#
Pe un stâlp de iluminat stradal o foaie A4 învelită într-o ţiplă de plastic pe care scrie cu o literă de-o şchioapă "MUNŢII NU!" îmi trezeşte în suflet ceva din patriotismul școlăresc de odinioară. Lângă mine stă o familie tânără (el, ea, un copil de 2 ani) şi bunica. Adulții scandează alături de ceilalţi manifestanţi. Din când în când, puştiul ritmează protestul suflând puternic în fluieraşul portocaliu pe care îl poartă la gât. "Aşa, agitator mic de mase ce eşti!" îl laudă tatăl.
#
Ajungem pe Elisabeta tocmai la timp pentru occupy-ul autohton. Oamenii vin dinspre Universitate scandând "Uniţi, salvăm Roşia Montană!". Strada se umple într-o clipă. Toată lumea bate ritmul marşului cu tobele sau peturile. Ca la un semn nevăzut, mulţimea se opreşte şi se aşează pe jos. 2 băieţi, care stau fix în faţa cordonului de jandarmi, îşi scot cutia de table şi dau câte un zar. E mai ales pentru show, evident, dar are efect. Lumea sare să facă poze, jandarmii zâmbesc amuzaţi. În cele din urmă până și protagoniștii se relaxează suficient de mult încât să înceapă să joace pe bune.
#
La protest, duminică seara pe 8 septembrie. Mergem odată cu valul. În coadă, unde suntem noi, lipseşte o portavoce pentru a ne organiza. La un moment dat, un băiat din faţă face drumul invers şi ne impulsionează un pic. Apoi îl strigă pe Victor și îi șoptește ceva. Foarte aproape de ei, un jandarm se opreşte şi el; apleacă capul să audă. Nu cred că o face în interes de serviciu ci pur şi simplu din instict: când 2 oameni se pun la sfat tragi şi tu cu urechea să vezi ce se întâmplă. Băiatul cu portavocea îl observă, se uită urât la el şi îl trage pe Victor mai departe. Bietul jandarm are, pentru o clipă, exact faţa aia a tocilarului pe care colegii mai cool îl ignoră în clasă. Apoi îşi ia seama şi pleacă mai departe.
#
Un pic mai târziu, dezertăm de la protest la metroul din Obor. Cu noi alţii, vreo 30. Intrăm bătând ritmul din pet-uri. La Obor, la Victoria dar şi în metrou răsună scandarea "Uniţi, salvăm Roşia Montană...". La început, mulţi oameni se uită la noi ciudat. Apoi, atmosfera se dezgheaţă. Pe peronul de la Victoriei, mulţi zâmbesc şi încep să aplaude.
#
Tineretului, în a treia duminică de protest. Pe uşa unui restaurant din apropiere iese în fugă un chelner îmbrăcat impecabil. În mâna stângă ţine o oală imensă iar în dreapta o lingură la fel de mare. Bate ritmul marşului de câteva ori în uralele mulţimii apoi fuge zorit înăuntru. Probabil avea clienţi...
#
Ne revărsăm din nou spre Universitate. Rondul e plin, aşa cum nu l-am văzut niciodată. Poliţia ne somează să circulăm mai repede ca să nu blocăm şi alte străzi. Oamenii vin şi își găsesc loc care pe unde pot. Undeva, în centru, îi zăresc pe Eugen David şi pe ceilalți roșieni. Se aşează pe jos, în cerc, stau de vorbă şi îşi masează picioarele. Uitându-mă la ei, simt parcă toată oboseala și frustrarea atâtor ani de chin...
#
Prin Pantelimon în a patra duminică de protest. În fața unei porți stau un tip pe la vreo 50 de ani și o duduie nițel mai tânără ca el. Se uită după protestatarii care chiuie la vreo 15 metri mai în față. Deodată tipul se întoarce hotărât spre casă și fluieră lung și puternic, ca pe stadion. Un al treilea cap - nu-mi dau seama dacă e femeie sau bărbat - apare la fereastră.
"Mergem!!"
"Mergem?" se miră capul."Unde?"
"La Universitate!"
"Ce să facem acolo?"
"Să-i dăm jos...mama lor!... Traian Băsescu, mânca-l-ar pământul!!!"
0 comments:
Trimiteți un comentariu