Croitoria, cu care s-a îndeletnicit
după ce comuniştii i-au închis prăvălia, îi adusese multe cunoştinţe din
rândul burghezilor de odinioară. Când i se urăşte cu casa şi bărbatul, Vica
pleacă prin Bucureşti în vizite la rude şi foste cliente.
Dintre acestea, Ivona
Scarlat ocupă un loc special. Ştiind de simpatia pe care mama ei, Sophie
Ioaniu, i-o purta Vicăi, Ivona îi plăteşte lunar, o mică sumă de bani în
memoria acesteia. Încasarea banilor este pretextul unei astfel de vizite –
‘dimineaţa pierdută’ . O poză din 1914 înfăptuieşte miracolul călătoriei în
timp. In scenă apar: Sophie, tânăra soţie a unui profesor universitar mult mai în
vârstă ca ea, sora ei – Margot – pe-atunci de-abia o adolescentă, în viitor
patroana unei Case de Modă, Ştefan Mironescu, soţul Sophiei şi Titi Ialomiţeanu,
amantul acesteia. Este o altă epocă – epoca birjelor şi a Marelui război de la
1918, epoca pălăriilor şi a toaletelor elegante, epoca burgheziei şi a bătăilor
cu flori la şosea.
Personajele sunt veridice,
distinct conturate prin felul în care gândesc şi caracter. Autoarea îşi asumă
cu succes atât glasul Vicăi, femeia din popor, şi vorba ei pe şleau, învăţată
la “şcoala vieţii, curs seral” cât şi atitudinea rasată a Ivonei, moştenitoarea
câtorva generaţii cu prestigiu intelectual. O figură deosebită face Stefan
Mironescu – savantul pasionat de fonetică şi, prin formaţie, un pic filozof,
iar Titi Ialomiteanu este prototipul laşului şi descurcăreţului.
Dar, în ‘prezent’, nimic
din toate acestea nu mai contează. Toţi cei fotografiaţi în acea zi de vară a
anului 1914 au dispărut de mult. Ivonne, fetiţa complexată de înfăţişarea ei de
odinioară, e o pensionară închisă într-o căsătorie lipsită de bucurii. Lumea
aceea pitorească şi, vai! atât de tânără, s-a dus iar ultimilor martori le-au mai rămas doar cioburile amintirilor.
0 comments:
Trimiteți un comentariu