Dorința împlinită

Facebook-ul și binecuvântările lui... 

Pe Neagu Djuvara l-am descoperit prin vara anului 2010 în...magazinul Inmedio din Pipera. Citisem despre el pe net și în "Dilema Veche" dar, nu știu cum, tocmai eu - cititoarea, nu mă hotărâsem până atunci să văd cu ochii mei o monstră de scriitură. Probabil numărul mare de cărți neatinse din casă mă făcuse să îmi autoimpun o perioadă  de abstinență. În perioada aceea, Inmedio pusese în vânzare "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri". Într-o zi călduroasă de vară când simțeam că mă îndepărtez prea mult de ale mele, am renunțat la "post" - m-am oprit să culeg cartea de pe raft și să o răsfoiesc. A fost dragoste de la primele rânduri. Oricum îmi place istoria iar istoria povestită cu farmec și aplomb de "moș Neagu" (după cum singur se alintă) m-a fascinat.  Am terminat cartea în mai puțin de o săptămână și am început apoi să colind librăriile după altele. Au urmat lunile Djuvara - august, septembrie și octombrie în care am mâncat pe pâine vreo alte 3 cărți scrise de dânsul: "Amintiri din pribegie""Între Orient și Occident""Civilizații și tipare istorice" și am căpătat o nouă obsesie - să-l văd și să-l aud vorbind în realitate. 

Dorința mea s-a împlinit ieri datorită Facebook-ului care m-a anunțat prin intermediul unei subscripții că moș Neagu va discuta despre "Între Orient și Occident" - lansată în ediție de lux de către Humanitas cu ocazia aniversării de 97 de ani a autorului - în librăria Humanitas Cișmigiu. 


Deși am ajuns mai devreme, am găsit librăria plină de oameni. Reporterii DIGI24 așteptau cuminți afară pentru a prinde un prim plan. Invitatul a sosit însoțit de Gabriel Liiceanu care urma să vorbească în deschidere. A urmat intrarea - tăcerea încordată a unei mulțimi de oameni care îl sorbeau din priviri pe bătrânelul firav, oprit nedumerit în pragul ușii. Nici el, nici noi nu știam ce să facem. Cineva a început să aplaude. Cu toții l-am urmat, bucuroși că ne scosese din încurcătură. Domnul Djuvara a zâmbit, un pic stânjenit, și s-a îndreptat spre masa autorului. 

În deschidere a vorbit, după cum vă spuneam, domnul Liiceanu care a găsit ocazia potrivită pentru a arăta că, deși trecerea noastră de la obiceiurile orientale la cele occidentale s-a făcut în nici 100 de ani, am rămas cu două mari tare. Una dintre ele a fost ilustrată printr-o anecdotă: un domn fanariot își cheamă vistiernicul pentru a-l certa: primise plângeri că fură. Boierul ascultă în tăcere mustrarea și, când ajunge acasă, îi scrie o scrisoare scurtă, în neogreacă, domnitorului. Traducerea ar suna cam așa : "Eu fur, Tu furi, El fură, Noi furăm, Voi furați, Ei fură". Recunoscându-se în una din declinările acestui verb, domnitorul decide să nu-și pedepsească slujbașul. A doua tară ar fi un oarecare fatalism și lașitate în fața relelor vieții. Dacă alte popoare au reușit să-și educe conducătorii pe calea democrației la noi, teama de eventuale pedepse precum și vechea zicală "N-ai ce face..." ca principiu de viață, ne fac să ignorăm nepermis de mult matrapazlâcurile aleșilor noștri. Asta se datorează faptului că, după cum zicea el, masa critică de reacție nu s-a format încă. Deși mă simt prea optimistă afirmând asta, eu sper că evenimentele ultimelor zile și ale celor care urmează îi vor infirma părerea. 

Domnul Djuvara s-a dovedit, după cum zicea Liiceanu, "un monument". În primul rând viteza de reacție și ironia... În deschiderea evenimentului 2 actori au citit pasaje din carte. La sfârșitul primei lecturi, moș Neagu întreabă "Dar cine a scris asta? Că eu doar am citat...""Păi... prințul de "Linie"..""Nu înțeleg. Cine ai zis că a scris?...""Prințul de "Linie".."".Aaaa..prințul de "Lin" vrei să zici" (prințul de Ligne).  Actorul, deja roșu de emoție, s-a așezat la locul lui cu o privire de școlar prins cu lecția neînvățată. 

Apoi, în timpul prelegerii de vreo 20 de minute, a insistat să stea în picioare... și totuși omul are doar... 97 de ani. Gestul, pe care cel de-al doilea actor - mai tânăr de vreo 3 ori ca moș Neagu - nu a catadicsit să îl facă, mi s-a părut o minunată dovadă de respect faţă de noi, ascultătorii, înghesuiți în librărie. Astfel, îl puteam nu numai auzi ci și vedea... A vorbit despre faptul că "Între Orient și Occident" e singura carte pe care a scris-o din proprie iniţiativă și că pe la începutul anilor 90, când a publicat-o prima oară, editura l-a sfătuit să taie o cincime din ea. Liiceanu s-a apărat spunând că atunci nu era cunoscut, cartea ar fi costat mai mult și ei ar fi riscat să rămână cu ea pe rafturi. "Acum puteți să mai puneți încă o cincime, dacă vreți...""Trebuia să mă fi ghicit de acum 20 de ani!" îl înțeapă Djuvara amical. 

În continuare, ne-a povestit că deși cartea a fost scrisă mai ales pentru străini, ea ne este utilă și nouă - românilor de acum - pentru a ne înțelege istoria recentă. După o scurtă paranteză explicativă - "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri" nu este agreată de profesorii de istorie pentru că urmărește o linie mai realistă a faptelor - urmează momentul autografelor. Un pic presată de companie și, în același timp, nu foarte sigură că îmi doresc autograful și ocazia de a-l obosi mai mult pe venerabilul istoric, decid să plec. 

Astăzi îmi pare rău că am ascultat de acest prim instict pentru că, din câte am văzut în poze, moș Neagu a fost prietenos cu toți fanii. Oamenii care au rămas nu par să fi trăit senzația că deranjează sau plictisesc un scriitor celebru. 



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...