Mă gândesc la postarea aceasta de ceva vreme dar, după cum se întâmplă întotdeauna, scrisul merge mai greu decât gânditul.
Planul era să redeschid blogul mai repede, după ce mă voi fi obișnuit cu viața și programul de mamă. Voiam să reiau scrisul aici, chiar cu program redus, la șase luni, apoi la un an de la ultimul articol. Prin februarie, mă gândeam, cu bucurie, că voi scrie despre festivalul de filme documentare One World Romania, care trebuia să aibă loc la sfârșitul lui martie, festival la care speram să ajung și anul acesta (ar fi fost al șaselea an la rând), măcar pentru un film, două. Dar iată că viața se întâmplă, a venit pandemia și festivalul s-a amânat, ca de altfel și alte planuri. Nu că e vreo mare diferență între viața de mamă în concediul de creștere a copilului și viața de mamă în concediul de creștere a copilului în timpul carantinei. Enervantă e doar declarația pe proprie răspundere, spălatul și dezinfectatul obsesiv (nu, nu mă refer doar la spălatul pe mâini - ăla e normal) și lipsa plimbărilor pe afară, pe la părinți sau aiurea. Ah, și pauzele de cafe latte după sau înaintea cumpărăturilor.
Cred că asta e primul lucru pe care îl voi face când mă voi simți suficient de în siguranță: voi sta într-o terasa sau pe o bancă, cu o cafea bună în mână. Mi-ar plăcea ca în acea zi să plouă un pic și totul sa miroasă a proaspăt. Mi-aș aduce aminte de Paris, cu veșnic schimbătoarea lui climă, unde soarele înlocuiește norii cât îți iei micul dejun, deja îmbrăcat ca să ieși afară, și unde, să poposești într-o cafenea, e sau era o sărbătoare.
0 comments:
Trimiteți un comentariu