sursa |
Fata şi-a scos căştile şi a ridicat ochii din monitor. Cineva bătea în uşă.
- Larisa, eşti? s-a auzit de-afară.
Cearceafurile patului de sus au foşnit. A sărit de pe scaun şi a alergat să deschidă.
- Băi, hai şi tu la chef!
O fată cu părul negru, tuns scurt şi buzele vopsite cu mult roşu se sprijinea cu mâna dreaptă de tocul uşii. La doi paşi de ea era un băiat slăbuţ, îmbrăcat în pantaloni largi, de rapper.
- Ce chef?
- E petrecere sus, la şase, ziua lu’ Mihai...
- Ăăă... La mulţi ani! îi zise Larisa băiatului.
- Ce prostuţă eşti! El e Paul, prietenu’ meu.
Cei doi şi-au strâns scurt mâinile. Bruneta vorbea repede, mâncând litere şi unind cuvinte.
- Nu vreau să stai singură. E sâmbătă seara, ce dracu’...
- Laura, nu sunt singură. E şi Mira aici.
- S-a întâmplat ceva? întrebă o voce bărbătească din cameră.
- Mira?!? Mira, ce mai faci?
Laura a făcut un pas înăuntru, râzând. Larisa a oprit-o cu un gest ferm, apoi a ieşit afară şi a tras uşa după ea.
- Potoleşte-te, mă... Ăla e Vasi, iubitul ei!
- Şi tu stai pe capul lor, le strici seara?
Fără să mai aştepte răspuns, Laura a prins-o de mână şi a pornit spre capătul coridorului. Larisa şi-a dat ochii peste cap dar a urmat-o fără să se împotrivească.
În faţa liftului de la şase, se întindea o baltă maronie, urât mirositoare. Un neon mic, aflat în partea cealaltă a coridorului, lumina slab pereţii şi uşile din placaj deschis la culoare ale camerelor căminului. Pe pervazurile ferestrelor şi pe lângă calorifere erau înşirate cutii goale de pateu, pline ochi cu mucuri de ţigară. Un tip se pişa în ghiveciul unui ficus. Dinspre mijlocul coridorului se auzea o melodie spaniolă, ritmată. Băieţi şi fete, cu pahare de plastic în mâini, fumau în faţa unei uşi deschise. Condusă de Laura, Larisa a ajuns în faţa unui băiat înalt, tuns chilug, care stătea rezemat de perete şi bea Ursus din cutie.
- Bine ai venit! o întâmpină el, deschizând larg braţele.
- La... mulţi ani! Scuze că dau buzna aşa.
- Măi, adu-mi aminte de tort, da? Pe la un două, îi şopti Laura în ureche şi intră în cameră, urmată de Paul.
- Eee, nu-ţi face griji, aşa-i la party-uri. Ce bei? întrebă Mihai, zâmbind în continuare.
- Larisa, să nu mă uiţi! a strigat încă o dată Laura şi apoi a dispărut undeva, în dreapta camerei.
- Ăăă... Ai vin? zise Larisa, uitându-se după prietena ei.
- Cum să nu! Vino cu mine.
Mihai a străbătut cu paşi mari holul îngust al camerei de cămin şi s-a oprit la barul amenajat pe un birou. Larisa l-a urmat, uitându-se în jur. Parchetul era murdar, pe paturile aşezate pe lângă pereţi se înghesuiau cei obosiţi şi amorezii, într-un colţ cinci oameni discutau aprins iar în mijloc era ringul de dans. Laura şi Paul se sărutau, îngrămădiţi pe un colţ de pat. Mihai i-a întins un pahar de plastic plin cu vin roşu şi a dispărut în mijlocul grupului din colţ.
Larisa a oftat şi s-a îndreptat spre un taburet mic, aliniat cu dulapul din hol. S-a aşezat, şi-a aprins o ţigară şi a luat o gură de vin.
- Scuze, ai idee ce oră e? a întrebat-o un băiat brunet. Stătea destul de aproape de ea, rezemat de dulap.
Larisa şi-a verificat ceasul metalic de la încheietura mâinii drepte.
- Unu patruşcinci!
- A, mersi! Eşti colegă cu Mihai?
- Nu chiar. Tu?
- Coleg de liceu! Majoritatea suntem.
Un băiat pirpiriu s-a oprit în dreptul lor să dea noroc cu brunetul. Apoi a măsurat-o pe Larisa din cap până-n picioare şi l-a bătut pe umăr, în timp ce cu cealaltă mână desena un OK mare în aer.
- Scuze, de obicei nu sunt chiar aşa, se grăbi să zică interlocutorul fetei, ducându-şi mâna la frunte.
- Cine, colegii? Cum să fie... petrecăreţi?
Larisa i-a zâmbit cu toţi dinţii, arătându-i doi băieţi care se întreceau să termine o sticlă de Stalinskaia.
- Proşti! Sau petrecăreţi! N-o să mă crezi, da’ până anul trecut nici unul dintre...
- Oiţe, o oiţă, două oiţe, trei...
Lângă piciorul drept al fetei, stătea îngenuncheat un băiat cu părul lung. Îi studia cu atenţie şosetele verzi, cu buline galbene. Număra bulinele, atingându-le cu degetul. Nasul lui era aproape lipit de blugii ei.
- Hei, ce faci? l-a scuturat Larisa. Am plecat în grabă din cameră, adaugă apoi, roşie în obraji, trăgându-şi picioarele încălţate în papuci de plastic sub scaun.
Pletosul se sprijini cu o mână de genunchiul ei, ridică capul şi îi zâmbi larg dar nu zise nimic.
- Băi, lasă fata în pace! interveni băiatul de lângă dulap. Apropo, eu sunt Sorin! adaugă şi întinse mâna.
- Şi tu eşti creaţă! Oiţă, oiţa mea creaţă, exclamă pletosul, îmbrăţişând picioarele fetei şi punându-şi capul pe genunchii ei.
- Larisa, strigă ea, ridicând ambele mâini în aer şi uitându-se în jos.
- Frate, tu n-auzi? Du-te-n altă parte...
Sorin l-a luat de după umeri şi l-a desprins de fată.
- Ăsta ce-o fi băut? întrebă ea, râzând în hohote.
- Ce-o fi consumat, mai degrabă...
Sorin îl ridicase în picioare şi îl ghida încet spre centrul camerei.
- Îl ştii? vru să afle Larisa.
- Nu, p-ăsta nu... După cum îţi ziceam, în liceu, colegii mei erau băieţi cuminţi, continuă el, trecându-şi mâna prin păr. Nu beau, nu fumau...
- Uite valul, vine valul, sunt pe val, ueaaa... Flic, fleoşc, flic, fleoşc! incanta băiatul cu plete. Se aşezase pe parchet întins pe spate, cu picioarele chircite în aer, capul ridicat şi mâinile sub ceafă. Se legăna uşor, fără să bage de seamă că oamenii care dansează pe „Let’s twist again” îl lovesc, din când în când, cu picioarele.
- Acum toţi suferă de sindromul fugii de acasă, încheie Sorin, zâmbind.
Larisa s-a uitat la ceas şi s-a ridicat de pe scaun. Laura era tot cu Paul, dansau strâns îmbrăţişaţi pe „Lady in Red”. Fata şi-a făcut loc printre dansatori până la ei şi a bătut-o pe umăr:
- Băi, mai mergem să luăm tortul?
- Ăăă... A,da, hai!
- Auzi, da’ de ce e musai să îl scoatem acum?
- Păi, e cadoul nostru, din partea grupei. E frumos, l-a făcut mama unei colege la Radisson, unde lucrează, zise Laura, încercând să-şi menţină echilibrul fără a călca băiatul care se legăna în continuare, întins pe jos. Tu ai cumva un cuţit mai mare?
- Mmm, parcă da... Mă duc să ţi-l aduc. Ah, la dracu! înjură Larisa şi îşi scutură piciorul.
Paharul cu bere se rostogolise spre mijlocul camerei, lăsând în urmă o dâră de lichid gălbui. Mihai a apărut imediat cu o lavetă şi a şters pe jos. Fata şi-a cerut scuze.
- Nu-ţi face griji, aşa-i la party-uri, zise el, zâmbind forţat.
Când au trecut pe lângă dulap, Sorin a prins-o de braţ.
- Vreţi să v-ajut cu ceva?
- Sunt slab, coaie! Sunt uscat, vai de pula mea, tre’ să iau suplimente, îi spuse un tip pătrăţos prietenului lui şi intră în grabă în cameră, dărâmând un pet desfăcut, pe jumătate plin cu vin.
- Pe mine nu, poate pe ea că se duce după tort, râse Larisa, arătându-i-o pe Laura care fugise înainte.
Fata a intrat tiptil în cameră, lăsând uşa deschisă. Înaintând încet în întuneric, s-a apropiat de rafturile aşezate pe frigider şi a întins mâna spre tacâmuri. Ţinea ochii închişi şi cerceta cu palmele ustensilele din cutie. O siluetă ezitantă a apărut pentru o clipă în cadrul uşii. Cuţitul era acolo, învelit în teaca lui de plastic. L-a luat şi a ieşit repede, încuind după ea.
- Oiţă! s-a auzit un glas plângăcios din cameră şi cineva a încercat clanţa dar fata era deja în lift. Au urmat un ţipăt subţire de femeie, nişte dumnezei mai groşi, de bărbat, şi o bufnitură înfundată. Uşa camerei s-a deschis încă o dată. Vasi l-a îmbrâncit pe pletos, urlând:
- Fute-te-ar pământu’ să te fută de pervers! Dacă te mai prind p-aci, te toc, mă, auzi?
Larisa s-a întors la petrecere. Laura aşezase ceremonios tortul în formă de piramidă pe un birou gol. Cineva oprise muzica, altcineva făcea poze cu un DSLR, câţiva invitaţi îşi scoseseră telefoanele şi încercau să se imortalizeze în selfie-uri cu tortul, uneori şi cu Mihai. Ajutat de Sorin, sărbătoritul a adus mai multe farfurii şi tacâmuri de plastic, două sticle de şampanie, încă un pet de Cola. Au stins luminile şi au aprins artificiile aşezate în pahare de sticlă, de jur împrejurul platoului. Larisa i-a dat cuţitul lui Mihai.
- Cum să-l tai? întrebă el, scărpinându-se în cap.
- Cu grijă! râse o fată şi îi molipsi pe toţi.
- Băi! A venit poliţia, am văzut io maşina! strigă un băiat din cadrul uşii. Vedeţi, ăia care staţi pe naşpa, plecaţi că aţi belit-o...
Petrecăreţii s-au uitat unii la alţii îngrijoraţi. Grupul compact de lângă tort s-a împrăştiat în toate colţurile camerei. Fetele îşi cautau genţile, băieţii cheile.
- Nasoală treabă...
- Eu plec, la mulţi ani încă o dată, Mihai! îi zise o blondă sărbătoritului şi îl pupă pe obraji.
- Pa, ne vedem, strigă un altul în timp ce ieşea pe uşă.
- Staţi măi, şi tortul? întrebă Mihai, frământându-şi mâinile.
- Cheamă-ne mâine, la un after-party, şi-l mâncăm.
- Eşti ok, Mihai? vru să ştie Laura.
- Nu-ţi face griji, aşa-i la party-uri, zise el, aşezându-se pe un scaun, cu capul sprijinit în palme.
- Ai aprobare pentru chef, nu? continuă ea.
- Da, numai că tre’ să fac curat până mâine la amiază, oftă Mihai.
- A, atunci e bine! Noi am fugit, te pup, a aruncat Laura şi s-a îndreptat spre uşă. Pa, Larisa, vorbim!
Înainte să iasă din cameră, Paul a dat noroc cu băieţii, apoi a salutat-o pe fată. Larisa a luat cuţitul murdar de pe birou şi s-a îndreptat spre ieşire.
- Te-aş ajuta, dar eu stau pe naşpa aici... Fug, ne mai vedem! zise ea, ridicând din umeri.
Sorin şi-a luat geaca de pe cuier şi a urmat-o. Înainte să iasă, s-a oprit şi a întors capul spre Mihai:
- Te-ajut?
Când poliţiştii de proximitate au ajuns la şase, holul din faţa liftului era pustiu. Pe coridorul semi-întunecat, un băiat cu plete şi haine largi, stătea aşezat turceşte, lângă un morman de pet-uri de bere goale şi cânta încet, legănându-se cu braţele larg deschise:
- Valurile fac flic, fleoşc. Flic, fleoşc. Oiţele sunt pe mal. O oiţă, două... Flic, fleoşc. Uite valul, vine valul, sunt pe val, ueaa...
Proză publicată în Antologia IDC 2014.
0 comments:
Trimiteți un comentariu