“Mă chiamă Gica...”

…dar toţi imi zic Mama Gica. Sunt bătrână. Am împlinit 84 de ani în iarna asta, pe 6 februarie. Mâinile şi picioarele mi s-au strâmbat de la reumatism şi nu pot să merg fără să mă sprijin în 2 bâte...

Plec rar de-acasă că stau departe de sat, tocmai di’ la deal. Azi m-am hotărât să cobor..E sfânta zi a Paştelui..Mi-am pus surtucu’ de catifea şi pantofii buni, de înmormântare.Stau singură-cuc în casa din vârful dealului de foarte multă vreme. Bărbatu’ mi-a murit acu’ douăzeci şi mai bine de ani iar copiii... n-am avut prea mulţi ca să aibă cine rămâne pe lângă casă. Merg greu şi nu mai văz bine; mi-e frică să nu cad cu atâţia bolovani pe drum. Mi se urăşte... atâta amar de vreme singură. Din neamul meu eu am trăit cel mai mult. Ce socoteli mai are Dumnezău cu mine de mă mai ţine? Sunt bătrână de-atâta timp...

M-am măritat la 13 ani. Eream printr-a şasea când au început să vină peţitorii.Tata murise demult, eu eream singurul copil şi aveam pământ cât cuprinde. Când mă întorceam de la şcoală mereu găseam pe masă câte-o basma sau o felicitare şi o întrebam pe mama pentru cine sunt..”Pentru tine de la..cutare sau..cutare...”. Eu le strângeam pe toate, le duceam în curte şi le ardeam. Nu vroiam să mă marit, vroiam să mă duc la şcoală... De Mateică mi-a plăcut... Erea cel mai frumos băiat din sat şi toate fetele ereau moarte după el. Şi uite-aşa ne-am luat noi... eu aveam 13 ani şi el 21. 

Am stat vreo 2 ani aici, în casa lui părintească... în fieşcare iarnă mă dedeam cu sania pe uliţă şi mă alerga soacră-mea să viu în casă că’s femeie măritată, nu copil să mă mai dau cu sania... După 2 ani i-am zis mamei că dacă nu ne apucam să ne facem altă casă aici sau în vale, eu mă întorc la ea şi mama, vezi-tu, i-a spus şi lui, că într-o zi, când a venit de la serviciu, m-a luat aşa, mai pe departe..”Ia zi tu Gico..unde vrei să facem casa?”. Si am muncit amândoi de am făcut-o... Aveam car cu boi atunci... eu căram materialele di’ la deal şi el lucra, aducea bani să plătim oamenii... Noi singuri am făcut-o, casă frumoasă cu patru camere, beci , pod şi sală lată pe două părţi. Acuma se coşcoveşte pe margini şi se înclină spre vale. Eu aş repara-o că nu e greu..cumpăr nişte var şi chem un om să văruiască, da’..pentru cine?Sunt bătrână, mâine-poimâine mor şi copiii..Am avut trei copii, două fete şi un băiat. Băiatu’ a murit de mic iar fetele au plecat departe..După ce-o să mor şi eu n-o să mai stea nimeni aci.

Tare se mai leagănă puntea asta… s-a rupt şi s-a şubrezit în ultimii ani. Bine măcar că nu mai vine Bistriţa mare ca mai demult..Ce vremuri ereau alea..cum se umfla şi lua totu’ în cale la fiecare ploicică. Da’ mie nu-mi era frica. Treceam apa cu carul de câteva ori pe zi… Mi-aduc aminte odată, a venit o viitură mare..si erea sară şi m-a prins de partea ailaltă a râului. Stăteau oamenii pe mal şi se uitau la apă şi le erea frică..”Las ca înnoptam aci şi ne întoarcem mâine în sat..”. Doar eu nu şi nu... ”că vreau să ajung acas’, că eu trec...”. Şi am băgat boii în râu. Toţi oamenii strigau la mine “Stăi mă’ fată cuminte că te prăpădeşti... ”Da’ nu m-au urnit din ale mele...” Ce-aţi mai văzut drac mort? Ei las că n-o-ţi vedea nici acu’”... Am mers pân’ la jumatea râului şi când apa le-a ajuns boilor dinsus de burţi m-am suit pe spinarea lu’ Boulean că nu mai puteam sta în căruţă... Si boii se opinteau şi trăgeau şi nu mai ieşeau la mal. Atuncea am scos biciul... Numa’ odat’ ce-am plesnit din el... în aer că nu dedeam în dobitoace... şi un suflet au fost amândoi... au urcat în genunchi malul. Se strânseseră oamenii ca la circ, se uitau la mine şi se cruceau...”Io-te la ea... asta-i muierea dracului...”. 

Și aşa au început să se teamă de mine şi să mă răspecte... că eu stăpâneam animalele, le jucam fetele şi le moşeam copiii, le dedeam ceaiuri pentru vătămături şi leacuri de deochi... Aşa mi-am crescut şi fetele singură, cât a fost bărbatu’ meu la război... aşa de bine că i-am răscumpărat şi trei pogoane de pământ pe care le vânduse tacsu când trăia... La 35 de ani am fost bunică, că şi fată-mea a mică a fo’ oarzănă ca mine… la 60 străbunică… N-o să-mi văd şi copiii copiilor nepoţilor… aşa că-ţi spun povestea asta ţie, s-o ţii minte şi s-o spui mai departe..."

9 aprilie 2007