Culegătorul de cuvinte, la 5 ani


Probabil că dacă aș fi mamă, m-aș uita cu drag la copilul meu, la vârsta asta. Ar ști să meargă, să vorbească, să-mi butoneze telefonul, ba chiar, din ceea ce citesc pe la mămicile bloggerite, să mă porcească un pic când e supărat. Un blog e și el un fel de copil. Îl gândești mai întâi, apoi te apuci de treabă, pui pe hârtie câteva idei, pui online un site, construiesti o pagină de Facebook, scrii despre lucrurile de care vrei să afle și alții. Te și enervezi, uneori, când crezi că muncești degeaba sau descoperi virgule aruncate aiurea în text.  Și, la fel ca un copil, crește, uneori pe nesimțite, fiindcă nici mie nu îmi vine a crede că au trecut cinci ani de când m-am reapucat din nou de scris. 

Aici se opresc comparatiile. Revenind la scris, am început timid, cu blogul ăsta, care a fost și rămâne o activitate pentru suflet, pe 8 iulie 2013, am continuat în 2014 cu un curs de scriere creativă, am publicat câteva povești iar acum mă gândesc, din ce în ce mai serios, să pun dracu' mâna să muncesc pentru prima mea carte. De ce? Fiindcă dacă e ceva ce am învățat acest exercițiu continuu de a-mi așterne gândurile și poveștile pe caiete sau pe o pagină virtuală, e că îmi place să fiu storyteller. Deocamdată ideea e la stadiu de proiect. Mi-am pregătit, în schimb biroul, un colț auster de balcon, populat cu un caiet, un stilou, o cană de cafea și... o pisică.





Revenind la blog, am strâns 265 de articole în 5 ani. Recunosc, că mă bucură potriveala asta, sunt o fană a împărțirilor exacte, deși numărul e mic pentru orice blogger consacrat. Nu îmi propun să scriu mai mult aici, nici nu prea aș avea cum, în viitorul apropiat. Vreau, în schimb să povestesc la fel ca și până acum, despre ce văd, îmi place sau dimpotrivă, mă enervează.

Mai jos, am cules de prin statistici un top 5 (ca să fim în ton cu aniversarea) al celor mai citite articole de pe site.


1. Câteva lucruri despre Irlanda și irlandezi - Mă bucur că articolul acesta are atâta succes, Irlanda e o țară faină, în care mi-ar plăcea să mă întorc la un moment dat, ceea ce vă doresc și vouă.

2. Dimineața pierdută - Gabriela Adameșteanu Încă mă mai întreb, cum făceam și acum 4 ani, la aniversarea de un an a blogului, dacă cartea asta sau vreun text al Gabrielei Adameșteanu e lectură obligatorie în generală sau în liceu. Altfel, deși e o carte faină, îmi e greu să îmi explic popularitatea recenziei.
3. Sunt o babă comunistă! - Dan Lungu - Dan Lungu este unul dintre scriitorii mei preferați iar Sunt o babă comunistă! este un exemplu de măiestrie literară. De curând am văzut și filmul dar, cum se întâmplă de multe ori, am rămas în continuare fană a cărții.
4. Cum să vezi Londra într-o zi - Articolul ăsta, la fel ca și următorul, sunt mai recente. Mă bucur că v-a plăcut ideea de traseu de o zi, mai facem!
5. O săptămână în Odesa - Nu ne-am întors din Odesa de mai mult de o lună și mi s-a făcut dor deja de o altă vacanță cu mare, cu soare, mâncare bună și muultă relaxare. Odesa este locul perfect pentru un sejur fără pretenții, dar de bună calitate. După cum ziceam acum câteva zile pe pagina de Facebook, din toamnă, Taromul va lansa curse directe către acolo și Caucaz, o ocazie foarte bună de a vedea cu ochii voștri cât de fain e orașul!

Vouă ce articole v-au plăcut cel și cel mai mult?

Vă mulțumesc fiindcă mă citiți și vă aștept în continuare pe aici!

0 comments:

Trimiteți un comentariu