Trei zile în Madrid


Drumeția începe cu o plimbare pe timp de noapte pe Gran Via, aleea comercială cea mai importantă din Madrid, pe lângă care era situat hotelul în care am stat. La 1 și ceva dimineața, prea puține locuri erau deschise, fie un McDonald's care tocmai împlinise o vârstă, fie un restaurant cu fructe de mare, din vitrina căruia raci și languste ne priveau (vag acuzator, în opinia mea) cu ochișorii lor negri ca niște mărgele. Am găsit, până la urmă, un fast food unde se vindea pizza caldă, la bucată, bere și cafea. Ne-am oprit acolo pentru o masă rapidă, înainte de a fugi la somn.


Ziua următoare a început greu, ca orice vineri, sau mai ales ca o zi în care diferența de temperatură ne-a lovit din plin, cu o explorare leneșă pe străzile comerciale ale orașului și prima ieșire la terasă a anului. Ne-a salvat, oarecum, free tour-ul programat la 14. De voie, de nevoie, ne-a petrecut următoarele ore plimbându-ne pe străzile din centru și ascultând povești despre zilele de demult. Am ales să mergem cu Sandeman, deoarece în Praga am fost atât de încântată de un anume ghid încât am luat două tururi cu el. Principiul e simplu şi sunt convinsă că l-ați mai intâlnit: turul şi ghidajul sunt gratis, dar se promovează bacşişul de la sfârşit. Mai apoi, dacă ți-a plăcut ce ai văzut şi auzit, există şi alte distracții pe care compania le propune, de data asta contra cost: pub crawling, tururi ghidate într-un loc de maxim interes turistic etc. 

Spre deosebire de ghidul din Praga, spaniolul mi s-a părut a fi mai grăbit. Ne-am dat seama mai apoi, uitându-ne în broșură că sărise peste câteva locuri de văzut. Probabil faptul că nimeriserăm într-un grup în care erau și mulți liceeni englezi, l-a făcut să treacă peste detaliile istorice plictisitoare și să se concentreze pe chestiile picante, cum ar fi inter-breedingul dinastiei spaniole de dinaintea Bourbonilor (Hasburgii) care i-a făcut, printre altele, să rămână fără moștenitori. Turul a început din Piața Mare (Plaza Mayor), locul în care, "mai demult" , se întâmplau toate - parade, execuții, lupte cu tauri și care e acum un centru agitat de oraș modern, plin de turiști și fotografi, a continuat spre cartierele istorice, unde am văzut, pe rând, cel mai vechi restaurant din lume (deschis de un francez), casa de căsătorii situată pe Calle de la Passa (singurul loc unde se puteau obține aprobări de căsătorie religioasă), câteva clădiri construite în stilul maur, datând din vremea în care spaniolii și arabii se înțelegeau bine, palatul regal și, spre sfârșit, locul în care s-a născut orașul înființat, surprinzător, tot de mauri.

Plaza Mayor. Pe fundal se vede o statuia lui Filip al III-lea și Casa de la Panaderia (fostul sediu al ghildei brutarilor), a cărei fațadă  pictată merită admirată mai de aproape.




Palatul regal.

Am mai zis asta deja - era o zi călduroasă, neobișnuită pentru noi, care veneam din frigul unui început de martie bucureștean. E foarte posibil ca apoi să fi plecat să căutăm un loc în care să mâncăm, mâncarea fiind una din marile surprize și bucurii ale orașului. Cel mai probabil, în drumul nostru, am trecut prin Puerta del Sol, kilometrul 0 al Madridului, am rătăcit ghidați de GPS pe străzile pline cu magazine de suveniruri și am zăbovit nițel mai mult pe Calle de la Huerta (cel mai probabil, tradusă mot a mot, Calea Grădinii), înmiresmată cu parfumul copacilor înfloriți și citatele din scriitori celebri inscripționate pe pavaj. Pe seară am ajuns în uriașul parc Buen Retiro, pentru o cafea și Palatul de Cristal, o construcție ornamentală care te face să te gândești, prin analogie, la condurii de sticlă ai Cenușăresei, dar și în Latina, cartierul vesel al Madridului unde, într-un pub mic și aglomerat în care oamenii mâncau în picioare, ne așteptau feluri, zic ei, tradiționale cum ar fi sepia prăjită și urechile de porc în sos.










În dimineața următoare am mers în Prado (prețul biletului - 15 euro), muzeul național de artă al Spaniei, unde ne-am bucurat de picturile lui El Greco (o descoperire pentru mine - unul dintre acei oameni care vedeau lumea și personajele religioase în culori, într-o perioadă în care seriozitatea în artă echivala, cumva, cu folosirea tonurilor sumbre), El Bosco (născut înaintea timpului său) și Goya care contrabalansează universul plin de lumină și culoare a celorlalți doi cu viziunea sa sumbră asupra nebuniei umanității din Picturile Negre, un set de 14 panouri pe care le-a realizat în ultimii ani de viață pe pereții casei sale. În rătăcirile noastre din după-amiaza aceleiași zile, am mai dat peste un templu egiptean, templul Debod, dedicat lui Amon și Isis, care a fost primit în dar de spanioli de la egipteni în schimbul ajutorului oferit de aceștia în timpul construirii barajului de la Asuan, dar și de biserici exotice, cum numai catolicii din Spania și Italia pot crea, în care madonele și sfinții  sculptați în lemn erau îmbrăcați în haine de stofă, sau magazine de suveniruri în care îți puteai completa garderoba cu un coif, o cămașă de zale sau o sabie ce le imita pe cele pentru care, odinioară, Toledo era faimos.




Cartierul Latina. Picioarele ce se văd în zare ies din fereastra unui teatru.

A treia zi a fost și mai călduroasă, cam cum e acum începutul verii pe la noi, iar dimineața am transpirat într-o piață de vechituri întinsă pe câteva străzi, o combinație de talcioc și anticariat, unde puteai găsi cele mai înfiorătoare chinezării, dar și mobilă sau tablouri vechi, produse din piele marocană sau zorzoane drăguțe din sticlă colorată combinate cu argint. După-amiaza am evadat din oraș și am fugit într-un loc mai răcoros, dar și vântos - Toledo. 





În ultima zi, nu a mai fost timp de prea multe. Se făcuse frig și acolo (era, totuși, martie), așa că am ales să vizităm un alt muzeu  - Thyssen-Bornemisza (prețul biletului - 12 euro). Ca și în Prado, colecția, odinioară a doua ca mărime după cea a casei britanice engleze, conține în întregime picturi. Cum operele de artă au fost adunate în timp, de către membri diferiți ai familiei Thyssen, selecția este vastă și are câte ceva pentru toți cei curioși să intre acolo: de la picturi religioase naive până la maeștri olandezi sau renascentiști, la impresioniști și postimpresioniști. Trebuie să recunosc că arta ultimilor zeci de ani nu e ceva ce eu pot înțelege sau aprecia ușor. Mai ales atunci când arată ca tabloul de mai jos. Din fericire, majoritatea picturilor expuse nu îmi puneau imaginația la încercare într-o așa mare măsură.


Orele dinaintea plecării ni le-am petrecut alergând dintr-o stație de metrou în alta. Din cauza lucrărilor și a defecțiunii unei garnituri de tren, drumul până la aeroport, simplu din câte înțelelesem, a devenit o cursă cu obstacole finalizată cu capitularea celui mai înțelept, adică a noastră, și urcatul într-un taxi. Cu toate astea, Madridul mi-a rămas în minte ca un oraș fain, tocmai bun pentru un city-break. Să fi fost de vină și biblioteca publică pe care am descoperit-o într-una din stațiile de metrou?

0 comments:

Trimiteți un comentariu