Eleganța ariciului - Muriel Barbery

marți, februarie 20, 2018

...este o carte la fel de delicată precum o ceașcă de ceai bună, servită cu tot fastul englezesc. Abundă de imersiuni în concepte filozofice și referiri la cultura japoneză, vădind profesia inițială a scriitoarei, care a fost profesoară de filozofie, înainte de a se muta în Japonia, pentru doi ani.

Personajele principale, două la număr, trăiesc în universuri diferite, deși locuiesc în aceeași clădire. Renee este concierge, adică un soi de administrator sau paznicîntr-un bloc de lux, locuit de membri ai marii burghezii pariziene și își ascunde cunoștiințele și dorința de a învăța fiindcă îi e teamă să nu fie expusă ca o sărăntoacă care aspiră la mai mult. Micuța Paloma, fata genială a familiei de la etajul 5, își dorește, la 12 ani, ceai și manga-uri, în loc de cafea și ziare, adică ceva elegant și încântător, în locul luptelor de putere între adulți și a agresivității lor triste. Paloma a decis că nu vrea să crească mare, pentru că lumea este, de fapt, un uriaș acvariu din care nimeni nu poate scăpa ca să își realizeze adevăratul potențial. Ca să dea sinuciderii ei (pe care o plănuiește cu atenție, vreme de câteva luni) un sens decide să ardă și casa părinților, sperând că așa vor deveni mai preocupați de viața tristă cu care se luptă majoritatea semenilor lor. Ca să lase ceva în urmă, își notează gândurile în două jurnale: cel al gândurilor profunde și cel al mișcării lumii.

Viața tuturor locatarilor din strada Grenelle se schimbă în momentul în care unul dintre ei moare și apartamentul lui este cumpărat de un japonez bogat. Fiindcă este una dintre puținele persoane care vede dincolo de suprafața lucrurilor, Kakuro o observă și o place pe Renee. Între ei se înfiripă o romanță așezată, așa cum ne place să credem că li se întâmplă oamenilor după cincizeci și ceva de ani. Din păcate, Renee moare, lovită de o mașină, înainte de a reedita povestea Cenușăresei. Cu câteva zile înainte de tragicul accident, Paloma se apropie de ea, sperând că dacă va petrece mai mult timp în apartamentul lui Renee, va putea să evadeze din viața ei și din apartamentul părinților.

Ce mi-a plăcut la carte?
Bogăția de informații - e o carte care merită citită cu pixul în mână pentru a deprinde o boabă de filozofie sau pentru a afla câteva titluri de filme japoneze care, poate, se cer a fi văzute.
Delicatețea ideilor și a descrierilor. Este o carte despre cum, din când în când, ar trebui să stai nemișcat, pentru a privi cu adevărat lumea.

Ce nu mi-a plăcut?
Acțiunea care șchiopătează, din punctul meu de vedere. La început, avem parte de o plimbare lină prin lumea interioară a celor două protagoniste, pentru ca spre sfârșitul romanului, intriga să se aglomereze cu idila dintre Renee și Kazuro, care este atât de puțin probabilă, chiar într-o lume guvernată de frumos și de idei pure, încât îmi pare că nici scriitoarea nu mai știe cum să o rezolve, astfel încât decide să o omoare pe Renee.
Pe de altă parte, intriga nici nu e importantă în poveste. Frumusețea cărții vine prin gândurile personajelor, din bogata lor viață interioară. 

Las mai jos câteva fragmente care mi-au plăcut. 

"People aim for the stars, and they end up like goldfish in a bowl. I wonder if it wouldn't be simpler just to teach children right from the start that life is absurd. That might deprive you of a few good moments in your childhood but it would save you a considerable amount of time as an adult - not to mention the fact that you'd be spared at least one traumatic experience, i.e. the goldfish bowl. [...]
We are, basically, programmed to believe in something that doesn't exist, because we are living creatures; we don't want to suffer. So we spend all our energy persuading ourselves that there are things that are worthwhile and that that is why life has meaning."

"but that nothing is harder or more unfair than human reality: humans live in a world where it's words and not deeds that have power, where the ultimate skill is the mastery of language. That is a terrible thing because basically we are primates who've been programmed to eat, sleep, reproduce, conquer and make our territory safe, and the ones who are most gifted at that, the most animal types among us, always get screwed by the others, the fine talkers, despite these latter being incapable of defending their own garden or bringing a rabbit home for dinner or procreating properly."

"Thinking back on it, this evening, with my heart and my stomach all like jelly, I have finally concluded, maybe that that's what life is about: there is a lot of despair, but also the the odd moment of beauty, where time is no longer the same. It's as if those strains of music created a sort of interlude in time, something suspended, an elsewhere that had come to us, an always within never."

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.