Camere însorite şi bocanci cu ţinte - Petrecerea (II)

"M-am întors... Vă deranjează dacă mai stau puţin la calculator?"

Maria şi-a dat seama cam târziu că foşnetul cearceafurilor, care o făcuse să creadă că Mira şi Liviu nu dormeau încă, vestea un mic moment romantic ruinat, acum, fără drept de apel. Era clar că ei se aşteptau ca ea să stea mai mult la petrecere.

"Daaa... Sigur! Nici o problemă!" îi răspunse Mira cu un glas gâtuit.

"Pfuaii... Am comis-o!" îşi zise fata cu ochii pe cele 4 picioare care se foiau neliniştite în patul de sus. Îşi mai făcu de lucru vreo 5 minute la birou şi apoi stinse calculatorul. 

"Mi-a dat mesaj Laura că mă caută! Cred că mă mai duc vreo oră la petrecere, că nu am cum să scap de ea..."

Sus, cheful era încă în toi. La fel de bucuros ca atunci când o întâlnise prima oară, Mihai a îmbrăţişat-o cu putere. "Mersi că ai venit la ziua mea... Ce îţi dau de băut?" Suspectându-l că profită de ocazie pentru a strânge la piept cât mai multe mândre, Maria i-a cerut din nou vin. Laura era tot acolo unde o lăsase, monopolizată în întregime de Paul. Majoritatea invitaţilor ţopăiau euforici pe ringul de dans improvizat. Se simţea la fel de potrivită la petrecere ca o nucă în perete. Dar... ce putea să facă? Acum, trebuia să rămână...

Un scaun ferit, aşezat în colţul dinspre hol, i-a oferit soluţia salvatoare. Cu un pahar de vin într-o mână şi o ţigară aprinsă în cealaltă, Maria s-a transformat repede într-o persoană atât ocupată cât şi integrată. Mulţumită că a găsit un loc bun, a început să privească cu interes în jur. "Haha... probabil că aşa arăt şi eu la petrecerile noastre. Ca o curcă fără cap...". Curând a observat, de partea cealaltă a camerei, un tip care o privea cu interes. Stătea singur pe o margine de pat. Era drăguţ şi părea rezonabil de treaz. "Well... asta e doar o presupunere. Hmm... hai, totuşi, să-l declarăm nevinovat pân'la proba contrarie. Măcar, el e în stare să focalizeze.". 

Maria se prinse în jocul privirilor. Se uitau unul la altul, apoi se uitau în jur, apoi îşi căutau din nou ochii mustăcind zâmbete ori de câte ori vedeau, împreună, ceva amuzant. Cu toate că flirta regulamentar, simulând indiferenţa ori de câte ori era necesar, fata era din ce în ce mai încântată de situaţie. Firea ei aventuroasă şi romantică o făcea să fantazeze la un viitor triumf sentimental.

La rândul lui, George nu o scăpa din ochi pe bruneţica care apăruse de nu se ştie unde la petrecerea fostului lui coleg de liceu. Îi fusese milă de ea la început. Era clar că picase acolo fără voia ei şi, din cine ştie ce motive, trebuia să facă act de prezenţă încă o perioadă. Probabil că locuia în cămin. "Dăă... isteţule! Normal că locuieşte în cămin. Uite, are încă papucii de casă în picioare! Haha! Funny! Ce fel de fată vine la un chef în papuci? Şi ce privire speriată are!"

Dar cum papucii erau simpatici, şosetele păreau curate şi fata era clar drăguţă, George continuă să o studieze. Între timp îşi găsise un scaun şi părea că începe să se simtă mai în largul ei. Ba chiar dădea impresia că se distrează destul de bine urmărindu-i pe ceilalţi. Curând, s-a simţit analizat la rândul lui. "Ia să vedem donşoara... câte secunde durează până pleci ochii?!?".   Fata i-a susţinut privirea, fără să clipească. În câteva minute, flirtau în toată puterea cuvântului. El, cel puţin, fiindcă ea îi părea cam năzuroasă. "Ofof... Păpuşica e cu nasu' pe sus!" Provocarea nu putea fi refuzată. Dar cum să facă să intre în vorbă cu ea? Mihai nu era pe aproape să le facă cunoştinţă şi, oricum, lui George nu i-ar fi plăcut să recunoască că are nevoie de ajutor la agăţat fete. Şi totuşi... observându-i zâmbetul un pic ironic avea presimţirea urâtă că va fi luat peste picior, mai ales că ideea care îi venise era destul de stupidă. "Eh... well... măcar dacă râde de mine, nimeni nu va observa." îşi zise el în timp ce se ridica în picioare.

"Ups... se ridică... Oare va veni la mine? Ce să îi zic? Dacă mă înroşesc?" Tipul se apropia. Maria îşi aprinse nervoasă o altă ţigară dar băiatul trecu pe lângă ea şi ieşi afară. "Hai mă... ce naiba! Şi eu care credeam că mă place! La dracu... Nici la asta nu mă pricep." Nici nu îşi termină bine vorba şi îl văzu din nou. Se rezemase de dulapul lângă care stătea ea şi studia mulţimea. "Hehe... welcome back, frumuşelule!" îşi zise Maria. În sinea ei, jubila de încântare. Nu numai că era drăguţ (între timp, apucase să îl vadă mai bine) dar o şi plăcea. Ce alt motiv ar fi avut să se aşeze acolo, pe culoarul strâmt, ca să fie călcat în picioare de cei ce veneau sau plecau de la chef? "Dacă mişcarea lui e atât de cusută cu aţă albă, îmi pot da şi eu în petec." se gândi ea.

"Auzi... n-ai cumva un ceas?"

"Da, desigur, cum să nu! E 1 jumate! Cum ţi se pare cheful? Văd că eşti cam singurică pe-aici... Apropo, eu sunt George!"

"Mersi... Maria, îmi pare bine! Da, am ajuns aici din întâmplare şi mai tre' să stau puţin dar nu e aşa de rău. Nici tu nu pari că te distrezi foarte bine."

"Ah, e ok. Eu mă distrez da' aşa... mai liniştit. Acum m-am ridicat un pic în picioare că mi se pare mai comod să stau aici. Ăăă... e mai mult spaţiu. Nici oamenii de-aici nu sunt aşa de zurbagii tot timpul. Am fost colegi de liceu - îi ştiu bine. Părinţii îi ţineau prea din scurt ca să înveţe şi, acuma, se bucură că au scăpat."

"Şi pe tine... nu te ţineau din scurt?" îl întrebă Maria, mascându-şi cu greu un zâmbet în momentul în care George era cât pe ce să fie luat pe sus din locul lui comod de un tip foarte grăbit să iasă pe hol

"Nu chiar. Ai mei au avut mai multă încredere în mine. Auzi... nu vrei să ieşim afară, să vorbim? E cam multă gălăgie aici."

Maria şi George au mai stat de vorbă vreo 2 ore pe holul căminului. Din când în când, câte un coleg de-al lui trecea pe lângă ei pe 3 cărări, se oprea, o studia pe Maria şi apoi schiţa un generos semn de OK în direcţia lui George. Băiatul părea sincer jenat de situaţie. Asta a cântărit în favoarea lui, la sfârşitul serii, când i-a cerut numărul de telefon.

Camere însorite şi bocanci cu ţinte:
I. Aiurita
II. Haos
III. Petrecerea (I)

IV. Petrecerea (II)

V.Șuetă de sesiune