Paris - Fragmente de jurnal

3 aprilie 2013

E în jur de ora 11 (ora Bucureștiului) și, lucru neobișnuit pentru mine, sunt trează de vreo 4 ore și jumătate. Ba încă am și ațipit nițel, ca de după amiază.

Avionul plutește pe un cer albastru, luminos, deasupra unei mări compacte de nori. Probabil că la sol plouă și e mohorât. Așa era în București când am plecat de acasă.

Abia ajunsă aici, pe scaunul meu de lângă fereastră, m-am liniștit. Până acum părea că am toate șansele să pierd avionul. În primul rând, centrala Speed Taxi nu-mi recunoștea numărul așa că a trebuit să petrec 5 minute repetând datele de contact și adresa, apoi am prins din plin traficul infernal de la 7 dimineața și, cireașa de pe tort, la depunerea de bagaje pentru check-inul online era o coada imensă.

Dar cum și lucruri bune se întâmplă, iată-mă aici, în zborul Tarom de 9 jumătate, meditând la următoarea frază pe care o voi scrie și digerând alene cea mai groaznică omletă pe care am mâncat-o vreodată – cu miros îndoielnic și gust de carton pe care l-am regăsit, de altfel, și în cafea. Noroc că în același pachet cu omleta exista și varianta continentală a mic-dejunului: o inofensivă chiflă cu unt, gem de caise și salată de fructe. Astea ar trebui să mă țină relativ sătulă pentru următoarele 2-3 ore.

Ca paranteză – acum am observat că și domnul de lângă mine, francez în jur de 60 de ani și fan al lui Stephen King scrie. Oare despre ce?

13:00 (ora 14 în România)

La capătul din aeroportul Charles de Gaule al lui RER B, așteptând ca trenul să plece. Pe banca paralelă cu cea pe care stau eu o negresă drăguță, îmbrăcată elegant, își schimbă pantofii cu toc cu o pereche de bocanci comozi. Înainte să-i încalțe își trage în picioare o pereche de șosete albe, scămoșate. Pantofii sunt înveliți apoi într-o pungă de plastic și dispar în geanta încăpătoare.

În altă ordine de idei, urăsc Charles de Gaule, aeroportul mamut. M-am rătăcit fiindcă mi-a fost greu să pricep că trebuie să iei trenul (în același terminal) pentru a-ți recupera bagajele iar acum constat că trebuie să mergi cu RER-ul o stație pentru a ajunge la alt terminal. Apoi, în timp ce mă pierdusem sau poate tocmai din cauza asta, am  uitat codul de deblocare al telefonului. L-am nimerit din ultima încercare – lucky strike -  căci altfel nu aveam nici o șansă să dau de soră-mea. După ce m-am plimbat vreo jumătate de oră prin aeroport am nimerit stația de RER/TGV. Până în Paris prețul biletului e de 9.5 Euro (aeroportul se află în zona 5). Am constatat că nu strică să ai și un card la îndemână în caz că automatul de bilete nu dă rest.

4 aprilie 2013

Ieri, Montmartre și azi de dimineață tot Montmartre. Am căutat în zadar o hartă cu principalele obiective turistice şi bulevardele. Din păcate nu aveau nici la hotel, nici la metrou, așa că ne-am bazat tot pe vechea noastră hartă din 2009. 

Îmi place foarte mult o clădire albă, cu obloane roșii și pereții acoperiți cu iederă aflată vizavi stația de metrou de la Anvers, spre Montmartre. Din păcate nu am găsit nicăieri poza ei așa că vă voi bucura ochii cu o bodeguță situată în același cartier, faimoasă prin integrarea unei foste mori în ansamblu şi prin clientela selectă pe care o găzduia pe la începutul anilor 1900. 

Peisajul din fața Sacre Coeur e tot fain – deh, punctul acela mai înalt de unde vezi orașul ca-n palmă, dar din  păcate, prin jur, sunt destul de mulți cerșetori români. Am văzut 2 biserici azi: Sacre Coeur și Notre Dame. Prima mai sobră, a doua bogat decorată dar mult prea plină de turiști. Am fost norocoși să prindem o slujbă  în Notre Dame. O fată cu voce dumnezeiesc de frumoasă făcea oficiile de cantor și, deși nu sunt o persoană religioasă, am fost mișcată până la lacrimi ascultând-o.

Spre seară ne-am întâlnit cu Oana. Ziua rece și ploaia care ne persecuta de ceva vreme ne-au făcut să ne adăpostim în prima bodegă mai drăguță din Cartierul Latin. Am rămas cu o amintire plăcută legată de beef bourguinon-ul mâncat acolo dar V nu poate spune același lucru despre steak-ul lui care părea a avea gustul și consistența unei cizme.

După masă, am încheiat traseul turistic cu o vizită nocturnă la Pantheon. Se pare că mi-e sortit să văd această clădire doar noaptea. 

8 aprilie 2013

Când ai timp să pleci dintr-un loc pe îndelete, riști să resimți mai acut senzația de sfârșit. Asta mi s-a întâmplat mie azi de dimineață când mă pregăteam să plec din hotelul Tingis. Acum îmi dau seama că, deși am fotografiat camera (foarte simpatică, un pic neîngrijită, dar mare pentru Paris) am uitat complet să pozez panorama de pe fereastră: strada cu 2 benzi, casele cu 3-4 etaje și ferestre lungi până aproape de podea, magazinele și restaurantele de la parter (majoritatea având specific oriental). 

Acum 2 zile, am făcut un tur destul de vast al centrului orașului. 

Pornirea: Porte de Clichy. Am luat metroul 13 (singurul în afară de RER C care circula în zonă) până la Champ Elysee Clemenceau. De-acolo am ieșit la suprafață să admirăm Petit Palais și Grande Palais, am trecut podul Alexandru al III-lea (fotografie dreapta), am  înconjurat Hotelul Invalizilor și apoi ne-am îndreptat , urmând direcția vârful nasului, spre turnul Eiffel. Cozile fenomenale (ca de obicei) ne-au convins să nu zăbovim  așa că am trecut strada spre Trocadero și urmând cursul bulevardului Kebler, am pornit spre Arcul de Triumf. Artiștii stradali de pe bulevardul Champ Elysee ne-au ținut ceva vreme ocupați dar, în cele din urmă, am reușit să ajungem în piața Concorde. 

La mijlocul distanței, ne-am oprit undeva să mâncăm. Am avut poftă de-o omletă. Mare greșeală fiindcă jumătate era nefăcută. A trebuit să rog ospătarul să o mai dea o tură prin foc. Mi-a primit cererea cu reticență, dar s-a conformat. Cu ocazia asta mi-am adus aminte de mirarea patiserului din Montmarte căruia îi returnasem clătita cu ou și brânză fiindcă oul era crud. Se pare că ouăle bine prăjite nu sunt prea cunoscute aici.  

Punctul terminus al traseului a fost Luvrul. Am reușit să intrăm după doar 20 de minute de așteptare – dovada că vizitatorii mai conștincioși ca noi își luaseră porția de cultură de cu dimineață. Profitând de faptul că vinerea muzeul este deschis până la 9 jumătate seara, am (re)văzut-o pe Mona Lisa. Şi de data asta tabloul mi s-a părut mic și greu de zărit din spatele mulțimii dornice să facă fotografii. Apoi, ne-am plimbat prin zona artefactelor egiptene. Spre marea dezamăgire a companionului meu, mumiile erau de fapt mumia şi aceea destul de bine ascunsă într-un colţ mai obscur al unei săli.