Un început de zi
obișnuită. Fac ochi. E mult spus, pentru că sunt încă la faza de bâjbâit cu
mâinile pe sub pat după ceasul deșteptător. Pe care, nimic neobișnuit, nu l-am
auzit nici azi... În sfârșit îl găsesc. Ah! E deja 10?!?ZECE?!?
Buff!!! De data asta reușesc
să cad din pat în toată splendoarea și măreția mea. La dracu... iar am întârziat
la serviciu. Nu știu ce să fac mai întâi. Să sun? Să mă îmbrac și să mă
teleportez până acolo (de preferință direct în birou, departe de ochii critici ai șefului) ?!? Mă hotărăsc pentru a doua variantă așa că sar în
picioare și încep să sprintez prin casă. Din nefericire, primele 10
minute sunt total ineficiente pentru că nici nu mă ridic bine și reușesc să
intru cu nasul în peretele din fața mea, nimerind fix pe lângă ușa care-mi era,
de fapt, ținta. Celelalte 9 minute mi le petrec înjurând printre dinți de
durere, respectiv evaluând stricăciunile produse moacei mele de coliziunea
frontală mai sus menționată. În sfârșit! După o jumătate de oră reușesc să plec
și eu.
Mă gândesc.... Oare asta
să fie ZIUA?!? Voi reuși să fiu concediată pentru prima oară în tânăra mea
viață?!?
Urmează monotonia
obișnuită... trecutul străzii pe roșu, porția de înjurături primite de cu
dimineața de la maniacii ăștia de șoferi bucureșteni, metroul care vine după
cinșpe minute... Într-un final apoteotic reușesc să ajung și eu la firmă. Am un
maare gol în stomac. Programul a început deja de două ore. "Uite ăsta e un
moment în care mi-aș dori să fiu Omul Invizibil" mă gândesc... Îmi iau cea
mai spășită mutră posibilă și intru... Toată lumea e lipită cu nasul de
calculator, nimeni nu mă bagă în seamă. Ufff.Ce ușurare! Am scăpat și de data
asta... Reușesc să ajung în siguranță la locul meu și, ca de fiecare dată, îmi
promit solemn că "De mâine NU MAI FAC"
08 iulie 2006
0 comments:
Trimiteți un comentariu