Neptun, la graniță cu Jupiter


Marea... prima oară pe anul acesta. S-a nimerit să ajungem altundeva decât în Vamă – singura stațiune românească pe care o știu cât de cât bine. Stăm în Neptun, de fapt în Neptun la graniță cu Jupiter după cum ne spune recepționera de la Pensiunea Soarelui, un grup de clădiri galbene și portocalii aflate pe o străduță într-o margine de drum principal. Camera, decorată în nuanțe de verde, e destul de mare și curată dar nici pe departe la fel de primitoare ca în imaginile de pe site. Prețul: 170 de lei pe noapte. Avem, ce-i drept, frigider, wifi și aer condiționat iar plaja este la 5 minute de mers pe jos. Camerele sunt închiriate mai ales de familii tinere, cu copii mici. În curte, multe uscătoare de rufe pline cu prosoape și costume de baie. Pe jos, jucării de plastic. Din când în când liniștea după-amiezii de vară este întreruptă de plânsul unui copil. Sunt transportată înapoi în timp, într-o altă vară călduroasă de acum vreo 20 și ceva de ani, când și eu eram un brotac plângăcios care se juca cu lopățele de plastic și mergea cu părinții la mare.

Senzația de deja-vu se amplifică când mergem la masă. Foarte aproape de pensiune e un restaurant – "Crama Murfatlar", o clădire mare cu uși masive din lemn și geamuri-vitralii care ar putea ușor găzdui 3 nunți concomitent. Înăuntru și pe terasă, mesele sunt acoperite cu pânze albe și șervete roșii, brodate. Senzația că am fi luat nu trenul de București - Mangalia, ci o mașină stranie care ne-a trimis înapoi în timp, undeva în anii de glorie ai comunismului, se amplifică. La ora 3, când ne facem drum într-acolo, locul e pustiu. După ceva căutări găsim o singură masă ocupată la care se cinstea, din câte ne-am dat seama, personalul. Cu toate că perspectivele nu par prea încurajatoare, foamea ne convinge să rămânem. Spre uimirea noastră, servirea e promptă și mâncarea bunicică deși prețurile sunt comparabile cu cele din București: 8-10 lei ciorba, 12 lei omleta cu de toate, salata de roșii – 8 lei, etc… Doamnele chelnerițe poartă uniforme: cămăși albe și fuste negre - scurte, scurte. Omleta ne cucerește așa că ne întoarcem aici și a doua zi, pentru micul dejun. Prezentul se îmbie armonios cu trecutul... 
Următoarea oprire: plaja, nu e foarte departe dacă afli din timp ce parcări de hoteluri trebuie să traversezi ca să ajungi mai repede. Se pare că pe undeva, prin apropiere, e și reședința de vară a lui Ceaușescu moștenită acum, presupun, de actualul președinte. Nu cercetăm subiectul - azi nu suntem turiști ci oamenii plajei... pe care o și găsim în curând. 

Primul sentiment - entuziasm maxim.. Apa albastră se contopea cu cerul pe linia orizontului, nisipul se lipea în mod plăcut de picioare. Totul era perfect... Apoi am început să observăm că pe plajă sunt cam multe șezlonguri, că la terase vecine muzici diferite, date la maxim, ne rup urechile, că e cam greu să găsești un loc în care să îți trântești prosopul. Există, totuși, și semne bune. Un nenea care sparge din greșeală o sticlă de bere își oprește clanul ca să curețe  urmele infracțiunii. Reușim să ne găsim un colț mai liniștit pentru a ne deda, cu entuziasm, lenevitului la soare alternat cu reprize de scăldat. La țărm sunt multe pietre dar, după ce strângem din dinți și mai înaintăm vreo 5-6 metri în mare, dăm de o porțiune cu nisip fin. Panta nu este abruptă așa că zona de scăldat e destul de extinsă chiar pentru novici în ale înotului ca mine. 

Seara găsim pe plajă, spre Olimp, o bodeguță nepretențioasă în care să mâncăm. Se numește "Paradisul pescarilor" și e printre puținele localuri de aici unde atmosfera nu e animată de muzici sălbatice ci de forfota meselor pline. Gust pentru prima oară guvizi (buuni) și o tocăniță de pește care nu mă convinge neapărat. Ne întoarcem aici și a doua seară dar găsim lucrurile un pic schimbate. Bodeguța este învelită intr-un cearceaf de plastic menit să protejeze clienții (pe cât se poate) de zgomotul venit dinspre clubul deschis, peste noapte, "în vecini". Într-adevăr, de-alături, răsună muzică de bumți-bumți. Lângă barul părăsit vineri seara s-au teleportat astăzi, direct pe nisipul plajei, câteva măsuțe joase asortate cu canapele albe, pe care stau băieți geluiți sau rași în cap și fete cu pantaloni scurți și platforme înalte. Nimeni nu pare să socializeze (la zgomotul de-acolo e greu, probabil, să îți auzi și gândurile) cu altceva decât telefonul mobil. 

Plimbarea de seară prin târgușorul animat de oameni și felurite distracții e un fel de vizualizare a României pe scurt. Vile înconjurate cu garduri înalte stau alături de bodegi unde se cântă romanțe optzeciste, mașini de colecție sunt parcate lângă șarete în care turiștii se pot plimba romantic printre stațiuni, standul de fructe e pus între taraba cu ciorapi și mașina de înghețată. E un soi de talcioc vesel, fără clasă și pretenții. Cu toate acestea, plaja e curată. La fel și stațiunea. Găsești locuri pentru toate gusturile iar oamenii par și ei, încet - încet, să evolueze spre mai bine.

0 comments:

Trimiteți un comentariu