Uitându-mă pe fotografiile de astă primăvară, mă lovește că Toledo, la fel ca multe dintre orașele medievale ale Europei, pe care UNESCO le adaugă, an de an, pe lista patrimoniului universal, înseamnă, în primul rând, victoria omului asupra naturii, în acest caz piatra pe care cei care locuiau în oraș, au modelat-o cu răbdare, transformând-o în turnuri, case, creneluri, statui, biserici etc.
Câteva lucruri despre istoria orașului.
- În vremea romanilor era un târgușor local însemnat cu un amfiteatru care putea să găzduiască cinsprezece mii de oameni.
- Un pic mai târziu (prin secolul VI), a devenit capitala regatului vizigot (aceștia erau băieții aceia care au dat o mână de ajutor la prăbușirea imperiului Roman, invazie după invazie).
- Și-a pierdut importanța pentru câteva sute de ani, după ce a intrat sub stâpânirea maură.
- Când a fost cucerit de ceea ce azi numim strămoșii spaniolilor, bibliotecile arabe nu au fost distruse. Scrierile de acolo, precum și cele evreiești (Toledo avea o importantă comunitate evreiască), au fost traduse în castiliană și apoi în latină.
- Între 1085 și 1561, a fost una dintre capitalele regatului Castiliei.
- A început să își piardă din importanță când orașul de reședință al monarhiei a fost stabilit, definitiv, în Madrid.
La nivel subiectiv, gândul la Toledo îmi aduce aminte de o după-amiază mai răcoroasă, mai "la munte", venită la țanc după dimineața petrecută în plin soare, în piața de chilipiruri a Madridului. Plimbarea, obișnuită în asemenea ocazii, a decurs firesc, fără oboseală mare, deși, ca orice târg medieval care se respectă, și Toledo e cocoțat în vârful unui deal iar străzile sunt destul de abrupte . Nu, nu am luat trenul de mai jos, deși arăta fain, o pată cu locomotivă roșie, printre zidurile de piatră. Să mai menționez alergatul după comori? Poate că nu ar trebui, fiindcă toți cei care au trecut printr-un orășel vechi, știu că în spatele zidurilor se ascund întotdeauna surprize. Aici sunt restaurantele și magazinele cu suveniruri, fostele moschei, biserici și sinagogi sau casele încăpățânaților care își păstrează locuința în buricul târgului, în ciuda faptului că e, cel mai probabil, lipsită de confortul modern, iar transportul se face, de cele mai multe ori cu un scuter, fiindcă străzile medievale nu au fost construite pentru mașini.
Ce am văzut în Toledo?
Din ciclul comorilor ascunse, cea mai interesantă vizită a fost, pentru mine, cea în locul unde se vindeau dulciuri din marțipan, lăudate ca una dintre specialitățile orașului, alături de oțelul de Toledo. Intrând într-un magazin ca să întrebăm unde le găsim, ni s-a spus obișnuitul, în orașele mici: mergi pe a doua stradă la dreapta, apoi o iei pe prima la stânga și vei vedea o ușă mare din lemn... Am găsit destul ușor locul, am apăsat pe butonul de la sonerie și am intrat într-un hol mare și răcoros, pavat cu faianță pictată - azulejo, decorat cu statuia unui sfânt în dreapta și un pian în stânga. Într-un intrând, am văzut un raft cu dulciuri și un grilaj de după care a apărut o... călugăriță. Bunătățile erau gătite în mănăstire.
Am mai vizitat, pe fugă, ruinele unei biserici micuțe (Mezquita Cristo de la Luz) care fusese într-o vreme moschee, și o altă biserică - Iglesia de Santo Tome - în holul căreia se găsește o pictură de El Greco, lucrată în cinstea unui om îngropat acolo și intitulată - Înmormântarea domnului de Orgaz. Pictura oferă o viziune interesantă asupra vieții de după moarte. În partea de jos a tabloului, vedem înmormântarea și corpul neînsuflețit al domnului Orgaz, în timp ce în partea de sus, sufletul său merge spre Judecata de Apoi. După cum spuneam în blogul despre Madrid, ceea ce mi-a plăcut foarte mult la El Greco e bogăția culorilor și stilizarea figurilor. Se zice că stilul său e un amestec între arta renascentistă și felul de a picta bizantin, pe care l-a deprins pe insula grecească Creta, unde s-a născut. Pictura, mai jos:
 |
Nu am reușit să intrăm în catedrală, unde, în schimbul unei taxe destul de piperate (10 Euro), vizitatorul se poate bucura nu numai de biserică, dar și de o galerie cu picturi semnate de Raphael, Rubens, Goya sau Titian. Din păcate, duminică după-amiaza, întregul complex este închis, la fel ca și singura moschee rămasă în picioare în localitate, după expulzarea evreilor din Spania.
Cum se ajunge în Toledo?
Din Madrid se ia autobuzul, care circulă destul de des și face două ore până la destinație (preț bilet dus-întors în martie 2017 - 14 euro).
0 comments:
Trimiteți un comentariu