30 septembrie 2014
Am ajuns aici pe la două după-amiaza ale unei zile călduroase și m-am așezat pe o bancă în fața unuia dintre turnurile de aici, Coeur Defense, îi zice. În fața ușilor rotative, oamenii fumau sau, pur și simplu, se soreau. Multe costume, mai ales la bărbați, multe tocuri, mai ales la femei. Mă gândesc că corporatiștii își poartă țoalele fancy nu numai ca pe un simbol al statusului social ci și ca pe o armură de tip nou. M-a mirat numărul mare al tinerilor, mai ales că capitalismul a fost aici dintotdeauna în comparație cu la noi. Oare unde se duc corporatiștii francezi după 15-20 de ani de muncă? În rai?
Deși pentru multe lucruri am avut senzația clară de deja-vu, cartierul ăsta, construit în anii '70-'80, e la zeci de ani distanță de Pipera sau de Aurel Vlaicu. În primul rând are verdeață. Esplanada e străbătută de o fâșie dreptunghiulară de pământ pe care sunt plantați copaci. Să fie stejari? Arțari? Damn, tre să învăț și eu cum arată fiecare arbore. Mi-e și rușine... Așa, revenind. Sub copaci, sunt așezate băncuțe. Multe mese în aer liber, multe restaurante. Și aici, ca în tot restul orașului de altfel, am văzut mulți oameni care aleargă, probabil cei care trăiesc în blocurile de locuințe din spatele birourilor. Mens sana in corpore sano e luat foarte în serios.
Marele Arc de Triumf arată futurist și-acum deși a fost construit între '83 și '89. Pe trepte, grupuri de oameni mănâncă, fumează sau desenează (aceștia din urmă bănuiesc că sunt studenți atrași de originalitatea locului în comparație cu vechiul Paris). Dacă nu ești atent, riști ca un porumbel temerar să ți se înfigă în freză, mai ales când urci scările spre Arc iar în zilele senine, cum am avut și eu norocul să prind, vechiul Arc de Triumf și Champ Elysee-ul se zăresc în depărtare.
Notă: Se poate ajunge în La Defense luând metroul - stația este capăt de linie pe magistrala 1.
0 comments:
Trimiteți un comentariu