Etna, o incursiune într-o altă lume

Nu mă așteptam să reușesc nici măcar când m-am trezit și m-am îmbrăcat de dimineață. În primul rând, autobuzul pleca foarte devreme, ceea ce, în general, nu mă motivează prea mult, mai ales când sunt în vacanță. În al doilea rând, nu îmi era încă foarte clar cum voi reuși să ajung să văd niște cratere, dar și să cobor de pe munte în timp util pentru ultimul transport spre oraș iar informațiile de pe internet nu mă ajutaseră prea tare. Din câte îmi dădusem seama, existau cel puțin trei feluri de a ajunge pe Etna:

- varianta temerară, care presupunea inclusiv o plimbare (mai lungă sau mai scurtă, în funcție de buget) prin zonele periculoase și atractive ale vulcanului

- varianta cozy, urcatul în trenul special (Circumetnea) care înconjoară muntele, trecând prin orășelele pitorești, construite din lavă, de pe pante, și urcă până pe la vreo 1000 de metri altitudine

- varianta cu bani, în care se rezervă o excursie organizată de la hotel sau de la una din agențiile turistice din zonă.

Cumva, în dimineața aceea, mânată de o dorință inexplicabilă de a-mi depăși limitele, am ales calea anevoioasă.

Am început ziua bine - am ajuns în stație cu 15 minute înainte de plecarea autobuzului. Pe 17 septembrie 2016, data eroicei mele încercări, circula un singur autobuz care mergea din Catania până la refugiul Sapienza (1500 de metri) și acesta pleca la înfiorătoarea oră de 8:15, dimineața. De acolo am luat telecabina până la 2500 de metri și apoi am urcat cu piciorușele din dotare, cale de 5 kilometri, până la Torre del Filosofo (2950 metri). Altă variantă ar fi fost să închiriez un loc într-un 4x4 care să mă ducă sus, cât ai bate din palme, dar influențată de ceea ce citisem pe internet și anume că drumul până la Torre del Filosofo e ca o plimbare plăcută prin parc și încurajată de mai tinerii mei prieteni, Michiel și Nicola, pe care îi cunoscusem în autobuz, am ales the hard way și iată-mă urcând și pe munte în escapada mea italiană.

Cu telecabina spre 2500

Nu a fost deloc un traseu ușor sau poate că nici eu nu aveam condiția fizică necesară pentru el. Deși panta nu este foarte abrută, picioarele se afundă tot timpul în cenușa moale, rămasă de la ultimele erupții, vântul bate din ce în ce mai tare pe măsură ce urci iar în apropierea Turnului, nori furioși de abur te lovesc în față, cu o forță atât de mare încât riști să îți pierzi atât gadgetul cu care filmezi peisajul, dar, mai ales, echilibrul. Peisajul selenar sau, mai degrabă marțian, din jur merită, în schimb, tot efortul iar dacă, la fel ca mine, veți ateriza involuntar în fund în timpul coborârii, veți observa că solul e moale și călduț, semn că cuptorul de dedesubt mai are multe de oferit Siciliei.

Torre del Filosofo este cel mai înalt punct accesibil fără ghizi. De acolo începe zona craterelor (Silvestri) și cum Etna este un vulcan activ, este recomandat ca expedițiile turistice să nu se desfășoare fără supraveghere. Există, desigur, și întâmplări fericite cum a fost cea trăită de noi când, văzându-ne pierduți în peisaj, un nene ne-a făcut semnul hotărât care s-ar putea traduce în toate limbile posibile ca hai! Din moment ce era urmat, deja, de un grup mare de oameni am decis că e de încredere și am ținut-o tot așa, din crater în crater, până când cineva ne-a pus o întrebare în franceză. Era clar, nu ne aflam în locul potrivit!

Cum se ajunge pe Etna?

Din Catania, se ajunge cu autobuzul (compania AST) până la refugiul Sapienza (1500 m). În septembrie 2016, circula un singur autobuz, care pleca la 8:15 din autogară și se întorcea la 16:30. Drumul durează 1 oră și 45 de minute, cu o oprire de 30 de minute în Nicolosi. Prețul biletului dus întors este de 6 euro.

De la refugiul Sapienza, se ia telecabina până la 2500 de m (preș dus întors: 30 de euro).

Opțional: - 4x4 până la Torre del Filosofo - aproximativ 30 de euro;

- ghid pentru vizitarea craterelor -aproximativ 24 de euro.

Nicolosi, orășelul construit din lavă în care ne-am oprit pentru o jumătate de oră.