 |
| Priveliştea diversă de pe calea Victoriei, în faţa muzeului Enescu |
Ziua în care am spart intenţionat un borcan de Nutella plin. Şi-atât! Ahh... nu. Ar mai fi ceva. Mi-am cumpărat primele bilete de avion pe anul acesta.
14 ianuarie
Ziua tatălui meu. Azi a împlinit 57 de ani. Ziua mamei sale. Ea a făcut 84 de ani.
17:30: Sunt la ţigară, pe balconul de la muncă. Etajul 4, panoramă largă şi un apus de soare minunat care vopseşte cerul întunecat cu tuşe de roşu. Luminile avioanelor care vin sau pleacă dinspre Otopeni brăzdează, intermitent, colţul din dreapta al cerului. Stoluri de ciori desfăcându-se în V-uri negre stârnesc o dispută între alte două ocupante ale balconului. Una le vrea anihilate că fac mizerie, alta militează pentru beneficiile pe care le aduc.
15 ianuarie
Ziua lui Eminescu.
Am alergat, pedalat, ţopăit vreo 6 kilometri. Am fost la sală, carevasăzică. Mâine, probabil, voi avea mersul unui cowboy care a călărit vreo 8 ore dar, spre deosebire de el, voi fi mai puţin voioasă. Ciorbă târzie cu M. şi planuri. Ce bucurie avem noi, oamenii, să construim în amănunt, vise de viitor pe care ne va fi greu, dacă nu imposibil, să le urmărim.
16 ianuarie
Momentul acela de linişte. Sau 'a room of one's own' cum zicea, parcă, Virginia Wolf. Eu am o cameră (sau două chiar) dar prea puţin timp să mă bucur de ele aşa că momentul meu de linişte zilnic e drumul spre şi dinspre muncă. Nu-l folosesc pentru cine ştie ce realizări măreţe. Preţuiesc liniştea, singurătatea şi, uneori, îmi pun pe off gândurile personale pentru o carte bună.
17 ianuarie
Am reuşit să ajung la sală din nou. A doua oară pe săptămâna asta. Yeyy!!!
Mă îndrept spre 'magistrala mea' - Unirii 2. Am căştile în urechi şi o carte în mână aşa că, la început, nu sunt foarte atentă la ce se întâmplă în jur. O aud urlând doar când suntem deja foarte aproape una de alta. Înţeleg doar ultima propoziţie: "Nenorocitule, o să înfunzi puşcăria!" La vreo 10 m de ea, un tip încearcă prin gesturi să o calmeze. Vine metroul şi urcăm. Suntem în acelaşi vagon cu toţii: eu, ea în faţa mea, tipul într-un capăt al vagonului în picioare, ţinându-se de o bară. Mă uit la ea: are în jur de 30 şi ceva de ani, îmbrăcată corect, îngrijită. Se abţine cu greu să nu plângă. Se joacă mecanic cu bareta genţii - o împachetează şi o despachetează într-una. Pe la jumătatea drumului începe din nou să urle. Nu înţeleg nimic. Un domn aflat în dreapta ei încearcă să o calmeze:
- Crezi în Iisus?
- Cine eşti dumneata?
- Crezi în Iisus?
- Cred, că dacă nu credeam eram de mult moartă!
Omul îi explică apoi, cu răbdare, că ar trebui să se roage când dă de necaz, că e tânără şi frumoasă şi o va scoate la capăt dar nu se cade să aibă astfel de crize de faţă cu alţi oameni. Pare că înţelege pentru moment. Coborâm amăndouă la Lujerului. Rămân un pic în urma ei. Îl văd pe tipul la care părea că urlase aşezându-se sfârşit pe un scaun, în staţie. În depărtare se aud zgomote, strigăte. Oamenii se întorc, unii râd.
Femeia începuse din nou să urle.
Mă îndrept spre 'magistrala mea' - Unirii 2. Am căştile în urechi şi o carte în mână aşa că, la început, nu sunt foarte atentă la ce se întâmplă în jur. O aud urlând doar când suntem deja foarte aproape una de alta. Înţeleg doar ultima propoziţie: "Nenorocitule, o să înfunzi puşcăria!" La vreo 10 m de ea, un tip încearcă prin gesturi să o calmeze. Vine metroul şi urcăm. Suntem în acelaşi vagon cu toţii: eu, ea în faţa mea, tipul într-un capăt al vagonului în picioare, ţinându-se de o bară. Mă uit la ea: are în jur de 30 şi ceva de ani, îmbrăcată corect, îngrijită. Se abţine cu greu să nu plângă. Se joacă mecanic cu bareta genţii - o împachetează şi o despachetează într-una. Pe la jumătatea drumului începe din nou să urle. Nu înţeleg nimic. Un domn aflat în dreapta ei încearcă să o calmeze:
- Crezi în Iisus?
- Cine eşti dumneata?
- Crezi în Iisus?
- Cred, că dacă nu credeam eram de mult moartă!
Omul îi explică apoi, cu răbdare, că ar trebui să se roage când dă de necaz, că e tânără şi frumoasă şi o va scoate la capăt dar nu se cade să aibă astfel de crize de faţă cu alţi oameni. Pare că înţelege pentru moment. Coborâm amăndouă la Lujerului. Rămân un pic în urma ei. Îl văd pe tipul la care părea că urlase aşezându-se sfârşit pe un scaun, în staţie. În depărtare se aud zgomote, strigăte. Oamenii se întorc, unii râd.
Femeia începuse din nou să urle.
18 ianuarie
Băăi... Am făcut o grămadă de lucruri azi. Nici mie nu-mi vine să cred. În primul rând, am ajuns (în sfârşit!) la muzeul Enescu, o clădire superbă dar, din păcate, prea puţin întreţinută. În al doilea rând, am gătit - un terci urâţel dar foarte bun care se voia orez cu pui şi dovlecei. Cred că trecuse mai mult de o lună de când bucătărioara mea nu mai simţise aroma prăjelii. În al treilea rând şi cel mai important am scris recenzia pentru primul volum al unei cărţi excepţionale: Annie Bentoiu - Timpul ce ni s-a dat.
19 ianuarie
Duminică. De mâine începe o nouă săptămână lucrătoare. Zi cu soare dar soarele ăsta are dinţi. Am reeditat plimbarea de sâmbătă cu fetele, pe Lipscani. Căutăm locuri noi. Aşa am ajuns să luăm brunch-ul în Simbio (mâncare excelentă, mai ales mic-dejunuri care pot fi comandate la orice oră a zilei, atmosferă plăcută şi preţuri rezonabile). Ne-am oprit apoi pentru un pahar de vin şi vorbă în 55Jazz, un bar cu muzică mişto, pisici incluse în peisaj şi nota de plată servită în pălărie. Zilele ăstea am luat o pauză de la lecturi serioase. Citesc revista Historia şi un improbabil jurnal (zic eu) al Miss România 1930. Ce vreţi? Cancan-uri interbelice...
Duminică. De mâine începe o nouă săptămână lucrătoare. Zi cu soare dar soarele ăsta are dinţi. Am reeditat plimbarea de sâmbătă cu fetele, pe Lipscani. Căutăm locuri noi. Aşa am ajuns să luăm brunch-ul în Simbio (mâncare excelentă, mai ales mic-dejunuri care pot fi comandate la orice oră a zilei, atmosferă plăcută şi preţuri rezonabile). Ne-am oprit apoi pentru un pahar de vin şi vorbă în 55Jazz, un bar cu muzică mişto, pisici incluse în peisaj şi nota de plată servită în pălărie. Zilele ăstea am luat o pauză de la lecturi serioase. Citesc revista Historia şi un improbabil jurnal (zic eu) al Miss România 1930. Ce vreţi? Cancan-uri interbelice...
0 comments:
Trimiteți un comentariu