Cum să împaci oamenii supărați pe tine - varianta pisicească


Ajung acasă cu musca pe căciulă, că nu mai trecusem de două zile pe-acolo, dar încărcată cu voie bună, boabe pentru pisicuțe castrate și nisip proaspăt. Bag cheia în ușă. Nu apuc să o învârt o dată că, din partea cealaltă, izbucnesc niște mieunături disperate. 

Deschid. 

Mă împiedic de o pernă care stă, de obicei, la vreo opt metri și două camere distanță de ușa de la intrare, pe canapeaua din sufragerie. Mai fac un pas și calc pe lingura de lemn cu care amestecăm, de obicei, în mâncare. 

Din întuneric, jivinovschi aleargă spre mine, mieunând disperată. Miau-miaaau. Venirea mea acasă pare high-light-ul întregii ei existențe. Mi se tolănește pe picioare cu burtica in sus. Nu mai e chip să înaintez. Las pungile pe jos, închid ușa în urma mea și iau bestia pufoasă în brațe. De-abia acum încetează cu strigătele de jale. Stă cu lăbuțele pe umărul meu, toarce și îmi molfăie o șuviță de păr. 

Reușesc să aprind lumina și descopăr un peisaj selenar. Mini boxa e sub masă, lângă litieră zace un morman proaspăt de nisip, perna de care vorbeam mai devreme e brăzdată de urme nisipoase de lăbuțe, rămășitele unei pungi de la Mega se zăresc în cele mai neașteptate colturi ale camerei. 

Tu ai făcut măgăriile ăstea, o întreb pe Luna, ținând-o în mâini, și privind-o drept în ochi. Mreaau, incuviinteaza ea, mândră nevoie mare. O las jos și mă așez pe un scaun. Încerc să evaluez, încă o dată, din priviri, dezastrul. Parcă presimțind că s-ar putea să fie pedepsită, jivinovschi îmi sare în brațe și începe să îmi lovească palma cu capul, semn de mângâie-mă!!!, apoi mi se face covrig in poală. Miaaaau. Pas de-o mai ceartă acum. Încerc, totuși, să-mi exercit autoritatea. Nu-i așa că vei fi pisică cuminte data viitoare când plec? Miau, încuvințează ea, neconvingător, și își vâră boticul în tricoul meu. Pliculeț când îmi dai?

0 comments:

Trimiteți un comentariu