Paris - Fragmente de jurnal: Sainte-Chappelle şi Champ Elysees

Vineri, 16 august 2013

Vacanţa asta e una mai specială - prima ieşire a părinţilor mei din ţară şi, în acelaşi timp, prima vacanţă adevărată în familie. Pentru ei totul e nou aici în Paris: magazinele cu suveniruri, Sena şi vaporaşele pentru turişti care trec încolo şi-ncoace, sistemul de compostare a biletelor (le introduci în aparate de două ori - o dată ca să intri în metrou, a doua oară ca să ieşi), pigmentaţia şi trăsăturile faciale ale oamenilor de altă rasă. Din fericire, apartamentul închiriat în campus (Cite Universitaire) e destul de spaţios - are hol, baie, dormitor, living şi o mică chicinetă perfect funcţională. Din câte am înţeles, în timpul anului, genul acesta de apartamente sunt închiriate doctoranzilor care au şi familie. Pentru noi este bine că locuim în aceeaşi clădire şi avem un loc unde putem să gătim din când în când şi să ne strângem în fiecare seară, la un pahar de vorbă. 

Până acum mama s-a îndrăgostit de Notre Dame şi vrea să urce în unul dintre turnuri iar tata a dovedit că are potenţial de fotograf şi o obsesie pentru Turnul Eiffel. Nu am ajuns încă acolo dar, în curând, va trebui să o facem şi pe-asta... Am vizitat, în schimb, Notre Dame şi Sainte Chappele - o biserică veche de aproape 1000 de ani, construită de un Ludovic, rege cruciat, special pentru a adăposti relicvele pe care le cumpărase de la împăratul Constantinopolelui: coroana de spini, câteva cuie folosite la crucificare şi picături din sângele lui Iisus Hristos. Se pare că construcţia în sine - cu două niveluri, unul fiind capela privată a regelui, a costat de 3 ori mai puţin ca obiectele sfinte. Meşterii au făcut însă o treabă bună, mai ales în cazul vitraliilor imense şi elaborat pictate. Sainte Chapelle e una dintre cele mai bine luminate biserici gotice în care am fost. Din păcate, acum totul este în renovare aşa că nu am văzut cum ar fi arătat interiorul fără schele şi porţiuni ascunse privirii.

Piaţa Concorde, cu obeliscul egiptean în spatele căruia se profilează Turnul Eiffel a fost iarăşi un loc apreciat. La fel şi Arcul de Triumf, deşi Champ Elysee-ul i-a dezamăgit un pic pe părinţi. Se aşteptau la mai puţin nisip şi mai multă verdeaţă. S-au amuzat când au constatat că statuile costumate exotic aşezate pe bănci sau la marginea trotuarului sunt, de fapt, oameni care practică o nouă formă de artă sau de cerşit. 

O spun de-abia acum dar am gândit-o tot timpul. Vremea a fost superbă: soare, cald - vară dar cu temperaturi sub 30 de grade. Comparat cu Bucureştiul de august, Parisul e paradisul plimbărilor şi al somnului. Ieri, ne-am plimbat prin grădinile Luxembourg. "Frumos..." au zis ai mei "dar copaci şi flori avem şi noi acasă". Adevărul e că doar noi, orăşenii, lipsiţi de prea mult spaţiu verde cum suntem, ne extaziem în faţa oricărui boschet mai arătos. Pentru cineva care trăieşte la ţară, boschetul e nu numai firesc dar şi neinteresant.