Anul ăsta am decis să sărbătorim sfântul Andrei şi 1 Decembrie departe de Bucureşti. Cum citisem pe net, cu câteva zile în urmă, că în Sibiu s-a deschis un târg de Crăciun, am fost atrasă imediat de această destinaţie. Un al doilea motiv ar fi că, de când îl avem pe Klaus preşedinte, Sibiul a devenit un loc care trebuie văzut pentru a afla dacă lucrurile sunt, într-adevăr, aşa de bine organizate pe cât ni s-a spus în ultima vreme.
Am stat strâmb şi am cugetat drept, m-am informat şi am decis că cel mai bun mijloc de transport ar fi autocarul. Nu de alta, dar drumul durează tot 5 ore (ca şi cu trenul), autogara e la doi paşi de casă şi biletul e cu 30% mai ieftin. Groaznică călătorie, apropo! Abia aştept să fiu fericita posesoare a unui carnet de conducere. Am plecat sâmbătă la 12 din Bucureşti şi ne-am întors luni seara, pe la 9. În total, am stat vreo 11 ore în autocar şi vreo 45 în Sibiu. Îţi vine să zici că-i păcat că avem locuri frumoase în ţară, la cât de greu e să te mişti dintr-o parte în alta.
Cazarea, găsită în ultima clipă pe booking, purta un nume paradisiac - Hotel Eden, o pensiune foarte drăguţă dar un pic cam departe de centru. Noroc cu taxiurile şi cu distanţele mici fiindcă nu am prins vreme frumoasă. A plouat şi a bătut vântul aproape tot timpul. Poate de aceea, am petrecut mai liniştit în bodegile în care ne opream pentru prânz sau cină. Prima a fost Frieda, un local ataşat unei pensiuni care ne-a oferit mâncare bună la preţuri prietenoase. A doua zi, am încercat ceva mai pompos - restaurantul Weidner, situat chiar în Piaţa Mare, iar înainte de plecare ne-am întors la tradiţiile noastre româneşti, pentru o ciorbă cu perişoare la Crama Sibiană. Am mâncat multe ciorbe: gulaş, ciorbă de pui şi de porc rădăuţeană, ciorbă de perişoare, dulciuri şi, în ultima seară şalău cu piure.
Oraşul l-am găsit cochet, pregătit pentru ziua naţională. Nu ştiu dacă şi în alte părţi a fost aşa dar, aici, am avut senzaţia unei reînvieri a mândriei de a a trăi în România. Să fie de bine, să fie de rău? Vom vedea. Steagurile erau nu numai pe stâlpii de pe stradă ci şi pe pereţii caselor sau la bordul maşinilor. Nu îmi mai aminteam prea multe din prima mea excursie aici, (s-a întâmplat demult, tocmai în 2007) aşa că m-am bucurat să descopăr clădirile vechi din centru, pasajele înguste şi străduţele în scări. Îmi place foarte mult arhitectura caselor din partea asta a Transilvaniei chit că porţile înalte, în spatele cărora nu văd nimic, mă enervează şi îmi stârnesc curiozitatea.
Ca să vedem Sibiul de sus am ales să urcăm în turnul bisericii evanghelice din Piaţa Mare, ceea ce s-a dovedit o adevărată aventură. Mai întâi, m-am panicat la vederea scărilor. Aveau spaţiul dintre trepte liber şi, pe măsură ce urcam, hăul de sub mine creştea. La coborârea din turn, am găsit uşa închisă. Cineva ne zăvorâse în locul în care sunt păstrate lespezile de mormânt ale primarilor din ultimii 500 de ani. Nu ştiu dacă şi oasele sunt aici, dar nu e cel mai plăcut loc din lume. Ca să ieşim a trebuit să sărim un gard metalic iar când i-am anunţat pe cei care se ocupau de vizitatori că au o problemă, ne-au tratat de parcă pătrunsesem acolo prin efracţie. Mi-am adus aminte de lucrul bine făcut care nu e întotdeauna aşa. Adică cum să închizi tu uşa turnului fără să verifici dacă mai e cineva sus? Cucoana blondă şi arţăgoasă, care ne-a luat la trei păzeşte, ne-a spus că nu aveam voie sus fără însoţitor. Ok, atunci de ce nu pui niciun afiş şi laşi uşa de acces larg deschisă?
Târgul de Crăciun din Piaţa Mare e drăguţ dar îi lipsesc ornamentele care m-au fascinat în Viena. Găseşti, în schimb, langoşi, vin fiert, plăcinte, ciorapi şi mănuşi de lână. briz-briz-uri, jucării de lemn... Dar câte nu găseşti. În mijloc, au instalat un tren de jucărie şi un carusel pentru copii iar la poarta târgului, tot pentru cei mici, aşteaptă o trăsurică, trasă de ponei.
Partea culturală e excursiei am petrecut-o în Brukenthal unde pentru 20 de lei de expoziţie am vizitat Galeria de Artă Europeană (cu picturi frumoase dar neinteresante pentru mine - îi prefer pe realiştii secolului XIX, XX, flamanzilor şi italienilor de mai devreme) şi "Aurul şi argintul antic al României", o expoziţie temporară unde doritorii pot vedea o grămadă de obiecte frumoase din Antichitatea ţării noastre. Despre ea, voi povesti mai multe într-un alt articol.
0 comments:
Trimiteți un comentariu