"Blues pentru o pisică neagră" și alte povestiri - Boris Vian


Am cartea asta în bibliotecă de vreo 6 ani. Am cumpărat-o pe vremuri când "Cotidianul" publica săptămânal un volum de proză alături de ziarul clasic. M-a atras întotdeauna titlul dar nu m-am putut hotărî să o citesc. În sfârșit, săptămâna trecută am pus-o în geantă și... am reușit. Cu greu, e adevărat, fiindcă Boris Vian scrie... diferit. Imaginea care îmi vine în minte, gândindu-mă la povestirile lui, e a unui tablou de Picasso. Gura e așezată în locul ochilor, capul stă în locul picioarelor așa că cele mai neobișnuite lucruri se pot întâmpla. 

Cartea e o colecție de povestiri, 11 la număr, în care animalele vorbesc, beau și petrec, copacii dau din coadă iar oamenii sunt ciudat de flexibili și greu de ucis. Majoritatea situațiilor sunt absurde. Vian (des)scrie plastic, mai ales imaginile crude.

Prima proză din carte, "Furnicile", are o mare încărcătură emoțională. E alcătuită ca un jurnal al unui soldat din timpul celui de-al doilea război mondial (presupun eu, având în vedere că scriitorul a trăit în această perioadă) și se sfârșeste abrupt în momentul în care personajul calcă pe o mină: "Încă mai sunt în picioare, deasupra minei. (...) Nu explodează decât atunci când retragi piciorul. Le-am aruncat celorlalți tot ce aveam prin buzunare și le-am zis să plece. Sunt singur.(...)aș putea să încerc să mă arunc pe burtă, dar am oroare să trăiesc fără picioare... Nu am păstrat decât carnețelul și creionul. O să le arunc înainte de a schimba piciorul și trebuie neapărat să fac asta, pentru că m-am săturat de război și pentru că mă năpădesc furnicile."

"Blues pentru o pisică neagră", povestirea care dă titlul cărţii, m-a dezamăgit. Pisica există, da, şi este fantastică. Vorbeşte, a trecut prin multe şi este alcoolică, motiv pentru care moare la sfârşitul poveştii. Întregul scenariu devine, la un moment dat, oarecum plicticos. Păcat, pentru că titlul promitea mai multe.

Cel mai mult mi-a plăcut "Călătoria la Khonostrov" pentru că, deși fantastică, mi s-a părut că ar putea avea un mic sâmbure de adevăr. 6 călători merg la Khonostrov. 5 vorbesc între ei. Al șaselea pare a nu-i băga în seamă. Pentru că nu e la fel ca ei, ceilalți decid să îl tortureze cu cruzime.

Recunosc, nu am putut termina ultima povestire - "Figurantul". Absurdul întins pe aproape 40 de pagini e prea mult pentru mine. De aici, trag concluzia că pot digera scrierile suprarealiste doar în porții micuțe. Nu zic că nu aș mai încerca să citesc ceva scris de Vian dar, cu siguranță, nu va fi în fruntea listei de scriitori pe care îi caut când intru într-o librărie.

0 comments:

Trimiteți un comentariu