Delta Văcărești

Înainte să treacă vara, vreau să vă arăt un loc frumos din București, parc și nu prea, mai degrabă o oază de sălbăticie naturală în haosul de beton, sticlă și metal al orașului - Delta Văcărești. Acest spațiu a devenit cunoscut și locuitorilor din alte cartiere, când cei de la National Geografic au scris un articol despre el: 

"Terenul este ultima insulă, de circa 190 de hectare, rămasă dintr-un arhipelag de smârcuri, maidane şi gropi, situate într-o depresiune vastă de la marginea Bucureştiului de altădată, din vecinătatea marelui maidan denumit Valea Plângerii. Mlaştinile au condamnat-o la o existenţă periferică, la propriu şi la figurat. În Valea Plângerii a fost timp de sute de ani groapa de gunoi a capitalei. În fiecare zi, sute de căruţe şi camioane regurgitau resturile „Micului Paris“, pe care smârcurile le digerau încet. Nişte oameni necăjiţi îşi făcuseră aici colibe de pământ. Unii încercând să supravieţuiască – să mănânce, să îmbrace sau să vândă – ce le pica din scormonitul în gunoaie. Când ridicau capul din mizerie, zăreau spre apus o coloană de fum negru ieşind pe coşul Crematoriului Uman „Cenuşa“. Dinspre nord veneau până la ei miesmele morţii şi putrefacţiei, emanate de Abator şi Ecarisaj. La urechea lor ajungea dangătul rar al clopotelor de înmormântare de la Cimitirul Bellu, închizând acest triunghi macabru care înrăma Valea Plângerii. Între timp, Abatorul s-a mutat, iar o parte dintre terenuri au fost asanate şi consolidate. În perioada comunistă, s-au făcut acolo Parcul Tineretului, un parc frumos şi al doilea ca mărime al oraşului, Sala Polivalentă, un cartier de blocuri, Palatul Copiilor. Din vasta zonă insalubră a Plângerii a rămas doar Groapa Văcăreşti, căreia Ceauşescu îi hărăzise un destin lacustru: „Acumularea Lac Văcăreşti“, obiectiv al ultimului plan cincinal, urma să fie alimentată gravitaţional din Argeş, via Lacul Mihăileşti. Constructorii au apucat să toarne betonul digului împrejmuitor. În prezent, am văzut cum digul, năpădit de buruieni, este devorat cu mare trudă, dală cu dală, bară cu bară, de recuperatorii de fier vechi.
Groapa era dominată cu numai două decenii în urmă de Mănăstirea Văcăreşti, monument de artă medievală valoros. Ctitorită de Nicolae Mavrocordat la 1724, fusese transformată în închisoare pentru revoluţionarii de la 1848, când a suferit primele mutilări. Dar biserica pictată şi o parte din chilii supravieţuiseră şi fuseseră restaurate pentru a deveni muzeu de artă medievală. Arhitectul Gheorghe Leahu, şeful de atunci al proiectului de sistematizare a zonei, ne-a spus că Ceauşescu ar fi dorit să se facă aici încă o sală polivalentă, de 18.000 de locuri, sau un complex „justiţiar“, tribunal şi procuratură. „Indiferent ce ar fi fost, i s-au propus lui Ceauşescu variante care înglobau monumentul de arhitectură medievală în complexul modern, aşa cum se procedează în asemenea cazuri, dar Ceauşescu le-a respins pe toate – spune Leahu. Cred că ceea ce dorea de fapt Ceauşescu era ca mănăstirea să dispară de pe faţa pământului. Şi s-a făcut pe voia sa.“
În Groapa Văcăreşti apăruse un mic cartier cu case modeste, dar cărora abundenţa de verdeaţă le dădea un farmec aparte. Terenurile au fost ocupate, cu acordul proprietarilor, care au semnat fişele de evaluare, iar locuinţele au fost demolate contra unei despăgubiri de circa 80.000 lei, o sumă relativ importantă pe atunci. Expropriaţii au fost strămutaţi în apartamente la bloc, pe care după 1990 le-au cumpărat."

După Revoluție, terenul a fost, după cum era de așteptat, ținta mai multor dezvoltatori imobiliari. Din fericire, conflictele cu foștii proprietari și contractele păguboase, încheiate de primărie, cu firme fantomă, au protejat până acum Groapa. În spațiul curățat de construcții și gunoaie, cu multe izvoare subterane și iazuri, s-a dezvoltat nestingherită o faună și o floră asemănătoare, spun specialiștii, cu cea din Delta Dunării.  



Digul, construit pe vremea lui Ceușescu, l-am escaladat și noi, venind dinspre stația de metrou Mihai Bravu (mai aproape de zonă ca Piața Sudului, o altă coborâre recomandată pe net)  și trecând pe lângă blocurile turn Asmita Gardens, construite de curând la marginea terenului. Am coborât pereții de beton cu reticență. Vegetația bogată: sălcii, ciulini, nuci, ierburi unduitoare ce ascundeau vederii pământul, ne făceau să ne temem de vietățile care ar putea mișuna, nevăzute, pe-acolo căci, pe lângă cele peste 80 de specii de păsări identificate până acum, citisem că am putea da și peste iepuri, reptile, vulpi și vidre. Cei douăzeci și cinci de ani în care aici nu s-a construit nimic au făcut minuni pentru ecosistem.




Nu am avut norocul (sau ghinionul) să vedem decât păsări al căror nume nu îl știam, plante luxuriante, hrănite de apa iazurilor din centru, o familie la picnic, spre bucuria câinelui care se arunca din două în două minute în lac, turiști, ca și noi, și adăpostul improvizat al singurilor locuitori permanenți ai Gropii, o familie de romi ce trăiesc în partea dinspre hotelul Rin, la umbra unor sălcii. Am plecat agale, spre metrou, când lumina devenise prea slabă și ni s-a făcut teamă că ne rătăcim sau că ne mănâncă bau-bau-ul.










Locul poate fi vizitat, după cum spuneam, pe cont propriu, coborând la stația de metrou Mihai Bravu și ghidându-te după turnurile Asmita, sau organizat, înscriindu-te într-unul dintre tururile organizate de asociația Bucureștiul meu drag. Cei care se doresc o vedere panoramică asupra locului, pot scrie asociației Salvați Delta, care are, se pare, un punct de observație într-unul din turnurile Asmita.








0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...