Capitala medievală a Irlandei

Când ai doar câteva zile la dispoziţie pentru vizitarea unei ţări, e greu să alegi ce să vezi mai întâi. Evident, urma să vizităm Dublin-ul şi împrejurimile lui dar parcă ar fi mers şi să aruncăm o privire în Irlanda profundă. 

Kilkenny, capitala medievală a ţării, a părut soluţia cea mai bună pentru o excursie de o zi. Am ajuns acolo cu autobuzul - două ore dus, două ore întors. Pare mult dar, în iunie, soarele apune târziu în Irlanda, aşa că am avut timp de hoinărit. Biletul a costat 16 euro. Vremea era frumoasă, călduţă dar nu caniculară, cam cum te-ai aştepta să fie primăvara pe la noi. 

Primul loc în care ne-am oprit a fost castelul (preţ de intrare întreg, 5 euro), un loc fermecător, nu atât prin construcţie şi decor (deşi e impresionant, mai ales ca vechime - vreo opt secole) ci prin bunăvoinţa ghizilor care se străduiau să răspundă la orice întrebare, oricât de tâmpită ar fi fost. Cu ocazia asta am priceput şi eu de ce, pe pagina de Wikitravel destinată oraşului, ghizii sunt menţionaţi după numele mic: "(Peter, Maelle, John, Lesley and Aine)". Cu Aine am vorbit şi noi. A fost foarte tristă când şi-a dat seama că nu ne-a ghicit naţionalitatea, crezându-ne la început nemţoaice iar apoi, când am început să vorbim, bulgăroaice. O altă doamnă ne-a povestit că canapelele ălea rotunde, cu patru locuri, pe care le vedem prin toate castelele din lume dar cu care eu, din nefericire, nu am nicio poză, erau folosite pentru matchmaking. Tinerii, pe care familiile ţineau să îi cupleze, luau loc, unul cu spatele la altul, ca să converseze, fiindcă era împotriva regulilor bunei cuviinţe să stea faţă în faţă. Pe locurile laterale stăteau peţitorii, de obicei o doamnă şi un domn mai în vârstă. În sfârşit, la subsol, sunt adunate şi traduse diverse vorbe de duh ale scribilor din alte vremi. Una dintre ele mi-a atras în mod deosebit atenţia pentru că vorbeşte de superstiţii încă vii pe la noi: "May God forgive Edmund for colouring this book on a Sunday night."

Ieşind din castel, am dat cu ochii de o pajişte imensă, folosită de localnici pentru picnicuri şi sporturi în aer liber. A fost cumpărată de ultimul proprietar şi donată statului împreună cu clădirea pentru ca nimeni să nu umbrească gloria vechiului palat cu construcţii noi şi nepotrivite.

Că tot ziceam de pagina de Wikitravel mai devreme. Noi am urmat sfaturile lor pentru turul de o zi aşa că, imediat ce am ieşit din parcul de care povesteam mai devreme, am nimerit în braţele primitoare ale design centrului din oraş, unde nu ne-am putut abţine să lăsăm nişte bani pentru bijuterii hand made, cercei şi medalioane adică. Mai încolo un pic, am văzut un pub impresionant - Left Bank Pub, care a fost, la un moment dat, sediul băncii Irlandei. În alt restaurant interesant, Kyteler's Inn, a locuit, acum vreo 500 de ani, o doamnă acuzată de vrăjitorie. 

Printre casele zugrăvite în culori vesele şi panourile şi mai frumos colorate ale magazinelor, apăreau, la tot pasul, construcţii vechi lucrate în piatră brută, netencuită. Una dintre acestea e Rothe House, casa unui negustor care a trăit prin anii 1500-1600. Oraşul modern se îmbină cu cel istoric armonios -  structurile de apărare medievale sunt păstrate în noile construcţii, bisericile, care par că fac parte dintr-un trecut mitic, respiră şi se impun în continuare din piaţetele cu care au fost înconjurate... Apropo de biserici, cea mai spectaculoasă dintre ele mi s-a părut St Canice cu turnul ei rotund, vechi de peste 1000 de ani. 

Am părăsit cam în grabă Kilkenny, adică alergând cât ne ţineau picioarele spre staţia de autobuz. Aşa ne-a trebuit dacă am pierdut noţiunea timpului căscând gura la frumuseţile din jur!
Castelul Kilkenny















Casa Rothe



Biserica St. Canice


Singura poartă medievală care se mai păstrează



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...