolae Ceaușescu nu consuma mai mult de o sticlă de Odobești la câteva luni,  și cinematograful privat al familiei. Se pare că familia și apropiații erau fani ai filmelor americane, ceea ce i-a dat ocazia ghidului să facă o paralelă între privilegiile de care se bucurau conducătorii și cele 3 ore de televiziune (de la 7 la 10), cenzurate și ele, de care beneficia restul României. 

La etaj, am găsit apartamentele lui Nicu, Zoe și al Elenei, dar și apartamentul comun al soților Ceaușescu - cel în care stăteau de fapt. Camerele lui Zoe au fost singurele care mi-au plăcut, se cunoaște că sunt ale unei fete, a zis cineva, poate, dar erau mai puțin încărcate ca restul încăperilor, pline de opere de artă, ce-i drept, dar care imitau o perioadă în care, mie cel puțin, casele nu mi se păreau locuibile - Renașterea. Ghidul  i-a lăudat pe Valentin, fizician de un oarecare renume în afară, și pe Nicu, moștenitorul, care, spun miturile urbane, dădea dovadă de o înclinare spre liberalism mai mare ca a tatălui. Evident, și tatăl fusese un conducător bun, a continuat el, dar îl stricaseră femeia (mă enervez un pic gândindu-mă că o parte din acest mit este nu numai opera savantei de renume mondial, ci pur misoginism) și vizita la Mao, în China, unde prinsese gustul cultului personalității. 
Camera Zoei
Le-a plăcut și în Franța, n-am dat seama - tot la etaj mai există un salon care este copia fidelă a unuia văzut de soții Ceaușescu la Louvru sau Versailles. 
După camerele de locuit - pentru efect, dormitorul cuplului avea patul pregătit, cu lenjeria pusă și pijamalele aranjate pe fiecare parte, ca și cum foștii proprietari ar veni aici, pentru odihnă, în fiecare seară, am văzut garderoba, denumită La Cuci, și faimoasa baie de aur, în fapt e doar aurită, ni s-a spus - singurul loc unde e aur în casa asta, restul mobilelor sunt suflate cu bronz. Un băiat din grup a căutat repede pe net -  cu un gram de aur poți auri un cal și călărețul, hai, că nu e exageratzice el, își fac poze apoi: vrei un selfie în baia ăstuia, îl întreabă iubita când ajung în fața oglinzii, el încuviințează și ea adaugă: atunci, fă-te și tu că te speli pe mâini
Baia de aur
Dintre camerele personale mai făceau parte grădina de iarnă și camerele de îngrijire personală ale cuplului, dotate cu spa made in Romania, saună și chiar solar

Piscina a fost o surpriză - în mijlocul ei era organizată o expoziție cu fotografii ale familiei Ceaușescu - la munte, la diferite petreceri, cu copiii sau familia, și erau expuse câteva documente - scrisori, diferite note informative, etc. Mi-am dat seama atunci că ghidul ni se adresa nouă ca unor cunoscători care veniserăm deja cu o opinie despre cine au fost soții Ceaușescu. Pentru străini și cei mai tineri, nu ar strica ca vizitarea palatului să fie completată cu o expoziție mai amănunțită despre Epoca de Aur sau, măcar, despre perioada Ceaușescu, ceea ce se pare că se va întâmpla pe viitor, conform site-ului muzeului.
Din fotografii, reiese că Ceaușescu era un mare amator de șah.
Fântâni ornamentale, acum închise pentru conservarea mozaicului.
Masa oficială.
Masa pentru micul dejun - în fapt, locul unde Ceaușestii mâncau cel mai des.
Salonul în care a fost primit Ronald Reagan.
Crama.
Cinematograful.
În biroul lui Nicu Ceaușescu, am văzut această bombonieră care mi-a adus aminte de copilărie.
Garderoba Elenei Ceaușescu.
Cămășile lui Nicolae Ceaușescu.
Grădina de iarnă.
Salonul copiat de la francezi.
Piscina cu expoziția de fotografii.
Curtea din spate, unde trăiesc nepoții păunilor din 1989.


Știu că era pentru o cauză nobilă, dar încă mi se pare o imagine creepy...

3 Mai 2010