O călătorie în India - E.M. Forster

Romanul de săptămâna asta îngroșa și el, de mult, teancul de cărți necitite. L-am ales pentru că pe indieni i-am cunoscut mai bine în ultimii ani iar titlul invită la aventură. Deși nu neapărat stufoasă, cartea este complexă, intensă. India apare ca fiind exotică din punctul de vedere al peisajelor, locul unde se pot întâmpla minuni: "Trecură în trap mărunt pe lângă un templu în cinstea lui Hanuman - un zeu care iubea atât de mult lumea încât se întruchipa în carnea maimuței - și pe lângă un templu Saavit care invita la senzualitate, dar sub aspectul veșniciei, obscenitățile sale neavând nici o legătură cu cele ale cărnii și ale sângelui. Copitele cailor pleoscăiau printre fluturi și broaște; arbori uriași cu frunze ca niște farfurii se înălțau peste hățișuri."

Două englezoaice sosesc în vizită în India colonială a începutului de secol XX. Orașul în care vin  - Chandrapore (numele este ficțional deși autorul a trăit ceva vreme în această țară) este împărțit în 2 lumi paralele: cea a englezilor și cea a indienilor. Englezii locuiesc în bungalow-urile lor confortabile și încearcă să își ducă viața ca și cum nu ar fi plecat niciodată din Marea Britanie. Aproape toți îi disprețuiesc pe băștinași văzuți ca fiind necivilizați și, deseori, periculoși. În oraș există și o pătură de intelectuali indieni: doctori, ingineri, avocați (unii dintre ei având studii făcute în Anglia) care se simt jigniți de felul în care sunt tratați de englezi. În rândul lor se întrezărește visul independenței deși nu sunt foarte siguri că India ar putea fi guvernată fără ajutorul englezilor.

Scriitorul îi vede pe băștinași ca fiind orientali prin excelență, ceea ce poate fi interpretat ca un lucru rău sau doar diferit: 
"Nu putem să ne organizăm, asta explică totul. Nu putem să ne ținem cuvântul dat, nu putem ajunge la timp la gară... O ducem așa și tot astfel o să trăim, cred, până la sfârșitul veacurilor."
"Își ridică deodată vocea și porunci să se servească masa. Servitorii răspunseră strigând că masa e gata. Voiau să spună că ar fi dorit să fie gata, și fură înțeleși corect, căci nimeni nu se clinti din loc."

Aziz, un tânăr doctor indian care lucrează la spitalul local, este descris ca fiind "în fond, mai mult sensibil decât pătrunzător. În fiecare frază el descoperea un înțeles, dar nu întodeauna cel adevărat, și viața lui, deși plină de activitate, era în bună parte visare." Aziz este și el nemulțumit de aroganța cu care se poartă englezii. În același timp, și-ar dori să se înțeleagă mai bine cu aceia dintre ei pe care îi admiră. Fire înflăcărată și pripită, el pare a se îndrăgosti pur și simplu de străinii care îl tratează cu bunătate. Este vorba de domnul Fielding, conducătorul școlii, și de bătrâna doamnă Moore, mama magistratului local, venită în India împreună cu domnișoara Quested, pentru a înlesni căsătoria dintre aceasta și fiul ei. Drept urmare, când i se ivește ocazia, încearcă cu orice preț să îi impresioneze propunându-le o excursie la peșterile Marabar, o zonă de cult misterioasă aflată în apropierea orașului. 

Aziz lansează invitația dar nu se așteaptă ca englezii să îi dea curs - pentru indieni aceasta este doar o formă de politețe. Excursia îi depășește priceperea și mijloacele financiare, lucru pe care un indian bine educat l-ar intui. Din păcate, englezii nu cunosc aceste reguli nescrise așa că doctorul se vede nevoit să își țină cuvântul. Un șir nefericit de întâmplări o face pe domnișoara Quested să îl acuze de tentativă de viol. Aziz este încarcerat și, din acel moment, prăpastia dintre englezi și indieni se adâncește. Domnul Fielding trece de partea lui, drept urmare este exclus din activitățile micuței colonii engleze. Procesul este prezidat de un judecător indian care are greaua misiune de a ține în frâu cele 2 neamuri. 

Englezii consideră că au dreptul de a fi mai aroganți ca în mod obișnuit față de cei pe care îi consideră "rasă inferioară". Profitând de faptul că  domnișoara Quested primește un scaun pe o estradă specială fiindcă i se făcuse rău, toți englezii se mută alături de ea și preiau conducerea ostilităților. Victoria lor este, însă, de scurtă durată. Avocatul lui Aziz știe cum să convingă judecătorul că este greșit ca ei să aibă locuri privilegiate în timpul procesului. 

Verdictul este neașteptat - domnișoara Quested își dă seama că nu doctorul o atacase în peșteră și are tăria de caracter de a mărturisi asta în timpul ședinței. Aziz scapă iar recunoştiinţa lui se îndreaptă în mare măsură spre Fielding, europeanul care îi ținuse partea împotriva celor de-un neam cu el. Relația lor devine tensionată atunci când Fielding, un om corect din fire, decide să o adăpostească pe Adela Quested, acum alungată de ceilalţi englezi, la el acasă. 

Adela va pleca repede din India, căsătoria ei fiind anulată. La scurt timp, și Fielding se întoarce în Anglia. Aziz bănuiește că pentru a se căsători cu Adela. Prietenia lor moare. Se întâlnesc, după câțiva ani, în alt stat al Indiei, se împacă dar constată, cu tristețe, că legătura dintre ei nu are vreun viitor. Viețile le sunt mult prea diferite. Fielding, acum om căsătorit, cu familie, "care trecuse în tabăra anglo-indienilor prin căsătoria lui cu o concetățeancă" îl vede pe Aziz ca "pe un memento, un trofeu" al propriului lui "eroism din trecut".

"Cea mai mare parte a vieții noastre este atât de plicticoasă încât nu se poate spune nimic despre ea, iar cărțile și expunerile care vor să o prezinte drept interesantă sunt obligate să exagereze, în speranța de a-și justifica propria lor existență. Înăuntrul învelișului său de muncă sau de obligații sociale, spiritul omenesc moțăie aproape tot timpul, înregistrând deosebirea dintre plăcere și durere, dar nici pe departe atât de acut cum pretindem noi." zice scriitorul la un moment dat. Deși nu cunosc personal prea mulți indieni sau prea mulți englezi aș zice că, da, unele fapte sau caractere sunt exagerate. Numai pentru a sublinia ideea diferențelor dintre civilizații, însă. În schimb, cartea oferă cititorului o imagine fermecătoare a Indiei junglelor și a templelor budiste/jaine care invită la călătorie deși partea mai pragmatică din mine îmi spune că îți trebuie minte de poet ca să vezi lucrurile așa iar dacă nu o ai s-ar putea ca, ajungând acolo, să fii dezamăgit.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...