25 septembrie 2011

Am început duminica acasă, trezindu-ne la 6:30, ca să prindem avionul care decola la 9:30. Zborul a durat trei ore, destul de mult pentru mine. În timp ce treceam pe deasupra Mării Mânecii, am zărit un grup de mori de vânt. Arătau impresionant - un câmp de flori albe, mecanice, răsărite în mijlocul apei, fără a se sprijini, aparent, în nimic.

Când să-mi iau bagajul, am avut o surpriză neplăcută. Se pare că poliţiştilor englezi li se păruse că am ceva suspect în geamantan aşa că şi-au luat libertatea de a sparge lacătul şi de a cotrobăi printre chiloţii mei fără a-mi cere permisiunea. La ghişeul companiei aeriene, mi s-a spus că li se permite asta prin lege. Mult mai târziu, am aflat că de fapt nu-i chiar aşa, ar fi trebuit să fiu de faţă la percheziţie. Pe moment, descoperind că nu-mi lipseşte nimic, am decis să trec peste problemă rezolvând o alta, şi anume, ajunsul la hotel, operaţiune anevoioasă mai ale spentru nişte novici în ale Londrei ca noi. Din  aeroport a trebuit să luăm bus-ul, din Lutton Parkway (cea mai apropiată gară) am călătorit cu trenul până la Kings Road St Pancras, apoi am coborât în metrou şi am mers până la Walthamstow Central. Ieşind la suprafaţă am crezut că drumeţia s-a încheiat. Greşeam - a trebuit să mai facem o plimbărică de vreo 20 de minute până la hotel. Era ora 3 şi noi aterizaserăm pe la 11.

Cartierul în care stăm e periferic, aşa că amestecă cele mai trăznite amestecuri rasiale, coloristice, de limbă şi de mentalităţi. Hotelul, însă, e o surpriză plăcută - camera pare nice şi cozy, de modă veche (cu tapet şi şemineu), mocheta e de la foarte moale în sus iar baia drăguţă şi curată. În plus, la parter proprietarii au amenajat o berărie cu restaurant (de cartier, ce-i drept) însă cu mâncare bună şi ieftină (am dat pe un prânz în jur de 5 lire).

Cu burta pusă la cale, am pornit în explorarea oraşului. Pentru început, ne-am dus în Camden unde voiam să prindem agitaţia târgului de duminică. Am descoperit un amalgam vesel de mărfuri şi oameni: tricouri cu mesaje funny, genţi de piele şi bijuterii hand-made, discuri de vinil, mâncare indiană gătită direct la tarabă unde erai îndemnat insistent să guşti înainte de a cumpăra, cluburi high-end, în faţa cărora piţiponci şi piţipoance de Londra stăteau încolonaţi cuminţi, aşteptând să intre...

Am continuat seara cu o plimbare în Soho şi China Town, care mi-au părut, la fel ca Camden, un soi de raiuri pentru mâncăcioşii aventuroşi. Centrul boem al Londrei a devenit surprinzător când am ajuns în zona barurilor gay. A fost un pic ciudat să îmi dau seama că toţi bărbaţii ăia frumuşei şi aranjaţi se uitau cu poftă la... prietenul meu. Eu, în schimb, eram privită deseori ostil, ca o prelungire nedorită a mâinii băiatului...