2014 - Saptamana 8&9

17 februarie

Primul gând al noii săptămâni: A venit vara sau am eu halucinații? Ieșind din blog... ăăă... bloc am văzut pe stradă o doamnă care purta pe sub geaca groasă, de iarnă, o rochie destul de primăvăratică. Din rochie îi ieşeau picioarele goale. Încălţămintea - nişte şlapi de plajă, completa această ţinută excentrică. Mai apoi am zărit și căţelul pe care îl plimba doamna, semn că nu venise şi nici nu pleca prea departe, iar ziua însorită (dar încă friguroasă) de februarie și-a intrat pe deplin în drepturi.

18 februarie

21:30: Oare mereu există atât de mulţi oameni care pleacă târziu de la muncă? Metroul care vine dinspre Pipera este pe jumătate plin. Trec prin pasajul de la Unirii. La ora asta se montează noi panouri publicitare. Sunt curioasă care vor fi reclamele cu care îmi voi clăti ochii o lună de-acum încolo... Pe scara rulantă care merge spre magistrala 1 întâlnesc o veche cunoştinţă. Săptămâna asta se pare că aflu veşti de la oameni cu care nu am mai vorbit de mult.

19 februarie

Nu mai citesc cărți la metrou zilele ăstea. Am două numere din "Dilema veche" pe care vreau să le termin. Numărul pe care mă uit acum are ca temă Euromaidanul. 

Săptămâna asta nu prea am avut vreme să urmăresc știrile. Prin fața ochilor mi-au trecut meteoric povești despre Iulia, fata de 15 ani  care a fugit la mănăstire declanșând astfel un scandal național și, azi de dimineață, am aflat despre cei douăzeci și ceva de morți din Ucraina...

Beau vin într-un bar și scriu, adică îmi adun gândurile. O ard boem cum s-ar spune și mă bucur ca un copil de cele câteva clipe de relaxare.

20 februarie

Cronica pasajului de metrou de la Unirii: În sfârșit am aflat! Mihaela Rădulescu și Activia ei au fost înlocuite cu reclame pentru Romexpo (apropo, târgul de turism se desfășoară între 13 și 16 martie) și cu poze mari ale unei noi lame de ras marca Gilette. Din păcate, lama nu se compară cu Mihaela...

21 februarie

Sfârșit de săptămână! Îl așteptam de marți... Am terminat de citit numărul acela al "Dilemei Vechi" de care vă spuneam, cel cu Euromaidanul. Concluzia? Nici o revoluție nu iese fără organizare. 

Serbez vinerea cu niște cumpărături și o șuetă cu o bună prietenă. Este un remediu bun pentru corzile care, întinse prea tare, se rup.

22 februarie

Din presă aflu că Iulia Timosenko a fost eliberată din închisoare și a devenit un simbol al revoluției ucrainiene. Actualul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici a fugit sau se ascunde. În lipsa lui, protestatarii îi vizitează locuința de vară. Poze cu interioare somptuoase apar regulat pe Facebook sau Twitter. Un soi de 1989 la noi cu mijloace de comunicare în masă mai bune.

23 februarie

O zi urâtă astăzi. M-am urnit cu greu până în centru să văd Muzeul Țăranului Român și târgul de mărțișoare din spatele lui. Amândouă m-au surprins plăcut. 

Ritualurile de duminică seara mă obosesc din ce în ce mai tare mai ales când printre ele se numără și călcatul. 

Înainte de culcare, ne uităm la un excelent documentar BBC - "Ancient Rome". Episodul acesta este despre Tiberius Gracchus și primele forme de manipulare în masă. 

24 februarie

Azi e Dragobetele... sărută fetele. Azi e de asemenea luni, o zi urâtă în care noi, angajații, muncim cu spor sau, mai degrabă, cu mințile încă împrăștiate în gândurile de week-end.

Am văzut un loc nou și am ascultat un concert fain. Locul se numește ceainăria "Infinitea", un fel de sufrageria cuiva cu ceai foarte bun și atmosferă faină. Tot aici, pe strada Dr. Grigore Romniceanu am descoperit una din puținele străzi în scări ale Bucureștiului. Trebuie să revin și să o admir la lumina zilei. 

Fata care a cântat se numește Cătălina Beta?, are o voce superbă și un repertoriu foarte bogat. Merită ascultată în compania unui ceai exotic băut acolo.

25 februarie

Mall. 3D. "Pompeii". Efecte speciale foarte mișto, love story prostuț, cu prea mult sirop.

26 februarie

1 oră și ceva de stat peste program înainte de mini vacanță. Am rezolvat, în schimb, o chestie și asta m-a făcut să mă simt aproape deșteaptă. 

27 februarie

Am reușit performanța de a mă trezi la 6. E adevărat, bucuria unui zbor mă motivează mult mai mult ca rutina zilnică a muncii.

Sunt într-un avion Tarom, merg din nou la soră-mea, în Paris. Am avut noroc de un taximetrist vorbăreț de dimineață. Nu m-a deranjat prea tare. Sunt destul de fresh în ciuda celor doar 4 ore de somn. După cum ziceam, taximetristul era vorbăreț așa că în ora petrecută în mașina lui am avut vreme să trecem în revistă o grămadă de subiecte: traficul de joi, de la 7 dimineața, cât de greu e să faci banii zilnici ca taximetrist, vremea urâtă de astă iarnă, problemele pe care le au oamenii cu ratele prea mari la bancă, vacanțe în străinătate și prețurile mari de-acolo, aplicații pe mobil, etc...

Aeroportul mi s-a părut mult mai pustiu ca de obicei. La check-in nu era nimeni la coadă, lucru de înțeles având în vedere că jumătate din avion e gol. Ce pot să zic? Bad for business dar al naibii de confortant pentru călători.

E o zi frumoasă aici, sus, la 10000 de metri. Survolăm marea obișnuită de nori albi și pufoși. Deasupra noastră, cer albastru și soare.

28 februarie

Ies din cămin să fumez o țigară. Un coridor larg cu oglinzi pe o parte și ferestre pe cealaltă. Coloane de susținere în stilul celor antice dau un pic de rafinament spațiului. Când merg pe aici, seara, am impresia că sunt pe holurile unui spital. Totul este alb și liniștit. Bănci sub ferestre. Pe una dintre ele o chinezoaică micuță, cu rochie înflorată, dresuri negre și papuci albaștri de casă, vorbește la telefon. O las pe coridor, o găsesc tot acolo la întoarcere. Bea o fanta orange și poartă o conversație animată. E frustrant să nu înțelegi absolut nici un cuvânt din cele ce se spun acolo dar (sis, ai dreptate) și un pic misterios. 

Afară e cam frig. Vreme umedă și cer noros. Parisul iarna, primăvara și toamna. E o iarnă ciudată totuși pentru că gazoanele sunt verzi și copacii înfloriți. E ciudat să vezi atâtea flori și prea puține frunze. 

Pe stâlpul din cărămidă roșie lângă care stau se plimbă alene un gândac. Mă uit mai atentă la el - e din aceeași specie care îmi invadează periodic bucătăria. Vietatea asta mă face să mă simt mai aproape de casă sau, mai bine zis, locuitoare a unei lumi în care lucrurile importante sunt, peste tot, aproape la fel. Uite, chiar și gândacii francezi seamănă cu cei români. 

1 martie

Suntem în camera soră-mii care e cocoțată pe masă fotografiind, din toate unghiurile, mărțișoarele aduse de-acasă. A venit primăvara! Soarele dispare și reapare atât de repede că nu ai vreme să te hotărăști dacă să îți iei haine pentru o zi frumoasă sau să te aștepți la o furtună. 

Pe seară mergem la Pompidou - o expoziție de fotografie de-a lui Henri Cartier Besson. Mi-a plăcut - fotograful a trăit aproape un secol, a văzut și deci a fotografiat multe. Ar fi fost și mai fain dacă nu ar fi trebuit să stăm la coadă pentru fiecare fotografie. Seara am ajuns într-o cafenea în care se asculta jazz. Trupa era bună - mai mult instrumental decât vocal aș zice eu. În schimb, chelnerițele și o fată din public făceau toți banii. Erau niște făpturi fragile, elegante cu voci puternice, răgușite de urmașe veritabile ale lui Edith Piaf.

2 martie

Mă întorc acasă. Îmi pare rău acum că nu stau o zi în plus. Aici e cea mai frumoasă zi de până acum și eu trebuie (tocmai astăzi!) să mă îngrop în RER-uri și terminale de aeroport.

Uau! Nu am stat deloc la coadă pentru controlul pașapoartelor în CDG. Mi se pare cu atât mai surprinzător cu cât, de partea cealaltă a liniei de demarcație, vreo sută de asiatici așteptau,răbdători, să treacă de furcile caudine ale administrației franceze.