Hoinăreli prin Paris

Pain au chocolat, turnul Eiffel, muzee, shopping, o plimbare romantică pe Sena. Ce-ţi poţi dori mai mult?

Malta

O insulă fantastică, unde nu ai timp să te plictisești :)

Pompei(i)

Cum erau casele romanilor, cum erau străzile sau barurile lor, ce mâncau, cum îşi petreceau timpul?

București

Un oraș care nu ascunde nimic la prima vedere și poate tocmai de aceea aflu mereu lucruri noi despre el.

Irlanda şi frumusețile ei

O ţară de care m-am îndrăgostit la prima vedere.

Danemarca

Mi-am dorit să ajung, de ziua mea, într-o țară nordică. Mi-a plăcut atât de mult încât voi reveni.

România

Mereu surprinzătoare. Din ce în ce mai des, plăcut.

Kremlinul, parcul Alexandru și masa noastră cea de toate zilele la Mu-Mu

Kremlin înseamnă, în rusește, fortăreața localității. Moscova nu este singurul oraș unde există un kremlin, dar cel de acolo este cel mai cunoscut simbolizând, în calitatea lui de reședință prezidențială, puterea Uniunii Sovietice iar mai apoi a Federației Ruse. 

După ce ne-am învârtit vreo două zile în jurul lui, după cum am povestit aici și aici, am decis că cea mai simplă variantă prin care să evităm cozile imense și să intrăm înăuntru e să ne luăm biletul basic (500 de ruble de persoană), cel pe care îl puteam cumpăra de la aparatele automate. Biletul ne oferea posibilitatea de a vedea fără ghid piața catedralelor, cu ale sale patru biserici, o expoziție de costume japoneze și zonele publice din interior . Decizia și ora pe care am ales-o s-au dovedit de bun augur pentru că ne-am îndreptat spre porți tocmai atunci când se schimba garda.


Am zis patru biserici și poate vi se pare mult, dar rușii au fost (și poate mai sunt încă) atât un popor profund ortodox cât și niște oameni care, când au avut titluri nobiliare și bani, au vrut să impresioneze lumea. Așadar în Piața Catedralelor, turistul vede umăr la umăr Catedrala Adormirii Maicii Domnului, locul unde erau încoronați monarhii și îngropați patriarhii, Catedrala Sfântului Mihai, unde sunt îngropați primii țari și prinți din perioada în care Moscova era capitala imperiului rus (înăuntru turiștii se îngrămădesc la mormântul lui Ivan cel Groaznic, primul care s-a autointitulat țar, adică cezar), Biserica Vălului Fecioarei, locul de rugăciune privat al patriarhilor și celorlalte notabilități bisericești și Catedrala Bunei Vestiri, biserica privată a familiei regale și a marilor prinți. Catedralele sunt relativ micuțe, picturile vechi de câteva sute de ani pot fi încadrate în categoria artei naive și vizita este grăbită de ceilalți curioși, dar fastul, existent și aici, face ca lăcașurile de rugăciune din Sankt Petersburg să devină mai ușor de digerat. În apropierea lor mai pot fi admirate, pipăite și fotografiate un tun și un clopot gigantice, probabil niciodată folosite. 












Un pic mai încolo, după ce traversează o altă piață largă, turistul încălzit și obosit se poate odihnit într-un parc bine îngrijit și surprinzător de puțin aglomerat. Noi ne-am bucurat de el iar apoi, înfometați, ne-am oprit pentru prânz la My-My (tradus si citit în română Mu-Mu), un soi de cantină corporatistă, cu mâncare bună și relativ ieftină, care ne fusese recomandată de un prieten de-acasă. Mu-Mu este așezată pe una din laturile parcului Alexandru, care mărginește Kremlinul pe latura de vest, iar oprirea acolo ne-a adus aminte de copilărie cu poveștile ei cu tot - ursul păcălit de vulpe, rățușca cea urâtă, peștișorul de aur - prin statuile de pe canalul care desparte orașul de parc.
















În jurul Kremlinului - Piața Roșie și mausoleul lui Lenin



Centrul Moscovei este atât de vast încât, chiar cu cât am văzut eu din el, adică puțin, trebuie povestit măcar în două articole. Voi începe prin a spune că în jurul Pieței Roșii ne-am învârtit, mai mult sau mai puțin, în fiecare zi din cele patru petrecute în Moscova. Am ajuns acolo în prima seară, când totul era inchis. Ne-am întors a doua zi cu gândul sa bifăm, dintr-o lovitură, piața, mausoleul lui Lenin și Kremlinul. Nu ne-a ieșit ca în planul făcut de acasă pentru că ultimele două locuri au un program strict de vizitare și numărul de doritori e mare, așa că ne-am mulțumit să vedem catedrala Sfântul Vasile. A doua oară, am avut mai mult noroc - ne-am așezat din timp la coada pentru intrarea în mausoleu și ne-am luat bilete pentru Kremlin de la aparatele automate. 

Pentru început trebuie sa precizez ca Piața Roșie e chiar roșie pe partea dreaptă, cea mărginită de Kremlin. La fel de roșu este și muzeul de Istorie, pe lângă care treci pentru a intra în mausoleu. Pe stânga, tarabele vânzătorilor de suveniruri sunt vopsite și ele într-un roșu vesel combinat cu cremul lemnului lăcuit. Găsești acolo multe nimicuri pe care ai putea simți nevoia să le aduci acasă: matrioșce, cercei din dantelă, magneți, pahare de țuică... În spatele chioșcurilor, se înalță o clădire desprinsă dintr-un film al eleganței apuse: albă, monumentală la fel ca un palat construit în secolul nouăsprezece , cu dreptunghiuri de flori în față și cafenele cochete la parter. E mall-ul Gum, zice-se una dintre cele mai luxoase aglomerări de magazine din Rusia. În depărtare, se zărește catedrala Sfântul Vasile. Zic în depărtare pentru că e ceva de mers până la ea, dar ăsta e primul lucru cu care trebuie să te obisnuiesti în Rusia, faptul că orașele par a fi construite pentru uriași. Din păcate, noi nu am putut aprecia foarte bine monumentalitatea pieței pentru că centrul era ocupat de un soi de stadion, construit pentru a găzdui un concert al fanfarelor militare din lumea întreagă.








În catedrala Sfântul Vasile nu se mai organizează slujbe religioase, în schimb turiștii o pot vizita în tihnă (prețul biletului este de 500 de ruble, dar există reduceri pentru studenți). Biserica are o alcătuire stranie - nu există o singură capelă mare ci mai multe mititele, răspândite la parter și etaj, decorate diferit, închinate unor sfinți diferiți... Mi-au plăcut mult pereții decorați cu fresce cu motive florale, pictate în culori vesele. Întreaga catedrală pare, de fapt, un tort de nuntă construit nu pentru a aduce seriozitatea religiei în viețile oamenilor ci ca să-i îmbărbăteze că deși viața are greutățile ei, e prea multă lumină și culoare în lume pentru a nu o trăi cum trebuie.







Cu mausoleul lui Lenin e în schimb altă poveste. Clădirea e din marmură neagră și lumina e drămuită pentru a nu afecta mumia marelui conducător. Vizitatorii coboară niște scări întunecate și merg apoi pe marginile camerei pătrate, în mijlocul căreia zace pe un catafalc de porfir Lenin, o păpușă de ceară învăluită într-o lumină palidă. Nu poți decât să te bucuri că ești încă în viață când te întorci la lumină și căldură. Nici măcar mormintele celorlalți lideri comuniști sau personalități de seamă ale U.R.S.S, aliniate și ele lângă zidul Kremlinului, nu mi-au diminuat senzația de ușurare. Ba chiar am găsit... interesant, să zicem, că locurile de veci sunt marcate fie cu tăblițe funerare, fie cu statui, în funcție de ultimul ritual - incinerare sau înmormântare. Ca  o curiozitate, mi s-a șoptit la ureche, inamicii lui Stalin nu au și-au găsit loc aici.
Necropola se poate vizita gratis, dar programul este de doar 2 ore pe zi (între 11 și 13) iar cozile sunt mari, așa că dacă ajungeți pe acolo, sfatul meu e să vă așezați cât mai devreme la rând pentru a nu irosi timpul de așteptare degeaba. 






Vizita la Mărțișor și gutuile din livada lui Arghezi

Îmi doresc de mult să fac din week-endurile petrecute în București niște zile mai speciale, în primul rând prin a ieși la aer, căci asta este dorința mea de căpătâi în timpul săptămânii pe care o petrec muncind într-un spațiu închis din care văd lumina zilei doar la prânz. Needless to say că nu îmi iese întotdeauna, dar week-endul de acum două săptămâni când, din câte văd, am prins ultimele zile frumoase de toamnă, am reușit.

Nu știu cum mi-a trecut prin minte ca din cele peste o sută de case memoriale și muzee din București să vizitez tocmai Mărțișor, moșia lui Tudor Arghezi dar, o dată ce am decis că voi face asta, planetele s-au aliniat pentru a mă ajuta să realizez marea performanță de a ieși din casă. Un factor important l-a constituit faptul că aveam metrou direct până la Mihai Bravu, ceea m-a încurajat să ies din lenea mea proverbială. Un al doilea, că am reușit să mă urnesc din casă în jur de două după-amiaza, lucru liniștitor pentru că muzeul se închidea la cinci.

Vremea faină pe care am ridicat-o în slăvi mai devreme m-a făcut să mă bucur de plimbarea pe Calea Văcărești, pe care trebuie să mergi vreo doi kilometri de la stația de metrou pentru a găsi străduța numită Mărțișor. Alternativa ar fi fost să cobor din metrou la Piața Sudului, care e mult mai aproape de casa memorială. Evident, în funcție de locul din care vii, se poate ajunge aici și cu mijloace de transport în comun de suprafață, dar eu nu le știu și nu  mă interesează. Mi-s mult prea dragi tunelurile subterane pe care le străbat în timpul săptămânii mergând din Militari până-n Pipera pentru a renunța la ele în week-end.

Când Arghezi a cumpărat proprietatea, acum vreo sută de ani, terenul era la marginea Bucureștiului așa că a fost nevoit să îl desțelenească și să îl împrejmuiască. Acum zona e considerată la doi pași de centru și clădirile noi de locuințe răsar ca ciupercile după ploaie. Nu credeam să spun asta, dar trecând pe lângă ansamblurile rezidențiale noi, am ajuns să apreciez șarmul blocurilor comuniste din zonă. Spre deosebire cartierul meu, aici se pare că s-a construit mai cu cap și cu spații verzi printre clădiri acum treizeci de ani, ceea ce nu se mai întâmplă în cazul sus menționatelor ansambluri rezidențiale, lipite de bordura trotuarului, astfel încât niciun centimetru pătrat de spațiu să nu se piardă. În fine...

Intrarea în  ograda lui Arghezi se face pe un soi de uliță, mărginită în stânga și în dreapta de faimoasa livadă din care vindea cireșe vara, pentru a completa veniturile familiei. Pe gardul din stânga, o serie de bannere explicative ocupă mai mult din timpul vizitatorului decât casa în sine pentru că oferă informații bibliografice detaliate despre scriitor. Așa am aflat, spre exemplu, că Ion Theodorescu, căci ăsta era numele lui real, s-a călugărit și a trăit vreme de patru ani într-o mănăstire pentru că veniturile mamei sale nu-i permiteau să își continue studiile și că cel mai faimos copil al lui nu este Mițura, de care am auzit cu toții, ci Eli Lotar, un fotograf suprarealist mult mai cunoscut în străinătate decât la noi. Eli Lotar s-a născut în Paris, ca copil ilegitim,  a fost apoi recunoscut de tatăl său și s-a mutat în România, unde bunica maternă a avut grijă de el până și-a terminat studiile, dar la 19 ani a decis să se întoarcă din nou în Franța, unde o poveste de dragoste cu o fotografă celebră pe vremea aceea, l-a îndreptat spre cinematografie și fotografie. Câteva detalii despre cariera lui găsiți aici.

Revenind la muzeu, după ce străbați străduța de care povesteam mai sus ajungi la o poartă unde îți va deschide paznicul. Înăuntru, te așteaptă emoționate (vizitele sunt oarecum rare)  casierița și muzeografa. Se poate vedea doar primul etaj al locuinței cu optsprezece încăperi și anume camerele cu o funcție socială: biroul unde Arghezi scria până târziu în noapte, sufrageria care conține, pe post de curiozități, tot felul de unelte arhaice: râșnițe, furca cu care Paraschiva torcea lâna, o sobiță portabilă, o altă cameră plină cu jucăriile Mițurei și ale lui Baruțu etc. Din sala de la parter, de unde se vând biletele, se mai pot cumpăra magneți și pliante. Nu și cărțile scriitorului, cum ar fi normal, deoarece există o dispută între urmașii acestuia și statul român în privința drepturilor de autor.

În curte, sunt îngropați scriitorul și soția lui, Mițura (pe numele ei de adult: Domnica Teodorescu) și nu mai puțin faimosul cățel Zdreanță (L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă?). Se mai poate vizita tipografia unde se publicau pe vremuri Bilete de Papagal și admira livada, păzită de câini răi, cum Zdreanță nu ar fi putut fi vreodată. Grădinile sunt închise pentru vizitatori, din păcate, dar la plecare, în chip de cadou de bun rămas, am primit o mână de gutui de la muzeografă.

Mai multe detalii despre muzeu, orele de vizitare și tarife, găsiți aici.

















Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...