"Ăăă... asta e uşa? Da, parcă uşa mea e... Şi cheia? Unde dracu' am pus cheia?"
Maria scotoceşte febril prin buzunarele genţii negre. Nu e prea îndemânatică la ora asta. Din buzunar cad pe rând o brichetă, un ruj şi telefonul. Zgomotul răsună puternic pe culoarul întunecat al căminului.
"La dracu! La dracu! La dracu! Sper că nu am pierdut-o!"
În sfărşit, degetele ei ezitante nimeresc conturul familiar al cheii. O scoate cu grijă, o pune în buzunarul paltonului şi se apleacă după lucrurile căzute. Capul îi e greu, se mişcă încet, în reluare, de parcă visează.
"Hmmm... poate e mai sigur să mă ghemuiesc. Măcar aşa, dacă îmi pierd echilibrul, nu cad prea de sus..."
După încă 5 minute de manevre caraghioase reuşeşte să intre în cameră. Colegele au adormit demult. Aprinde lumina în baie şi se duce să se schimbe. Acolo nu sunt scaune dar pătratul ceramic al duşului pare un punct de sprijin potrivit. Închide cu grijă uşa şi se aşează în duş. Capul îi vâjâie şi stomacul îi clocoteşte ameninţător.
"Dacă o să supravieţuiesc nopţii ăsteia, nu mai beau în viaţa mea atâta..." îşi promite fata împleticit, cu seriozitatea profundă pe care o au, de obicei, oamenii după prea multe pahare de alcool.
Au trecut deja 2 luni de la începerea facultăţii. Maria s-a împrietenit cu colegele de cameră şi şi-a regăsit vechi cunoştinţe din liceu. De la primele află lucruri interesante. Sunt mai mari, se implică în proiecte de voluntariat, învaţă bine şi încep să fie interesate de job-uri. Cu ceilalţi iese în cluburi de câteva ori pe săptămână şi experimentează traiul boem. Pentru ei toţi, asta e toamna fugii de acasă.
Mariei îi place viaţa asta. Părinţii sunt departe - nimeni nu o bate la cap să înveţe, nimeni nu controlează ora la care se întoarce acasă. Are mai mulţi prieteni ca niciodată. Se simte frumoasă când îşi creionează ochii cu negru, sexi când îşi pune un decolteu mai provocator. Dacă bea niţel mai mult iese din găoacea ei de timidă şi poate purta conversaţii mulţumitoare cu oamenii. Oricum, toţi beau niţel mai mult în grupul lor. Îşi cheltuie banii primiţi de acasă pe bere ieftină şi pachete de ţigări. Mâncarea? Ce se nimereşte: o şaorma, merdenele sau pateu la cutie de la magazinul din colţ. Când cineva rămâne fără bani, grupul îl susţine până la următorul pachet. Când se primeşte mâncare de acasă e sărbătoare.
Din când în când mai trece şi pe la şcoală: îşi mai ia o notiţă, mai copiază un curs. Cu toate astea simte că locul ei nu e acolo. Facultatea teoretizeză prea mult. Chiar şi materiile care îi plăceau în liceu sunt acum înecate în axiome şi demonstraţii aride. Maria vede facultatea ca pe un soi de vaccin: nu îţi place şi nu îi înţelegi prea bine rostul dar îl faci fiindcă aşa face toată lumea. "Şi apoi...ce altceva aş putea să fac? Trebuie să-mi ocup cumva timpul."
Revenind în prezent, adică în baia impersonală a camerei de cămin, Maria constată că un obstacol insurmontabil s-a interpus între ea şi locul în care tânjeşte să ajungă cât mai repede - patul. Bocancii noi, mândria ei de munţoman wanna be, nu vor cu nici un chip să se lase scoşi din picioare. Şireturile par a fi, de fapt, problema. Cu gradul de alcoolemie pe care îl are în sânge, desfacerea lor i se pare o operaţiune demnă de savanţii de la NASA iar biata Maria nu se simte în nici un caz savant.
"Oare Cati s-ar supăra dacă dorm cu boncancii în picioare?"
Cati, colega care doarme pe una din laturile L-ului din care face parte şi patul ei, a ales, din nişte motive greu de înţeles, să-şi pună perna în vecinătatea picioarelor Mariei.
"Hmmm... aş putea să le tai totuşi cu un cuţit. Sau cu forfecuţa de unghii..."
Nici una din variante nu pare prea bună aşa că Maria se hotărăşte la o a treia. După o jumătate de oră de opinteli şi înjurături în surdină reuşeşte, minune a fizicii, să-şi tragă boncancii din picioare fără a le desface şireturile. Transpirată dar fericită se strecoară în pat. A doua zi se va trezi la 12, ca de obicei...
0 comments:
Trimiteți un comentariu