La Valletta și templele din Tarxien

Înainte să continui povestea vacanței de astă-vară în Malta, mă simt nevoită să menționez niște detalii practice. Deși Malta e o insulă mică, în timpul verii transportul poate fi foarte problematic. Teoretic, autobuzele ar trebui să meargă peste tot și sunt destul de dese (cam la douăzeci de minute, o jumătate de oră) dar să aștepți mașina între 1 și 5 după-amiaza în plină stradă, poate fi o adevărată tortură. În prima după-amiază petrecută aici, ne-am dus să vizităm templele din Tarxien. Stația de 81, autobuzul care merge din Marsaxxlock în La Valletta, era lângă hotel. Pentru a afla cum să ajungem în diferite locații, am folosit site-ul de travel planning local. Autobuzul a apărut repede dar în următoarea stație, care era capătul, a trebuit să mai așteptăm 10 minute. La fel s-a întâmplat și când ne-am continuat călătoria din Tarxien spre capitală. A doua zi, am decis că nu merită să ne chinuim așa și, pentru a ajunge dintr-o parte în alta a insulei, ne-am închiriat o mașină de la descurcărețul nostru proprietar de hotel. Asta s-a dovedit a fi cea mai bună idee pe care am avut-o în timpul șederii noastre în Malta.

La ora 3 după-amiaza, când am ajuns în Tarxien, nu era aproape nimeni pe stradă. După câteva minute petrecute în plin soare, am înțeles și de ce. Ruinele templelor se vizitează mergând pe estrade de lemn care urmează linia construcțiilor. Căldura ne-a moleșit imediat și mai mult ne-am târât decât am mers prin complex, citind obosiți plăcuțele dar mai ales fotografiindu-le, pentru referințe ulterioare. E o insulă foarte interesantă Malta... Atât de mică, pietroasă și aparent neroditoare. Cu toate astea, oamenii s-au încăpățânat să o locuiască din cele mai vechi timpuri. Evident, cei care au ajuns aici mai recent (arabii, cavalerii ioaniți, englezii) aveau interese strategice dar ce i-a împins pe constructorii acestor temple megalitice, mai vechi cu 1000 de ani decât piramidele din Egipt, până aici? Și au construit, nu s-au jucat: pietre imense, îmbinate perfect, sculptate cu motive geometrice sau animale, statui supradimensionate ale fertilității, podele lucrate din aceeși bolovani masivi, grei, probabil, de câteva sute de kilograme. Cine erau vechii maltezi și ce îi mâna în viață? Unde au dispărut apoi? Se pare că nici istoricii nu știu prea clar. La hipogeu nu am ajuns din păcate, nu am știut că trebuie să îmi fac rezervare cu mult timp înainte. Hipogeul este o necropolă, săpată în urmă cu aproximativ 4500 de ani, care cuprinde 20 de săli și tuneluri. Poate acolo se povestesc și se înțeleg mai multe. Nici în muzeul de arheologie din La Valletta n-am intrat. Acum regret, știu că nu voi mai avea ocazia asta prea curând, dar atunci eram prea moleșiți de căldură ca să mai ingurgităm istorie.

În La Valletta, ne-am mai plimbat un pic pe străzi, prin  orășelul fortăreață cu clădiri nisipii încărcate de istorie și balcoane vopsite în verde, albastru sau roșu, am zărit de la distanță marea, pe una sau mai multe dintre străduțele în pantă, am intrat într-o biserică. Nu mi-e foarte clar pentru ce sărbătoare religioasă se pregăteau maltezii, dar stâlpii de pe stradă erau decorați cu beteală colorată, instalații de iluminat fanteziste apăreau peste tot iar în Tarxien am văzut o piață întreagă, plină cu sfinți vesel colorați, scoși la soare. Asta m-a frapat și în biserici - culoarea statuilor și a decorațiunilor. Mi-a adus aminte de Spania. Probabil e amprenta sudicilor asupra sobrei biserici catolice. În piața San Gorg, ne-am oprit să mâncăm. Lângă noi, doi afaceriști se întâlniseră pentru o negociere. Nu am reușit să ne dăm seama dacă cel tânăr era, de fapt, la interviu. Oricum păreau amândoi destul de aproape de vârful piramidei profesionale. Se vorbea despre strategii de pătrundere pe piață și de business trip-uri în Miami și New York.

După masă, am mers o tură pân'la mare. Suficient să vedem apa albastră, golful zidit în piatră și cele 3 orașe spre care puteam trece cu vaporul sau cu un fel de gondole locale. Locul cel mai potrivit pentru a admira priveliștea e grădina Upper Barrakka. Am fost foarte entuziasmată la gândul că voi vedea una dintre faimoasele grădini malteze. Trebuie să recunosc că insula asta mi-era dragă din copilărie, când citind memoriile reginei Maria, care trăise câțiva ani buni aici, am aflat de grădinile pline cu verdeată ale palatelor, bine ascunse de zidurile înalte din piatră. Ei bine, Upper Barrakka nu e atât de verde pe cât mă așteptam dar e valoroasă ca punct de belvedere. De sus, se văd portul, Vittoriosa și Senglea (2 dintre cele trei orașe puternic fortificate care au fost consolidate în timpul cavalerilor ioaniți).

Picioarele zeiței fertilității, cu blocuri de locuit pe fundal

Casa Rocca Piccola - un muzeu viu. Marchizul proprietar face pe ghidul pentru vizitatori, pentru a arăta cum locuia și trăia aristocrația malteză.

Altar, la colț de stradă.

Upper Barrakka Gardens.

Domnișoare de onoare.

Upper Barrakka Gardens. Odinioară, această structură de piatră avea și acoperiș, pentru a-i proteja de soare pe primii proprietari, cavalerii ioaniți.