Cu mașina prin Malta: Grotele Albastre și Mdina

Prima zi în care ne-am închiriat mașină a început cu 60 de euro jos (pentru plimbarea pe două zile), bani de benzină și griji, mai ales pentru șofer, căci singurul meu task era să setez GPS-ul care ne-a întâmpinat vorbind într-o frumoasă limbă germană din care, bineînțeles, niciunul dintre noi nu înțelegea o iotă. Noroc că cutia de viteze a micuțului nostru Peugeot 101 era automată. Ne mai rămânea să ne descurcăm doar cu condusul pe partea dreaptă. Primele câteva ore au fost de test. Am încercat să găsim peșterile din Birzebugga, unde au fost descoperite fosile umane, vechi de peste 7000 de ani, dar am greșit cu brio direcția. Apoi am căutat Grotele Albastre, unde am avut mai mult noroc, dar tot ne-am rătăcit într-un fel de cătun cu grădini pârjolite de soare și clădiri înconjurate de ziduri înalte, de piatră, pe lângă care nu se zărea nici țipenie de om.

Plimbarea până la și în interiorul grotelor se face cu barca cu motor în care încap 8-9 turiști și costă 8 euro de om. Sunt câteva locuri unde apa e atât de limpede și curată încât poți vedea fundul mării, la 4 metri în jos. Pe malurile stâncoase, lumea se oprește pentru plajă și scăldat. Nu e cine știe ce plăcere să te sorești pe stânci dar frumusețea peisajului merită efortul. Și plimbarea cu bărcuța joasă, din care poți mătura apa cu mâna, e ceva ce merită încercat pentru frumusețea apei albastre și fiorul că ai putea cădea. Bănuiesc că snorkelling-ul ar fi o altă metodă faină de a vedea ce e prin jur.

La întoarcere, ne-am oprit în Zurrieq, pentru a vedea niște turnuri romane și o moară. Era după-amiază și toată lumea vegeta în casă. În piața mare ne-au întâmpinat aceeași stâlpi cu sfinți bogat împodobiți. Chiar în ziua aceea urma să aibă loc o fiesta, o petrecere dedicată unui sfânt (sau sfinte) protectoare a localității.

Mdina este un oraș fantomă, impecabil păstrat, în care singurii care umblă la ceas de seară sunt turiștii, fie pe jos, fie în trăsurile care încearcă să aducă în prezent farmecul vremurilor medievale. Mdina înseamnă loc fortificat și a fost capitala insulei din vremea fenicienilor și până la sosirea cavalerilor ioaniți. În prezent mai este locuit de vreo 300 - 400 de oameni. Viața s-a mutat în Rabat, orașul de la poalele dealului, al cărui nume înseamnă suburbie. Aici, am trecut razant pe lângă catacombele Sfântului Paul, am prins sfârșitul unei nunți și i-am admirat pe aceeași bărbați maltezi de vârsta a doua sau a treia care se strâng, la ceas de seară, în grupuri mari, cu aspect de sfatul bătrânilor, pe scaunele bodegilor de cartier sau, pur și sinplu, în fața casei. Mi-a părut rău că am ajuns târziu în Mdina și nu am prins nici un film despre istoria orașului. Străzile înguste, cu felinare mari, ușile cu ciocane de bătut turnate cel mai adesea în formă de pește și madonele sau sfinții sculptați în zidurile clădirilor, la răscruci, nu mi-au spus prea multe. Puținele plăcuțe informative pe care le-am văzut erau rareori scrise în engleză și eu nu mă pricep la arhitectură, mai ales la diferitele variații ale stilului siculo-normand. Cel mai mult mi-aș fi dorit să pătrund în interiorul unei case, să aflu poveștile oamenilor. Mă întreb și acum cine sunt cei care încă mai locuiesc în oraș: urmași ai vechii nobilimi arabe, îmbogățiți excentrici care au vrut să se retragă într-un oraș pustiu? Oare o parte din ei erau în biserica în care se cânta însuflețit un imn sau aceștia veneau din mult mai plin de viață Rabat?

Ceea ce părea o biserică în sătucul "părăsit" în care ne-am rătăcit înainte să ajungem la Grotele Albastre