Dimineaţa pierdută - Gabriela Adameşteanu

Poveştile ‘dimineţii pierdute’ sunt pline de melancolie şi regrete.  Personajul principal, Vica Delca, şi-a trăit copilăria şi tinereţea în perioada interbelică. Anii..să fie ’70 după calculele mele (în carte nu este precizat anul timpului ‘prezent’)..au prins-o trăind într-o locuinţă închiriată pe locul fostei prăvălii a familiei şi descurcându-se cu greu din pensia sotului, “lighioana bătrână” aşa cum îl ‘alintă’ ea cu arţag dar şi cu o uşoară duioşie.

Croitoria, cu care s-a îndeletnicit  după ce comuniştii i-au închis prăvălia, îi adusese multe cunoştinţe din rândul burghezilor de odinioară. Când i se urăşte cu casa şi bărbatul, Vica pleacă prin Bucureşti în vizite la rude şi foste cliente.

Dintre acestea, Ivona Scarlat ocupă un loc special. Ştiind de simpatia pe care mama ei, Sophie Ioaniu, i-o purta Vicăi, Ivona îi plăteşte lunar, o mică sumă de bani în memoria acesteia. Încasarea banilor este pretextul unei astfel de vizite – ‘dimineaţa pierdută’ . O poză din 1914 înfăptuieşte miracolul călătoriei în timp. In scenă apar: Sophie, tânăra soţie a unui profesor universitar mult mai în vârstă ca ea, sora ei – Margot – pe-atunci de-abia o adolescentă, în viitor patroana unei Case de Modă, Ştefan Mironescu, soţul Sophiei şi Titi Ialomiţeanu, amantul acesteia. Este o altă epocă – epoca birjelor şi a Marelui război de la 1918, epoca pălăriilor şi a toaletelor elegante, epoca burgheziei şi a bătăilor cu flori la şosea.  

Personajele sunt veridice, distinct conturate prin felul în care gândesc şi caracter. Autoarea îşi asumă cu succes atât glasul Vicăi, femeia din popor, şi vorba ei pe şleau, învăţată la “şcoala vieţii, curs seral” cât şi atitudinea rasată a Ivonei, moştenitoarea câtorva generaţii cu prestigiu intelectual. O figură deosebită face Stefan Mironescu – savantul pasionat de fonetică şi, prin formaţie, un pic filozof, iar Titi Ialomiteanu este prototipul laşului şi descurcăreţului.

Dar, în ‘prezent’, nimic din toate acestea nu mai contează. Toţi cei fotografiaţi în acea zi de vară a anului 1914 au dispărut de mult. Ivonne, fetiţa complexată de înfăţişarea ei de odinioară, e o pensionară închisă într-o căsătorie lipsită de bucurii. Lumea aceea pitorească şi, vai! atât de tânără, s-a dus iar ultimilor martori le-au mai rămas doar cioburile amintirilor.

0 comments:

Trimiteți un comentariu