Porecla - Jhumpa Lahiri

Recenzia asta este mai veche. Totuși cartea se numără în continuare printre preferatele mele. 

Jhumpa Lahiri s-a născut în India dar a crescut și copilarit în Anglia, apoi în America. Cărțile scrise de ea, pe care le-am citit și eu: două colecții de nuvele: "Interpret de maladii" și "Pământ neîmblânzit" și un roman, "Porecla", tratează mai ales experiența dezrădăcinării trăită de indienii care au emigrat pe alte continente. 

"Porecla" este povestea unei familii care se mută în America prin anii '60, deoarece el studiază acolo. Așa cum se mai întâmplă încă în India, căsătoria este aranjată, mireasa cunoscându-și viitorul soț doar în momentul "târguielii". "Și în timp ce mama ei nu mai contenea cu laudele, Ashima, incapabilă să reziste unui impuls brusc și de nestăpânit, se încălță cu pantofii care se aflau la picioarele ei. Sudoarea persistentă a picioarelor proprietarului se combină cu a ei și îi făcu inima să bată cu putere; era cel mai apropiat lucru de atingerea unui bărbat pe care îl trăise vreodată." Ashoke, soțul, își pregătește doctoratul în domeniul fibrei optice în Boston. Este un student bun, un om calm și meticulos. Îi place să citească din clasicii ruși. Într-o noapte, mai demult, Gogol și "Mantaua" lui i-au salvat viața în timpul unuia dintre accidentele feroviare atât de întâlnite în India de-atunci. În timp ce el se adaptase deja lumii Bostonului, Ashima va rămâne mult timp o străină. Universul ei de femeie casnică este mult mai restrâns ca al lui. Suferă de singurătate și îi este dor de comunitatea de acasă, unde fiecare moment al vieții era petrecut în familie.

Adaptarea înseamnă pentru ei să cunoască alte familii de bengalezi cu care să-și petreacă weekend-urile, încercând să reediteze atmosfera Indiei. Trăiesc visul american - își cumpără o casă în suburbie iar copii lor - Gogol și Sonia au parte de o copilărie cum ei nici nu au visat. Dar ei, copii, nu mai sunt indieni ci americani. Lungile vacanțe în Calcutta îi plictisesc iar obiceiurile părinților li se par demodate, provinciale. Pentru a-și găsi adevărata identitate, aleg varianta "fugii de acasă" și a traiului pe cont propriu.

Gogol, căci el este, mai ales, personajul principal, a fost numit așa pentru că scrisoarea pe care Ashima și Ashoke o așteptau de la bunica ei, cu numele potrivit pentru copil, nu a mai ajuns (iar Gogol a avut un rol atât de important în viața lui Ashoke). "Până la urmă, amândoi știu asta, un bebeluș nu are neapărat nevoie de nume (...). Numele pot aștepta. În India, părinții nu se grăbesc. Nu era ceva neobișnuit să treacă mai mulți ani până să fie găsit numele corect, cel mai bun posibil". Gogol este jenat de unicitatea numelui său care i se pare că îl împiedică să-și facă o "intrare" demnă în lume. La 18 ani, după admiterea în colegiu, decide să și-l schimbe legal, cu numele bun - Nikhil (orice indian are două nume: unul "bun", cel oficial, și numele de alint). Nikhil este un om nou, dezinhibat, gata să profite de bucuriile studenției. Își reneagă trecutul. Se îndepărtează de familie. E interesat de acea "Americă" cosmopolită de care părinții lui sunt atât de departe. Totul se schimbă o dată cu moartea neașteptată a lui Ashoke. El și Sonia se întorc acasă să își sprijine mama îndurerată. Rupe relația cu iubita lui tocmai pentru că i se pare că ea nu are cum să înțeleagă durerea lui, durerea mamei lui. Se însingurează fiindcă se simte copleșit de vină. Soția lui va fi o fată ca el: născută din părinți bengalezi și crescută în America. Moushumi este independentă, interesantă... Se îndrăgostesc unul de altul dar, datorită faptului că, într-un fel, fac exact ceea ce se așteaptă de la ei, relația nu merge.

Întors din nou acasă, după despărțirea de Moushumi, Gogol găsește într-o cutie prăfuită cartea primită de la tatăl lui cadou când împlinise 14 ani. Este "Mantaua" lui Gogol. Căutarea identității nu s-a terminat; abia a început...

Dacă citiți cartea și vă place, eu vă recomand și filmul. E regizat de o indiancă - Mira Nair - și acoperă, veridic, momentele cele mai interesante ale romanului:



3 comentarii:

  1. Ambele carti ale Jhumpei mi-au placut tare mult.
    Pe de o parte, descrie obiceiuri indiene, greutatea adaptarii, micile drame personale, pe de alta, nu judeca, doar prezinta, dar in asa fel incat cititorul se poate "racorda" la personaje, chit ca ele apartin unei culturi diferite.
    Multumesc pentru cronica, imi da imbold sa recitesc cartea.

    P.S. ma bucur ca cei de la Cotidianul n-au mers doar pe carti cunoscute, autori cunoscuti, fiindca altfel n-aveam ocazia sa intalnesc cateva carti foarte placute :)

    RăspundețiȘtergere
  2. da, ai dreptate. pentru noi sunt exotice obiceiurile lor, felul cum se comporta. pe de alta parte, aceste mici drame ale adaptarii ni-i apropie deoarece , cred eu, sunt comune tuturor oamenilor care isi schimba radical modul de viata parasindu-si tara.recomand si filmul..
    poate voi face o recenzie si la colectia de nuvele. nu am mai apucat:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie sincer sa fiu mi-a placut mult cartea si in general sunt incantat de aparitiile literare de la Cotidianul si de autorii alesi de ei.

    Pentru cei ce cauta acest volum, il gasiti de ex. la libraria Carti-Online, anume:

    www.carti-online.com/porecla-p-525.html

    Lectura placuta!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...