Citind Lolita în Teheran - Azar Nafisi

Astăzi voi vorbi despre o carte care a făcut furori la vremea ei, scriitoarea find acuzată, pe rând, că este un agent pro Vest și nu ia în considerare minusurile pe care le are civilizația occidentală sau că prezintă lumii o imagine denaturată a Iranului. 

În roman, Azar Nafisi își povestește viața marcată de schimbarea de regim din Iran care aduce la putere fundamentaliștii islamici și cenzurează stilul de viață și cultura occidentală.  Ea trăiește în și prin cărți, așa că atunci când țara în care revine după mulți ani petrecuți fie prin Elveția, fie prin America, o ia pe calea extremismului religios, se refugiază in lumea cuvintelor scrise. Citind Lolita în Teheran este o împletire curioasă între autobiografie, jurnal personal și curs de literatură în care realitatea zilnică este dezbătută și analizată prin operele scriitorilor englezi sau americani pe care scriitoarea îi predă la universitate. Cele două mari teme de dezbatere sunt moralitatea și diferența dintre ficțiune și viața cu zi cu zi. În funcție de pulsul istoric al Iranului, profesoara folosește arta ca armă împotriva stării de lucruri impuse de conducătorii țării.

Fiecare parte a cărții este dedicată unei perioade din viața scriitoarei și fiecare dintre aceste patru bucăți de viață este dominată de către un scriitor. Se vorbește mult despre oamenii sacrificați pe altarul revoluției, dar și, episodic, despre cei care, în ciuda convingerilor islamice, încercau să îndulcească vietile persecutaților sau ajungeau, involuntar, atașați de una din artele decăzute ale Occidentului (este și cazul domnului Forsati, unul din șefii unei asociații studențești islamice pe care îl urmărim devenind, treptat, pasionat de filme). Dintre bărbați, apar mai mult musulmani fideli, cu capete pătrate și lipsite de îndoieli, în timp ce lumea femeilor, de unde scriitoarea își selectează majoritatea personajelor, este mai nuanțată. Sunt rare femeile care nu își pun întrebări, chiar dintre musulmanele devotate.

După cum ziceam, cartea este împărțită în patru felii de timp, care nu sunt povestite în ordine cronologică,  și patru pseudo - cursuri de literatură. Se deschide cu Lolita lui Nabokov și imaginea grupului de fete cu care profesoara continuă lecțiile după ce își dă a doua oară demisia de la universitate. Este perioada în care se întrevede, pe fundal, decizia familiei de a emigra, chiar dacă asta înseamnă să își lase în urmă casa și oamenii dragi. 

"În memoriile sale - Vorbește, memorie - Nabokov descrie o acuarelă care atârna deasupra patului său pe când era copil: un peisaj, imaginea unei cărări care se îngustează, pe măsură ce se afundă într-o pădure deasă. Mama îi povestise cum un băiețel se rătăcise în acea pictură de deasupra capului și, de-atunci, micuțul Vladimir nu-și dorea nimic mai mult decât să se piardă și el și se ruga pentru asta în fiecare seară. Dacă vă puteți imagina cum stăteam în acea încăpere unde se ținea cursul, trebuie să întrezăriți  atunci și dorința copleșitoare, uriașă și foarte primejdioasă, pe care o simțeam, de a ne evapora pur și simplu, ca și micul Vladimir, pe cărarea care se afunda în imaginar. Cu cât ne izolam mai mult în sanctuar, cu atât ne înstrăinam mai mult de viața reală, de zi cu zi. Mergeam pe stradă și mă întrebam: Este acesta poporul meu, este acesta orașul meu, sunt eu cine sunt?"

În a doua parte a cărții, Marele Gatsby e supus unui proces fiindcă unii dintre studenții mai religioși îl consideră imoral. Este perioada în care scriitoarea, proaspăt întoarsă în țară, după adolescența și studenția petrecute prin străinătate, se angajează pentru prima dată ca profesoară de limba engleză. Sunt primii ani ai noii dictaturi - vremuri tulburi, în care capetele cad și oamenilor li se iau treptat din drepturi. Intelectualii deschiși Vestului își pierd slujbele, prieteniile iar cărțile interzise și antenele parabolice care prind canale de televiziune din străinătate devin afaceri clandestine. Azar își dă demisia când femeile nu mai pot intra pe poarta principală a universității, ci pe o ușă meschină, în spatele căreia le așteaptă cenzorii pentru a verifica dacă sunt machiate sau și-au dat unghiile cu ojă, iar condiția principală pentru a continua să lucrezi, ca femeie, în spații publice e să porți vălul islamic.

Epoca lui Henry James cuprinde perioada în care Azar se întoarce să predea în universitate, timpul în care Teheran e bombardat o dată la câteva zile, vreme de opt ani, cât durează războiul cu Irak-ul, moartea lui Khomeini, dar și sinuciderea unui student fundamentalist, întors din razboi, ce nu își mai găsește locul într-o lume care nu mai are nevoie de serviciile copiilor revoluției. Ignorarea femeilor ajunge la nivel de politică de stat:

"Devenisem de-acum oarecum expertă în manierele bărbaților pioși. Își exprimau opinia despre tine prin modul în care evitau să te privească. Unii deveneau de-a dreptul agresivi întorcându-și privirea. Odată, un înalt funcționar, pentru a cărui organizație pregătisem un raport de evaluare, la rugămintea unui coleg, a privit în direcția opusă pe întreaga durată a expunerii, ca mai apoi, la sfârșit, să prezinte punctele proprii de vedere și întrebările colegului, pe care l-am văzut, la propriu, roșind de rușine."

Jane Austen marchează ultimii ani petrecuți în Teheran, ultimele cursuri particulare, anii în care scriitoarea își verbalizează dorința de a pleca. Nu este o alegere ușoară nici pentru ea, nici pentru cele șase studente cu care continuă seminariile în particular, după ce renunță a doua oară la postul de profesor universitar. Fetele ei, cum le numește Azar, sunt și ele pe punctul de a emigra fiindcă simt că viața în Iran este, mai degrabă, o listă de interdicții care le opresc să ducă o existență normală.

Mi-a plăcut această carte pentru felul în care e scrisă, pentru bogăția de informații literare și istorice pe care le aduce, pentru subtilitatea interpretării romanelor despre care vorbește scriitoarea și bogăția de detalii cu care este prezentată viața oamenilor mici și loviți de soartă într-o țară în tranziție de mentalități. M-a înspăimântat felul cum, în numele dreptății și al tradiției, cei care nu se potrivesc noii scheme a lucrurilor sunt mutilați sau înlăturați de tăvălugul revoluționar. M-am uitat speriată în jurul meu pentru că, nu-i așa, în căutarea purității primordiale, orice țară poate fi măturată de o revoluție venită din trecut.