Măresc pasul. Adrenalina îmi pulsează în vene. Cobor scările dinspre Știrbei Vodă și o iau pe prima alee la dreapta sperând că nu voi avea parte și de alte emoții prin hățișurile de aici. Un paznic negociază ceva cu o femeie, 2 fete elegante stau de vorbă în tihnă puțin mai încolo...
Mă mai liniștesc și prin minte încep să-mi treacă imaginile unor seri mai vechi petrecute aici: seri cu bere la bibliotecă, excursii nocturne la buturugă, jogging pe-nserat cu frică de
maidanezi... chiar si “zăpezile de-altă dată” pe care le-am prins în anul în care am locuit în apropiere.
Mirosul puternic de tei, adus de o boare de aer rece, îmi izbește nările. Mă bucur că anul ăsta primăvara a întârziat atât de mult în oraș. În lumina slabă a felinarelor vegetația din jur pare luxuriantă. Un șir fantomatic de siluete traversează aleea la vreo 15 m în fața mea. Dacă mijesc puțin ochii, le văd tricourile gri sau albastre și sacoșele din mâini. Nu am de ce să mă tem: sunt nişte oameni normali care scurtează drumul spre casă, prin parc.
După alte câteva secunde, aleg să nu mai focalizez. Contururile se topesc în ceață, râmân singură pe aleea parfumată și îmi aduc aminte de grădinile fermecate din La Valetta ale reginei Maria. Nu le-am văzut, ce-i drept, niciodată, dar am citit despre ele la o vârstă la care se formează impresii greu de șters. Astăzi, mă gândesc la acele grădini ori de câte ori mi se pare că descopăr un colţ de lume magic.
Ajung la rondul Roman. Pe o bancă, un homeless se odihnește alături de un sac plin. Un câine galben și urât (prietenos, ce-i drept) se decide să facă câțiva pași împreună cu mine. Locul unde pensionarii joacă șah și table, mai tot timpul, e acum pustiu.
Un alt fulger brăzdează cerul. Aș face o poză dar n-am cu ce. Grăbesc puțin pasul deși, nici eu nu știu să-mi explic, senzația de pericol mă încântă nițel... deh, sunt în continuare, în doze moderate, o "adrenaline junkie".
Am reușit să ies din parc - sunt pe Schitu Măgureanu la intersecție cu Elisabeta. Aștept cuminte la semafor și, ca de fiecare dată, mă amuză numele magazinului din stânga: "Tata și fiul". Îmi imaginez o familie foarte scorțoasă în care copilul e îmbrăcat în smoking încă de când mai poartă pamperși. Trec strada şi merg pe lângă shaormeria de pe colț și Kefeterya cafe - un loc unde au ciocolată caldă foarte bună. Mai am de traversat un bulevard, de fapt 2, un pod și ajung la Izvor. Noaptea, Dâmbovița și luminile orașului au un aer atrăgător și misterios.
11 iulie 2013
0 comments:
Trimiteți un comentariu