Există locuri și momente care îți rămân în minte ca oaze de liniște și frumusețe. Pentru mine întreaga Sardinie a fost o revelație, dar de cel mai frumos apus de soare și plimbare pe malul mării, am avut parte pe plaja Maria Pia, aflată la periferia orașului Alghero.
decembrie 31, 2017
No Comment
decembrie 27, 2017
No Comment
Azi fac un pic de curățenie pe blog, că tot se apropie sfârșitul anului. Mai exact scot de la naftalină postări ascunse în draft, datând de acum muultă vreme, de când subsemnata era încă o studentă zurlie, plină de idei și vise, care frecventa des Piața Romană, pentru a se adăpa de la izvorul de înțelepciune și cunoaștere care este ASE-ul.
1 motiv pentru care îmi plac nopțile albe:
Economiștii ăștia...
Wealth, in even the most improbable cases, manages to convey the aspect of intelligence.("cu exceptia monica&irinel&gigi ")
20 februarie 2008
Deh... copacii să ne trăiască că "fluturași" publicitari avem.
7 motive pentru care nu îmi plac nopțile albe
1. Sunt mai chioară ca niciodată.
2. Devin “uni-tasking” la stilul tâmpit în care tre’ să mă concentrez profund să nu dea mașinile peste mine pe stradă sau să mă întorc acasă la mine și nu la vecinul/vecina de mai sus/jos.
3. E de-ajuns un mic “bobârnac” moral și încep să scald lumea în lacrimi.
4. Fumez mult, beau o tonă de cafea și tremur de parcă aș avea Parkinson.
5. În periodele de restriște sentimentală, mă îndrăgostesc iremediabil de primul suflet caritabil de sex masculin care mă ajută să trec strada (vezi punctul 2).
6. Las la o parte orice formă de diplomație sau rămășițele de politețe de la mama de-acasă și spun tare, răspicat, primul lucru care îmi trece prin minte (în nici un caz constatări referitoare la starea vremii).
7. Cand reușesc să nu plâng, dar sunt totuși enervată, urlu la tot ce mișcă.
1 motiv pentru care îmi plac nopțile albe:
Dimineața mi se zice întotdeauna “Vaaaii, se vede că ai dormit bine azi noapte. Arăți foarte odihnită...”
28 Ianuarie 2008
28 Ianuarie 2008
Economiștii ăștia...
Nenea Google povestește că un nene numit John Galbraith a zis chestiile de mai jos. Și fie numai pentru că a trait din 1907 până acum un an, dacă nu pentru că unele sunt chiar haioase, merită citite:
Economics is extremely useful as a form of employment for economists.("care se simte absolvent de ASE?")
Anything that is disagreeable must surely have beneficial economic effects.("ce ziceți de asta?")
If all else fails, immortality can always be assured by spectacular error.("măcar în dude să nu fim mediocri. haideți, știm că se poate mai bine!!!")
In any great organization it is far, far safer to be wrong with the majority than to be right alone.("hmmm?!? later edit as of 2017 - da, da, așa e: urma scapă turma")
The conventional view serves to protect us from the painful job of thinking. ("")
The only function of economic forecasting is to make astrology look respectable.("așa zic și eu de câte ori îmi previzionez cheltuielile lunare ")
We all agree that pessimism is a mark of superior intellect.("da, daaa, daaaaa. 2 mâini și 2 picioare sus")
20 februarie 2008
Deh... copacii să ne trăiască că "fluturași" publicitari avem.
În 5 minute, mergând dinspre metrou spre ASE, în Piața Romană, am aflat că "Judgment day" se apropie de la un grup de militanți zelosi, majoritatea străini, care purtau tricouri albe cu afirmația apocaliptică de mai sus imprimată în litere mari, albastre. M-am simtit obligată să mă întreb dacă "Mă iubește Dumnezeu" studiind pliantul A4, plin pe o treime din pagină de citate biblicoase primit de la ei. Angoasele apocaliptice s-au spulberat și am început să meditez la nesfârșitele posibilități deschise de "Magazinul de vise" care ne oferă "alternativele legale ale produselor ilegale", după cum mă informează fluturasul primit de la niște tinere care îi urmau îndeaproape pe cei cu "ziua de apoi". Deja high, am uitat de criza economică și am început să plănuiesc vacanțe exotice în Antalia cu de la 7 până la 14 nopți de cazare în hoteluri exotice "all inclusive", "ultra all inclusive", "de luxe all inclusive" sau chiar "diamond all inclusive" (asta dacă aș avea încredere să stau într-un hotel numit "Cornelia Diamond"). Și dacă tot e sămânță de distracție, aș putea merge și la circ deoarece între 26 mai și 7 iunie este festival. Până atunci aș putea să mă hotărăsc: "Te iubesc! Te iubesc?" la un spectacol oferit de Daya în Lăptărie, neuitand ca, la alegerile europarlamentare de pe 7 iunie, dacă mă simt "frate român" și cred în valorile tradiționale promovate de PNTCD, să-l votez pe domnul Eugen Romulus, Eugen Romulus Moiescu care, fiind stabilit de 18 ani în SUA, știe el mai bine cum șade treaba cu democrația și valorile creștine în România, așadar, se califică să mă reprezinte.
decembrie 26, 2017
No Comment
...care a fost mai scurt decât mi-aș fi dorit și întunecat de ploaia rece ce a căzut două zile la rând. Detalii desigur, importante doar în contextul unei plimbări care se voia a fi turistică. Am văzut pe fugă, prin geamurile mașinii, deschise cu precauție, Arcul de Triumf, Parlamentul, statuia lui Ștefan cel Mare, bulevardele largi ale orașului, pe care ne-am plimbat apoi, căutând case de shimb pentru a cumpăra lei moldovenești. Am văzut mai în detaliu câteva restaurante, dintre care nu se putea să lipsească La Plăcinte, un supermarket și Piața Centrală, despre care citisem că ar fi exotică. Și exotică era, cu standurile ei nenumărate unde se vindeau cizme, gegi, papuci, chiloți, vase de plastic și alte chinezisme ieftine, aruncate de-a valma, pe mese metalice acoperite cu copertine de plastic, la fel ca piețele din orice oraș de prin România anilor '90. Dar era și a noastră sau, mă rog, a lor, cu chioșcurile cu copturi calde, adică plăcinte cu brânză, varză și verdeață, bomboanele Bucuria, revărsându-se din cutii de carton sau tarabele nesfârșite cu murături (toate legumele la care te puteai gândi erau prezente acolo), unde puteai să guști din orice înainte să cumperi.
Am stat la etajul 9 sau 10 al unui bloc unde ușile din scânduri lăcuite erau dublate, pe interior, cu o ușa metalică și un interior mobilat cu gust și discreție. O bătrână ieșea să fumeze pe holul lifturilor. Purta maiouri bărbătești, peste care arunca un șal, pantaloni cu floricele și un fes în cap. Era pensionară, dar lucrase, când era mai tânără, și în Italia. Voia să se lase de fumat fiindcă cu o pensie de 350 de euro era greu să țină pasul, chiar dacă un pachet de țigări costă, în Chișinău, aproximativ 5 RONi. De fiica ei, educatoare la o grădiniță, era și mai greu - nu știu dacă fuma sau nu, dar câștiga 100 de euro pe lună. Bătrâna vizitase România undeva după '90, în timpul unei mineriade sau greve, probabil, și povestea cum voi veți ajunge departe pentru că, dacă nu vă convine ceva, faceți scandal. Așa îi ziceau și părinții, că atunci când au venit românii în '40, toată lumea trebuia să muncească iar cei harnici erau răsplătiți. Prin ochii ei, la fel ca și prin ochii celor care ne urau la mulți ani de 1 decembrie, m-am văzut prima oară ca reprezentantă a unei culturi mai mari, de care o parte din moldovenii de peste Prut și-ar dori să aparțină. Asta nu schimbă faptul că lingua franca prin oraș e rusa, lucru de înțeles având în vedere că 70% din cărțile vândute în librării sunt scrise în rusește.
În singura dimineață petrecută în Moldova, am plecat cu noaptea în cap ca să vedem cramele Cricova, un oraș subteran care se întinde pe vreo 120 kilometri, și adăpostește, pe lângă mii de sticle și butoaie, un cinematograf și vinoteca națională a Republicii Moldova. Un tren de jucărie, vopsit în roșu, ne-a purtat în măruntaiele Pământului unde am văzut cum se face remuajul sticlelor, adică rotitul lor manual în suporturile de lemn de către o femeie care reușea să manevreze 30-35 000 de sticle pe zi, și decojajul, adică desprinderea dopului și a rezidurilor adunate în vârful sticlei, făcut, de data asta, de o mașinărie. Am vizitat apoi cinematograful, unde rula un filmuleț promoțional, ceva legat de străbuni și tradiția vinului în Moldova, câteva săli de conferințe și, bineînțeles, vinoteca, mândria națională, pe unde au trecut, de-a lungul timpului, diferite personalități dintre care, unele, precum Vladimir Putin sau Angela Merkel și-au lăsat spre păstrare acolo colecția personală de vinuri.
Am revenit în România spre sfârșitul zilei de 1 decembrie. La întoarcere, am fost controlați minuțios de vameși, ceea ce nu e de mirare având în vedere că multe lucruri, inclusiv țigările, sunt mult mai ieftine în Moldova.
Chișinău
Piața Centrală
Cramele Cricova
decembrie 08, 2017
No Comment
Mă simt datoare, acum că am mai vizitat Bulgaria de încă două ori, să pun în scris ultimul episod al călătoriei până în Thassos cu mașina. Întoarcerea, ca și dusul, le-am făcut din două bucăți. De data asta nu ne-am mai oprit pe malul mării, ci în mijlocul munților Balcani, în Kardzhali. Țelul nostru era să vizităm Perperikon, zice-se cel mai întins complex tracic din Sudul Europei.
Țin minte că era destul de frig când am ajuns în orășelul de munte cu blocuri comuniste desenate la linie și o singură stradă unde mai supraviețuiau încă casele. Cazarea, un motel de la ieșirea din localitate, găzduia o nuntă mai mult decât veselă. Am plecat în oraș să căutăm de mâncare și pe o terasă întinsă și zgomotoasă, unde am ajuns după multe procese de trial and error, m-am delectat cu crap și cartofi la cuptor cu brânză. Buun și foarte ieftin, mai ales că nu departe de oraș sunt niște lacuri de acumulate pline cu peşte.
A doua zi, în drum spre casă, ne-am abătut pe la complex. Pentru a ajunge acolo, am mers pe drumuri de țară, județene le-am zice aici, pe marginea cărora frunzele copacilor începuseră deja să se îngălbenească și am trecut prin sate mici, în care, ca și la noi, bătrâne se strângeau la poartă, să povestească. Spre deosebire de bătrânele noastre, bulgăroaicele purtau şalvari și mergeau la "biserici" cu minarete, lucru deloc neobișnuit având în vedere că în Bulgaria locuieste (încă) o importantă minoritate turcească.
Pe vârful unui deal, la baza căruia se întinde obișnuitul târg cu de toate (brânză, blănuri, lemn sculptat) se vedeau, ascunse parțial de pădure, ruinele pe care le căutam. Cu ultimele leve rămase, ne-am cumpărat o hartă. Un domn, pe jumătate ghid, pe jumătate îngrijitor, ne-a însoțit pe cărările abrupte ale fostului oraș. Dealul a fost, de-a lungul timpului, locuit de mai multe neamuri de oameni. Primii au fost cei din epoca bronzului, au trecut apoi traci, romani, bizantini, turci.... Piatra a fost așezată în straturi, la fel ca și generațiile care au trecut pe aici, atât de multă încât satele din vale s-au construit pe baza ei . Plăcuțele spuneau povești, îngrijitorul mai puțin fiindcă nu vorbea prea multă engleză și nici noi bulgărește...
Deși nu am aflat prea multe, mi-a plăcut aerul ușor misterios al locului și eu una aș mai trece pentru o plimbare, o fotografie, un apus de soare.