5 cărți citite astă vară

Înainte să înceapă iarna, vreau să vă povestesc și eu despre câteva cărți citite în vara asta.

Pe prima dintre ele o știți deja, am recenzat-o aici fiindcă mi-a plăcut și nu în ultimul rând, am avut timp să scriu despre ea, caci de plăcut mi-au plăcut și altele din listă după cum veți vedea mai jos. Poartă incitantul titlu de Citind Lolita în Teheran și este scrisă de o profesoară de literatura engleză gone bad, adică emigrată din Iran în State. Într-o carte plină de culoare, Azar Nafisi povestește despre dificultățile pe care le întâmpină femeile și bărbații (cu simpatii occidentale) în țara măturată de fundamentalism, literatură, porțile pe care aceasta le deschide și cum trebuie ea interpretată în contextul lumii moderne. Originalitatea cursurilor ei, căci cartea poate fi privită și așa, ca o serie de cursuri legate de scriitori sau opere literare simbolice pentru vremea lor, constă în alăturea comentariilor pe text cu reacțiile studenților lui Azar.

O a doua carte faină de care vreau să vorbesc puțin este Hristos răstignit din nou a lui Nikos Kazantzakis. Poate nu ați auzit de scriitor, dar cu siguranță v-a trecut pe lângă urechi numele celei mai cunoscute cărți a lui, carte ecranizată, de altfel, într-un film de mare succes: Zorba Grecul, pe care și eu voiam să o citesc de mai multă vreme. Ei bine, Zorba stă încă în bibliotecă, neatinsă, pentru că am primit cadou cartea de care vă vorbesc acum. Deși subiectul pare, la prima vedere, greu digerabil: o comunitate de țărani, din Grecia, pune în scenă Patimile lui Hristos cu ocazia Paștelui, felul în care scriitorul își construiește povestea te prinde repede. Cititorul intră într-o lume plină de culoare în care nu pare neobișnuit ca simpli locuitori ai satului să joace rolul personajelor biblice. În fond viața lor nu s-a schimbat prea mult de pe vremea scrierii Noului Testament. Ce e neobișnuit e felul în care împărțirea rolurilor le influențează viața țăranilor, îndemnându-i ca, prin exemplul personal, să se ridice sau să coboare la înălțimea morală a celor pe care îi reprezintă. Conflictul dintre credința prin vorbe și cea prin fapte apare când întreaga comunitate este pusă în situația de a-și împărți avutul cu niște pribegi iar cei care se opun din toate puterile sunt mai ales boierii, în frunte cu preotul. Până la urmă sceneta devine realitate în viața reală. Manolios, pastorul care trebuia sa îl impersoneze pe Hristos este omorât de săteni în biserică pentru că îndrăznise să ii susțină pe venetici. O carte crudă, dar necesară pentru a înțelege cum se petrec, de obicei, lucrurile.

Voiam de multa vreme sa citesc Dinți albi a lui Zadie Smith. La început, mă intriga titlul, mai apoi am devenit interesată de carte aflând că scriitoarea avea doar 26 de ani când a publicat-o, 21 când se pare că a primit un avans imens pentru a o scrie. Spre lauda ei, tinerețea nu se simte in vocea povestitoarei, care vorbește pe tonul unui om matur ce cunoaște bine dezamăgirile cu care te lovește trecerea timpului și scrie bine despre ele. Mai mult decât atât, romanul dovededeste că scriitoarea s-a documentat in legătură cu multiple aspecte: al doilea război mondial, tipuri de organizații extremiste, baruri dubioase, nebunii Londrei, dar mai ales viața de emigrant la a doua generație și de metisă pe care, fără îndoială, a trăit-o pe propria sa piele, căci Dinți Albi este o saga despre familie și origini.

'If religion is the opiate of the people, tradition is an even more sinister analgesic, simply because it rarely appears sinister. If religion is a tight band, a throbbing vein, and a needle, tradition is a far homelier concoction: poppy seeds ground into tea; a sweet cocoa drink laced with cocaine; the kind of thing your grandmother might have made.''

''Greeting cards routinely tell us everybody deserves love. No. Everybody deserves clean water. Not everybody deserves love all the time.''

Câștigătorii lui Julio Cortazar, primul roman al scriitorului, este diferit de ceea ce am citit până acum de la Cortazar, dar prefigurează, totuși, înclinația lui spre fantastic evidentă în lucrările mai mature. Partea cea mai consistentă a cărții o constituie studiul sociologic al unui grup de oameni foarte diferiți aduși împreună în spațiul strâmt al unui vas de croazieră ,cu ocazia câștigării unui premiu la loterie. Atmosfera fantastică caracteristică nuvelelor lui, despre care am mai scris aici și aici, este evidentă încă de la început prin secretul care înconjoară îmbarcarea pe vas, destinația și echipajul. Călătorii nu au, de la bun început acces la pupă, ceea ce creează un conflict care duce la încheierea croazierei după numai trei zile. Dar mai multe veți afla citind romanul... 

''Dar el sosise mult prea târziu și nimic nu va putea opri pe Paula să schimbe cu Raul o privire plină de înțelesuri în legătură cu orice, o privire care ar putea fi un concert în sala va Wagneriana, un asfințit în Mar del Plata, un capitol din William Faulkner, o vizită la mătușa Matilde, o grevă studențească, în fine, orice care s-a petrecut fără Carlos Lopez, petrecut în vreme ce Carlos Lopez ținea aur la anul IVB sau se plimba pe strada Florida sau făcea dragoste cu Rosalia, ceva străin, ca motoarele mașinilor de curse, ca plicurile în care se păstrează testamente, ceva dincolo de sine și de raza sa vizuală. Și totuși va fi aceeași Paula, tot Paula va fi și cea care va dormi în brațele Sale și pe care o va face fericită. Atunci gelozia față de trecut, care i se păruse la personajele lui Pirandello și Proust un fel de amestec de convenție și impotență pentru a realiza adevăratul prezent, ar putea deveni realitate. Mâinile lui vor cunoaște fiecare moment din trupul Paulei, iar viața îl va amăgi cu vaga iluzie a prezentului pe care o dau orele, zilele sau lunile care vor trece până ce Raul sau altcineva va reveni  până o să apară o mamă, un frate sau un fost coleg ori o foaie rătăcită între paginile unei cărți, o însemnare într-un carnet, până ce - lucru foarte periculos - Paula o să facă un gest mai vechi, încărcat de semnificație și totuși de pătruns, sau va face o aluzie la orice, dintr-un alt timp, la trecerea prin fața unei case sau când se va uita la un chip ori la un tablou. Dacă într-o bună zi se va îndrăgosti cu adevărat de Paula , pentru că acum nu era îndrăgostit ( acum nu sunt îndrăgostit, se gândi el, acum vreau doar să mă culc cu ea, să trăiesc cu ea și să fiu lângă ea), atunci îi va arăta adevărata lui față oarbă, va proclama spațiul trecutului ca fiind de nepătruns, spațiul unde nu încap mâinile și cuvintele, spațiul unde e inutil să arunci cu piulițe în puntea de comandă, fiindcă nu o să își atingă scopul, unde orice pas este blocat de un zid de aer și unde orice sărut primește drept răspuns insuportabila ironie a oglinzii.''

Junot Diaz -  Sufocare - este o colecție de 10 povestiri cu tendințe autobiografice, dominate de tema tatălui absent și / sau abuziv, a fratelui mai mic și a sărăciei din Republica Dominicană sau din cartierele de emigranți din State. Imagini plastice, dar nu foarte atractive, povești care m-au prins, dar nu m-au făcut să îmi doresc să sar imediat la următoarea carte a lui Diaz. Poate pe nemeritate, dar, na, ca de obicei gusturile nu se discută, această carte ocupă ultimul loc în micuțul meu top personal.