Un scurt popas în Veliko Tarnovo

Chiar dacă nu s-ar afla pe unul din drumurile principale ale Bulgariei, Veliko Tarnovo tot ar merita o vizită de o zi - două. În timpul Evului Mediu, era capitala celui de-al doilea țarat bulgar, în urma căruia au rămas zidurile Tsarevets-ului, cetatea întărită a împăraților bulgari și a Patriarhiei, iar conducătorii ei o intitulau, mândri, a treia Romă, datorită influenței culturale pe care începuse să o aibă după slăbirea Imperiului Roman. Toate acestea s-au terminat pe la 1400, când Imperiul Otoman a cucerit întregul Imperiu Bulgar și Veliko Tarnovo a devenit parte a unui district turcesc. Casele vechi, cu ziduri albe și balcoane din lemn închis la culoare, atât de apreciate de noi, turiștii, sunt, de fapt, exemple ale arhitecturii urbane otomane. Următoarea perioadă de glorie a orașului, avea să vină de-abia peste 500 de ani, când Bulgaria și-a recâștigat independența. Atunci, numele orașului a fost schimbat din Tarnovo în Veliko Tarnovo, adică Marele Tarnovo

După cum povesteam în articolul cadru al drumeției până în Thassos, am ajuns în oraș pe la 7 și ceva, seara. GPS-ul ne-a condus pe străduțe din ce în ce mai înguste, până am dat de o alee pietruită, în mijlocul căreia am crezut că vom rămâne blocați. Din fericire, eram chiar în fața hotelului (22 euro pe noapte camera dublă) în care urma să petrecem noaptea iar soarele blând de seară, combinat cu florile care creșteau agățate de pereții caselor vechi și pisicile ieșite de prin curți, să primească ceva de mâncare, ne-au liniștit și încântat. Proprietarul - un domn foarte volubil, căruia îi plăcea să picteze în timpul liber - a venit în fugă, la vreo zece minute după ce l-am sunat. De pe stradă, căsuța lui părea că are doar un etaj. Erau, de fapt, vreo patru sau cinci, agățate de buza văii râului Yantra, ne-am dat noi seama după ce ne-am cazat. 

Până ne-am aranjat în camere, s-a lăsat noaptea și a început să picure, așa că singurul lucru care ne mai rămânea de făcut, era să mâncăm la o tavernă recomandată tot de proprietar și, aflată, din fericire, destul de aproape. Ne-au plăcut tare mult bucatele - o tocăniță care purta numele cetății din vârful dealului, Tsarevets, și un pui umplut cu castraveți murați și brânză, dacă nu mă înșel, cât și prețurile, încât ne-am întors și a doua zi acolo, pentru brunch-ul de dinainte de plecarea spre Grecia. 

În lumina crudă a dimineații, orașul și-a pierdut un pic din farmecul de la sosire. De pe balcoanele noastre, aflate în vârful dealului, se zăreau bine nu doar casele vechi, dar și clădirile comuniste. În plimbarea spre cetate, am văzut, la fel ca și până atunci în Bulgaria, case frumoase dar părăginite, străzi înguste, obloane trase, într-un cuvânt un oraș provincial, care trăia într-un ritm aproape sătesc. Nu am avut timp să vizităm Tzarevets, se făcuse deja târziu și mai aveam de mers vreo 400 de kilometri până la următorul popas.  

La întoarcere, când ne-am oprit o jumătate de oră pentru a cumpăra magneți, am descoperit și centrul comercial - o zonă mai animată, cu magazine și terase. Fiind o zi frumoasă de duminică, într-un oraș cu mulți studenți, trotuarele și mesele erau pline de oameni -  o priveliște la care, recunosc, nu mă așteptam în orășelul adormit cu care rămăsesem în minte.  























0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...