Sinaia, în a doua zi a lui 2016 - castele Peleș și Pelișor

Ne-am trezit devreme, pe la 6 jumătate, ceea ce pentru mine - lazy sleeper, care ar petrece quality time cu perna ei în brațe până la orele mici ale după-amiezii e, în sine, o mare performanță. Ținta noastră era un tren de 8 și un sfert care mergea spre evadarea la munte - Sinaia. Nu a fost, propriu-zis, o evadare de sezon cu zăpadă și pârtie, dar nici nu am plănuit-o așa. Voiam să ieșim din oraș și să vedem ceva fain, în cazul ăsta castelul Peleș în care eu nu-mi aduc aminte să fi intrat vreodată (rușine!) și sis fusese când era elevă, ceea ce chiar și pentru anii ei, mai puțini ca ai mei, s-a întâmplat cu mult timp în urmă.

Am ajuns la ținta noastră fără peripeții, adică trenul a venit la ora stabilită și a oprit în Gara Regală, conform orarului. Nu am mai avut parte de experiența asta și seara, din păcate, când a trebuit să petrecem o oră în plus, la minus multe grade, pe peron, așteptând sosirea 'caleștii' noastre.

Am ajuns, după cum ziceam, devreme și am pornit spre castel. Pe drum ne-am dat seama că poate nu alesesem cea mai potrivită zi pentru excursie - era frig, foarte frig și la zece și ceva eram doar noi, turiștii pe stradă. Am văzut foarte mulți turiști străini - e mai greu să îi observi în România pentru că nu este o destinație mainstream așa că glasurile care vorbeau în engleză, italiană sau poloneză, cred, mi-au atras atenția, la fel ca cu câteva zile în urmă când, plimbându-mă prin Centrul Vechi, de Crăciun i-am sesizat pentru prima oară - un pic nedumeriți, dornici să fotografieze totul și, mai important, să găsească un loc cald în care să mănânce.

Castelul Peleș


Pe aleea din pădure care duce spre Peleș și Pelișor, negustorii de chilipiruri și obiecte tradiționale de-abia își deschideau tarabele. La Peleș, în schimb, terasa era plină de oameni care stăteau la coadă pentru bilete sau ca să intre la unul dintre tururi. Biletul pentru adulți e 50 de lei cu vizită ghidată  la etajul 1 (nu se poate altfel) iar taxa pentru fotografii 32 de lei. Străinii sunt privilegiați aici - zărești imediat intrarea pentru tururile în engleză, în timp ce ca român stai în fața unei uși închise, în frig, până termină vizita cei care au intrat înaintea ta.

În holul castelului, ne aștepta ghida, o tipă rezervată și un pic cam reticentă, din punctul meu de vedere, în a împărtăși cu noi entuziasmul vizitei în cea mai modernă, pe vremea ei, adică pe la 1900 așa, reședință regală din Europa. În caz că nu știați, Peleșul a fost primul palat unde s-a instalat curent electric din regiune. Aveau și lifturi, sistem de încălzire centrală (aerul cald venea prin pereți și era distribuit în camere prin niște ferestruici acoperite cu grătare de fier forjat) și aspiratoare (!!!). Mi s-a părut amuzant, totuși, că în această locuință modernă s-a păstrat o caracteristică importantă a vechilor castele medievale - monarhii, și nu numai, aveau posibilitatea de a se strecura din și în bibliotecă, din și în apartamente, prin uși secrete ascunse în spatele unui raft cu cărți sau în dulap. Bănuiesc că aceste amenajări le-au fost pe plac celor cu amante (sau amanți). 

Holul central unde ajungi urcând scara de onoare e o capodoperă sculptată în lemn și aerisită printr-un luminator central, pe șine. Din el se intră în sala armelor (Carol I era, se pare, un mare colecționar) unde nu ai cum să nu remarci armura completă a unui cal și călăreț, datând din secolul 16, precum și o copie a coroanei de oțel a regelui (a pus să-i fie turnată din materialul unui tun turcesc după obținerea independenței în 1872), în bibliotecă - cam mică și înghesuită dar, având, așa cum am văzut și în Cotroceni, un soi de balcon - etaj superior și în alte câteva săli amenajate pentru primirea oaspeților. Mie mi-au rămas în minte cinematograful privat - intim, decorat în culori calde, unde intrau cam 60 de oameni, precum și sala maură. 





Etajul era rezervat, în principal, apartamentelor regale, apartamentelor pentru oaspeți și celor destinate personalului din suita familiei regale. Cel mai fastuos dintre ele este apartamentul imperial, construit în 1906, la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol, pentru vizita împăratului Austro-Ungariei, Franz-Iosef. 

După vreo 2 ore de vizită, am ieșit în curte, tocmai la timp pentru prima întâlnire cu fulgii de zăpadă ai lui 2016 și cu panourile de mai jos, mărturie, după mine, al unui șir nesfârșit de vizite și poze mai puțin inspirate.





Castelul Pelișor

Fratele mai mic al Peleșului, această locuința a fost proiectul de suflet al reginei Maria. Este mult mai mic, intim și decorat într-un stil drag mie, Art Nouveau. Dacă în Peleș, opulența poate încărca prea mult privirea, Pelișorul îți lasă senzația de acasă. Prețul de intrare este de 20 de lei iar taxa pentru fotografii, la fel ca în fratele lui mai mare, 32.

Expoziția este centrată pe personalitatea reginei Maria - birouri, atelierul de artă, capela, apartamentele ei, ale copiilor și rudelor... Undeva, la parter, există o cameră austeră, decorată cu alb și albastru, ce îi aparținea regelui Ferdinand, singurul semn al trecerii lui prin acest loc, în afară de câteva poze de familie. 

Maria este, în schimb prezentă peste tot - de la portretul de pe scara din holul mare, până la gravurile de la etajul unu și doi. Am aflat că ea dusese  clasicul, deja, talent la pictură și aplecare spre arte pe care trebuia să o aibă orice doamnă de familie bună (nu de alta, dar femeile aveau prea puține roluri publice pe vremea aia) mai departe, concepând mobilă și diferite obiecte decorative în stilul Art Nouveau pentru casa ei, prieteni, expoziții. Camerele cele mai interesante sunt capela și biroul  - cu scaune de lemn, pictate cu crini (un simbol al regalității, se pare), camera de aur (unde, începând cu noiembrie 2015, se află depozitată, într-o casetă inima hoinară a reginei) și dormitoarele copiilor - decorate într-un stil care, deși studiat, inspiră simplitate și naturalețe. 





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...