Fascinaţia înălţimilor - Koln şi Dusseldorf

Oare de ce suntem noi, oamenii, fascinaţi de înălţimi? De ce simţim nevoia ca, în orice loc nou în care mergem, să ne cocoţăm, uneori cu preţul unei trude imense, în cel mai înalt punct din zonă? Are ceva de-a face cu peisajul, desigur, dar dorinţa de a admira o astfel de privelişte e scrisă undeva, mult mai adânc, în sufletul nostru. Ajunşi sus, la înălţime, putem să cuprindem zona dintr-o privire şi să o rezumăm aducând-o la nivelul măruntei noastre înţelegeri. Credem astfel că cunoaştem oraşul sau că înţelegem frumuseţea naturii...

Nici eu sau prietenii mei nu suntem altfel. Din acest motiv, amintirile mele despre Koln şi Dusserdorf se leagă de 2 simboluri, a căror escaladare oferă ochiului o imagine de ansamblu asupra împrejurimilor. 

Primul este domul din Koln. Nu am stat în oraş prea mult. De fapt, nu cred că am făcut altceva decât să ieşim din gară, să vizităm dom-ul şi să ne întoarcem înapoi. Am vrut, bineînţeles, să urc până la ultimul nivel. S-ar fi putut altfel? Ţin minte şi acum că pe scări - erau nişte scări metalice, dintr-un soi de grilaj prin care vedeai ce e jos şi capetele celorlalţi turişti, m-a apucat un rău de înălţime groaznic. Am reuşit să-l depăşesc, am ajuns pe terasă, m-am liniştit şi am admirat oraşul. Într-adevăr, ziua era senină şi priveliştea frumoasă. Aveam ce vedea atât în turn cât şi în catedrală care, poate şi fiindcă era prima de acest fel pe care o vizitam, mi s-a părut superbă. Ne-am mai plimbat niţel prin jur şi apoi ne-am întors acasă, adică în Dortmund. Era, dacă nu mă înşel duminică şi oraşul trăia intens sfârşitul de săptămână.

Locul de unde se vede Dusserdolf-ul este turnul de telecomunicaţii (Rheinturm), o structură destul de neobişnuită, care are în vârf un soi de cameră panoramică cu geamuri până în podea. Să urci nu e periculos, nici înfricoşător fiindcă iei liftul. Când ajungi sus începe greul - geamurile din partea de jos a punctului de observaţie sunt înclinate... spre exterior. Dacă ai nervii tari, te poţi întinde pe unul dintre aceşti pereţi transparenţi pentru o poză de efect. Nu am avut tupeul să fac asta. Stomacul mi s-a revoltat ameninţător numai la ideea unei astfel de îndrăzneli. În ciuda fricii instinctive care mă bântuia, nu m-am lăsat până nu am făcut ceva fotografii (cu peisajul, dacă cu mine nu) şi am testat temeinic graniţele de siguranţă personală, apropiindu-mă sau depărtându-mă de geam după cum mă simţeam - mai bine sau mai rău.

În excursia în Germania am descoperit, vrând-nevrând, că am rău de înălţime lucru pe care am încercat să-l remediez anul următor sărind cu parapanta. Căci, ce loc mai potrivit pentru o privelişte de ansamblu aş fi putut găsi? Dar, despre asta, în altă poveste...

Koln






Dusserdolf






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...