Zone selecte ale Londrei

28 septembrie 2011

E 1 (ora lor), deja 29, și am ajuns la hotel de douăzeci de minute. Cam greu să ții pasul (în scris) cu ce ai făcut când vizitezi doișpe ore pe zi. Azi am ajuns în cartiere mai selecte: Chelsea și Kensington. Ne-am dus acolo să vizităm Science Museum, un  loc care trebuie bifat în Londra, părerea mea. Cele mai interesante exponate (pentru un profan, așa ca mine) sunt cele legate de zborul în spațiu.

La ieșire, ne-am plimbat un pic pe străduțe: multe școli, elevi care plecau sau veneau, dichisiți nevoie mare, toți purtând uniforme. În zona Institutului Francez mi s-a părut că am auzit și mulți vorbitori nativi dar, în fond, nu mă pricep prea bine. 

Următoarea destinație a fost Turnul și Podul Londrei. E foarte interesant să vezi zidurile vechi, de cărămidă, pe o parte a Tamisei și clădirile ultramoderne ale City-ului de cealaltă parte. Numai bine pentru fotografii de efect, lucru de care am încercat să profităm la maxim. Din păcate se lăsase seara și ne-ar fi fost mai util un aparat performant.

Azi nu am mâncat excepțional. Am început printr-un brunch la un restaurant indian din cartierul în care stăm. Chicken kebab-ul de acolo m-a moleșit pentru următoarele câteva ore.  Pentru cină ne-am oprit într-un pub tipic englezesc sau, mă rog, aproape tipic pentru că în meniu apăreau și paste sau chifteluțe marocane. Aici am mâncat o plăcintă cu carne și garnitură de piure. Noroc că ne-am mai plimbat vreo cinci kilometri înainte să ne întoarcem la hotel că altfel era de rău. 

După cină, ne-am tocit picioarele prin City spre catedrala sfântul Paul. Să tot fi fost opt - nouă seara. Din zgârie-norii futuriști pe lângă care treceam, oamenii plecau de la muncă. Frumușei, fit și bine îmbrăcați. E o diferență majoră față de cultura corporatistă de la noi. Cei de aici cred în ideea că hainele elegante reprezintă un must-have în job-ul pe care îl ai. O chestie pe care am observat-o: cu cât zona este mai exclusivistă, cu atât numărul băștinașilor este mai mare. Anglia pare o țară în care banii sunt deținuți într-o proporție covârșitoare de albi. 

Evident, în plimbările noastre am mai auzit români: muncitori, chelnerițe. Cei mai pitorești au fost cei de alaltăieri, niște țigani cu plase de rafie în brațe care se opriseră lângă statuia reginei Boadiceea din fața Parlamentului și se sfătuiau în privința locului în care urmau să petreacă noaptea. Dacă nu mă înșel, era vorba despre o casă părăsită, de care aflase unul dintre ei.