O săptămână în Odesa

Totul începe, cum se întâmplă în toate vacanțele care îți rămân în minte, cu un peisaj superb văzut de pe fereastra avionului. Sunt gurile Niprului, aflate la vreo treizeci de kilometri de Odesa, iar apusul poleiește lumea cu frumusețe...


Ajungem emoționați - dornici de o nouă aventură, dar și speriați. Site-ul MAE avertizează călătorii că Ucraina este o zonă (încă) periculoasă. Anexarea Crimeei, Donetsk-ului și Donbass-ului de către Rusia a aruncat țara într-o sărăcie și dezordine și mai mare decât cea născută din înlăturarea comunismului. Ca idee, înainte de război, 1 Euro valora 10 Grivne iar astăzi același Euro valorează 30. Mai mult, și Wikitravel atenționează călătorii să fie precauți - furturile, dar și tâlhăriile, sunt comune în părțile mărginașe ale orașelor iar poliția locală este cunoscută mai ales pentru... corupție.

Orașul
Avem noroc - hotelul nostru este în buricul târgului, pe strada pietonală Deribasivska, al cărui nume vine de la vajnicul cetățean rus... Jose de Ribas, cel care a cucerit orașul pentru imperiu, iar centrul Odesei pare că petrece în fiecare seară. Găsim o stradă unde, la chioșculețe de lemn, se vinde băutură și mâncare, ne oprim să bem ceva la o gheretă unde lucrează niște copii frumoși (atât ei, dar mai ales ele, sunt frumușei și pasionați de tatuaje, la vârste fragede), mâncăm melci și shaorma cu scoici (yum), ne spargem timpanele cu muzică electronică, care se ascultă și dansează pe străduța estivală, și plecăm mai departe, să căscăm gura în jur. 

A doua zi, explorăm mai curajoși orașul, plin de clădiri interesante -  palate sau blocuri de locuințe extravagante, construite în secolul XIX, atunci când Odessa prospera ca port internațional și stațiune la mare. Vedem centrul trasat cu rigla, unde bulevardele largi, construite în linie dreaptă, împart harta în pătrate și fac orientarea ușoară. Ajungem în piațeta, din care o statuie și un mozaic al întemeietoarei orașului, Ecaterinei a II-a, veghează, din depărtare, marea pentru ca mai târziu, să găsim, în fața muzeului de istorie, dreptunghiul marcat cu galben unde caleașca Ecaterinei s-a oprit pentru ca împărăteasa să scoată capul pe geam și să zică - "Aici să-mi construiți un oraș!". Trecem pe lângă Operă, care rivalizează, în frumusețe, cu clădirile similare din alte părți ale lumii, vedem scările Potemkin, mărginite de a doua stradă pietonală a orașului - bulevardul Primorsky și făcute celebre de un film comunisto - revoluționar rusesc, palatul Voronțov, o clădire cu fașadă de templu grecesc, care veghează, de pe o înălțime, marea, și intrăm  în muzeul de Artă, de asemenea un palat impresionant, ținut, într-o tradiție cu care ne-am obișnuit deja acasă, cu bani puțini și nepăsare mare, deși adăpostește niște picturi foarte faine (Aivazovsky, Levitan, Kandinsky - pe care îl recunoști doar după paleta coloristică). În partea mai puțin somptuoasă a orașului găsim Moldovanka, un cartier construit pe locul unei colonii de moldoveni pe care rușii au găsit-o deja acolo, clădiri (și mai) dărăpănate, terase ascunse într-un colț al trotuarului larg, dar și copaci, mulți copaci, pentru că străzile Odesei sunt construite pentru a feri pietonul de valurile de căldură ale verii. 





















Plaja, portul.
Pentru explorat orașul avem un avantaj clar, stăm chiar în centru. Plaja este mai departe, în schimb, cale de mai bine de patruzeci de minute de mers. După ce ne topim sub soarele Odesei, intrăm într-un parc, Shevcenko, unde ne întâlnim cu monumentul închinat eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial, o amintire jenantă pentru noi, ca români, și ajungem pe plaja Langeron. Este un sfârșit de mai deosebit de cald și, cu toate că reparațiile pentru vară nu s-au terminat (muncitorii vopsesc și construiesc de zor), plaja geme de lume. Pentru două zile ne permitem să ne relaxăm - stăm cu burta la soare, ne scăldăm, bem cvas și cumpărăm căpșune și cireșe proaspete de la vânzătorii ambulanți, care circulă cu desagele pline de fructe, porumb fiert sau... pește afumat. Plaja e frumușică și apa caldă, deși, ca și pe la noi, nu foarte curată. Mai sus, spre interior, acolo unde se termină nisipul, terasele stau aliniate ca bănuții pe salbă. Ne gândim, ne sfătuim, dacă să mergem în Arcadia, o zonă cu plaje mai luxoase, un soi de Mamaia a lor, aflată mai departe de centru. Decidem să rămânem pe loc - soarele strălucește peste tot la fel și vrem să profităm cât mai mult de el, stând întinși pe șezlong. 

În ultima zi în Odesa, ne ducem să ne dăm cu barca de-a lungul țărmului. Este un serviciu destinat mai ales localnicilor și ține, ne-am dat seama mai târziu, loc de parc de distracții pentru copii, fiindcă peisajul presărat de hoteluri comuniste de pe țărm și tabloul industrial al unui port pe jumătate părăsit, este compensat de năstrușniciile pe care le face pilotul, tăind valurile cu bărcuța. 











Mâncarea, prețurile.
Mâncăm de trei ori pe zi la restaurant, ne facem de cap, cum se spune, pentru că prețurile sunt mici și ne putem permite aproape orice. Mergem la restaurante cu specific local, unde carnea și garniturile de cartofi sau varză călită sunt servite cu dărnicie, dar și la georgieni, pentru care avem o slăbiciune încă de la excursia din Rusia, unde ne desfătăm cu rulouri de vânătă cu creme de brânză sau alune, khinkali, niște dumplings din aluat, umpluți cu carne, brânză, ciuperci, piure și orice altceva îți trece prin minte, care se mănâncă cu mâna, și există și în varianta dulce sau churchkhela, un desert foarte puțin dulce, făcut din must, nuci și făină. După plajă, ne oprim la o terasă cu vedere la mare, unde stăm la o cafea și la o porție de icre. Viața e frumoasă, prețurile la fel (o masă pe o terasă în grădina centrală constă cam 20 de lei, un cappucino bun, luat de pe stradă, 3), cu condiția să nu ai nevoie de ceva de îmbrăcat pentru că, aici, există doar două categorii de magazine - cele de firmă și lux, unde hainele sunt mai scumpe decât în România și clar mai scumpe decât în Occident, și piața, unde nu ne aventurăm, de data aceasta.







Concluzii
Odesa merită văzută, fie și doar pentru o săptâmână liniștită la plajă. E un oraș suficient de mare încât să nu te plictisești, suficient de mic încât să nu te simți copleșit de povara obligațiilor turistice, și să îți sfârșești vacanța mai obosit și alergat decât ai plecat. Mai mult decât atât, este relativ aproape de România cu mașina iar, din toamnă, se va putea zbura, cu Taromul, direct până acolo. 

Deși precauțiile sunt necesare - străzile mai puțin centrale, spre exemplu, sunt cufundate seara în beznă iar Arcadia, unde nu am ajuns, este descrisă de mulți ca un paradis al hoților și al tâlharilor, orașul nu este nici pe departe atât de periculos precum mi-l imaginam când am ajuns pentru prima oară în el. Învățați un pic din alfabetul chirilic, suficient cât să vă descurcați să citiți numele străzilor și meniurile, cumpărați-vă un bilet de avion și... distracție plăcută!

0 comments:

Trimiteți un comentariu