Doctorul își vâră degetul înmănușat sub pielea pacientului printr-o gaură rotundă, mare cât buricul degetului, care trece dincolo de epidermă și țesutul adipos și ajunge în mușchi. E roșu închis mușchiul, plin de sânge, la fel cum e desenat în manualele de anatomie. Controlează. Aici mai e, aici nu mai e... Suntem aproape gata. Urmează cusutul. E uluitor cât de flexibilă e pielea, cum se întinde când e trasă și cât de mult seamănă procesul ăsta, cu acul îndoit, bont și ața albastră cu, îmi imaginez eu, cusutul unei cizme.
Una dintre deosebiri e că, în situația asta, eu sunt cizma sau, mă rog, pacientul.
Doare, mă întreabă el. Sunt de o oră pe masa aia și anestezia e pe trecute. Așa că doare, încep să simt cum trece acul de o parte și de alta, coase pe față și pe dos, un fir iese, va trebui să vă mai înțep odată, scuze, îmi zice el. Ne simțim bine împreună, mai ales doctorul, după un tip tatuat care îi leșinase când îi scosese o bubiță eu sunt o raritate, nu numai că mă uit, dar și comentez, întreb, așa că simte că poate să îmi povestească despre toate grozăviile pe care le-a văzut de-a lungul carierei. Asta nu prea mă ajută, dar încerc să nu îi domolesc avântul.
Ce-i drept, a fost un pic suspicios la început, de ce vreți să faceți asta, să mă uit adică, și eu i-am răspuns că sunt curioasă. Da, așa e și se pare că îmi țin bine cumpătul, dar sunt și precaută, vreau să mă asigur că totul se întâmplă așa cum am stabilit fiindcă nu demult a trebuit să fac o injecție în călcâi și, întorcând capul spre doctor, un venerabil profesor universitar pe la vreo 70 de primăveri, să constat că pornise vitejește cu un acoi de vreo 8 centimetri spre piciorul meu. Stați, nu facem și-o anestezie, am întrebat eu, panicată, a, domnișoară, aveți dreptate, cum am putut să uit, m-a felicitat domnul pentru perspicacitate. Într-adevăr, nu ar fi fost mare problemă dacă treceam peste asta, trebuia doar să nimerească zona dintre 2 nervi, fără ca eu să mă mișc.
Azi totul se termină cu bine. E drept, și "meșteșugarul" e mai tânăr.
Plec, după o oră jumătate de cizmărit pe pielea mea, cusută cu ață-albastră, de care va trebui să mă îngrijesc vreo 2 săptămâni, după care îmi va mai face alte 2 sau 3 cusături. După nevoie.
Plec, după cum ziceam, pe propriile picioare așa, târâș grăpiș, cum pot, fiindcă pe dreapta mă doare tăietura iar pe stânga coastele, pe care le-am aranjat eficient pe 2 mai, când am coborât o scară de lemn lăcuit pe fast forward, am căzut pe ea, adică, patinând cu partea stângă a corpului. Am simțit fiecare treaptă în oase și plămâni, ah, probabil e fisură de coaste, mi-a zis un alt doctor, din păcate asta se vindecă doar natural.
Iar ăstea sunt doar două dintre durerile pe care le-am trăit de-a lungul ultimelor 30 de zile, doar două dintre momentele în care m-am luptat să încap mai confortabil în biata mea piele tăbăcită și să o mai locuiesc o vreme, cât de cât mulțumită.
Sper ca filmul ăsta să se termine cât mai repede și ca următorul să fie, măcar pentru o perioadă, unul în care mi-ar plăcea să joc. Nu de alta, dar am obosit.
0 comments:
Trimiteți un comentariu